Moștenirea matelotului pungaș: Cărtărescu, cadorisit din bani publici cu (mult peste) 375.000 de euro

Încă din debutul anului în curs, Mircea Cărtărescu a avut parte de o promovare de-a dreptul frenetică pentru ceea ce pare să anunțe a treia nominalizare pentru Nobel, pe care pare s-o moșească tot neconsolata și ambetata Uniune a Scriitorilor, păstorită spre ruină veșnică de etern dubiosul domn Nicolae Manolescu.

Interesant de observat că steaua norocoasă a d-lui Cărtărescu a răsărit cândva în noaptea guvernării băsiste, răstimp în care el și ceilalți celebri intelectuali ai lui Băsescu – Liiceanu, Patapievici, Pleșu (scurtez ca să nu fiu prea dezagreabil) – au trudit pe brânci (și pe bani mulți, foarte mulți) suflând în pupa bărcii cu motor a marinarului delator. Iar după ce a răsărit, steaua cea norocoasă a șezut deasupra ICR-ului până ce un râu de bani a început a curge din conturile de aici spre conturile și interesele scriitorului din poveste.

Cam tot pe la începutul acestui an, am început să pun cap la cap câteva informații disparate venindu-mi din varii direcții și surse ce-mi sugerau panamaua despre care scriu. Așa se face că pe 27 aprilie am scris d-lui Jicman, președintele Institutului Cultural Român, să-mi dea un număr de informații (precis indicate, pentru șanse cât mai mici de a fi păcălit) despre ce bani, în ce scop și cu ce rezultate a cheltuit Institutul cu Cărtărescu.

Am fost anunțat (prompt, legal – și de înțeles) că, dată fiind complexitatea cererii, nu mi se va putea răspunde în termenul de 10 zile stabilit ca regulă de Legea accesului la informații, ci în termen de 30 de zile. Așa că fix a treizecea zi am primit răspunsul.

Un document de 13 pagini, spunând încă în prima frază că, citez, “Nomenclatorul arhivistic din anul 2009 prevede un termen de păstrare a documentelor de 5 ani, prin urmare formulăm răspunsul pe baza informaţiilor deţinute în arhiva ICR în 2023, accesând totodată şi memoria instituţională existentă în format electronic, pe website-uri”. Ceea ce înseamnă că cifrele ar fi certe și complete numai pentru perioada 2019-2023, deși, cum rezultă din acte, stipendierea sublocotenentului de Securitate Cărtărescu (informație din presă niciodată dezmințită) începuse din 2009 (adică din ultimul an din primul mandat la Cotroceni al lui Băsescu – securist și el, ca să vezi coincidență). Răspunsul ICR poate fi consultat integral pe site-ul meu.

Din memoria scurtă a ICR (pe 5 ani, deci), redau un număr de voiajuri peste mai tot în lume ale globe-trotter-ului băsist: Londra (mai 2009), Stockholm (august 2009), Stockholm (aprilie 2010), Madrid (aprilie 2011), Budapesta (aprilie 2011), New York (mai 2011), Madrid (iunie 2011), Bruxelles (mai 2012), Roma (mai 2012), Viena (octombrie 2014), Viena (februarie 2016), Stockholm (mai, 2017), Guadalajara (noiembrie 2017), Skopie (septembrie 2021), Stockholm (februarie 2023), New York (aprilie 2023). Pentru toate aceste destinații (dar și pentru altele), voiajorului i-au fost plătite cheltuielile, dar și substanțiale drepturi de autor.

El a mai beneficiat, începând tot cu 2009 și până la zi, de o campaniei masivă (cu o finanțare așijderi din bani publici) de „traduceri și publicare” a cărților proprii, la nu mai puțin de 37 de edituri de pe aproape întreg globul – în această ordine cronologică: Olanda, Rusia, Norvegia, Austria Spania, Olanda Bulgaria, Turcia, din nou Turcia, Italia, Etiopia (sic!), Suedia, Olanda, Japonia, Italia, Turcia, Austria, Polonia, Spania, Spania, Spania, Brazilia, Italia, Austria, Slovacia, Spania, Spania, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Danemarca, SUA, Austria, Estonia, Olanda, Spania (a opta oară în țara lui Cervantes, meleaguri de care, se știe, turistul Cărtărescu e pur și simplu fascinat). Informații mult mai complete spun, însă, spre deosebire de cele de la d-l Jicman, că în perioada la care mă refer numărul traducerilor ar fi de fapt dublu – ceea ce pune tot ce mi-a comunicat ICR-l sub un semn de întrebare mare cât casa.
Totalizez cifrele din răspunsul ICR și îmi ies 375.000 de euro. O fi mult, o fi puțin – într-o țară în care bugetul pentru cultură și educație e o bătaie de joc? Părăsesc dilema aceasta sâcâit de o alta: e normal ca o instituție publică să distrugă evidențeie financiar contabile după numai 5 ani?

Mă uit în Legea contabilității și mi se confirmă ce știam, termenul e de 10 ani; mai exact a fost până în ianuarie 2023, când Iohannis și “Guvernului lui PSD-PNL” au decis să înjumătățească acest termen. Iar dacă cineva mă întreabă de ce, răspund fără să clipesc, știind cine ne sunt politicienii: hoții vor să șteargă cât mai repede urmele. Mai ales că prin Expunerea de motive la Legea 36 din 11 ianuarie 2023, de modificare a Legii contabilității, se invocau argumente, principial acceptabile, cu privire la – atenție! – “agenții economici” și la actele lor financiar-contabile cum ar fi “bonuri de consum, fişe de magazie, registrele și rapoartele fiscale de închidere zilnică, memoria fiscală a aparatelor de marcat electronice”. Așadar, acesta era obiectul de reglementare al Legii, și el nu viza nicium instituțiile și autoritățiile publice, și deci nici ICR-ul. Numai că în textul legii, cel mai probabil prin mâna parlamentarilor “Guvernului lui Iohannis”, a fost strecurată, sub forma unei inconsecvențe de reglementare, o golănie ce sugerează intenția clară a ștergerii urmelor de la nivelul instituțiilor și autorităților publice.

Dar, revenind, modificarea legislativă din urmă cu 6 luni, din ianuarie 2023, nu poate justifica termenul de 5 ani stabilit prin Nomenclatorul ICR din urmă cu 15 ani, din 2009. Așa se face că la începutul acestei luni am cerut d-lui Jicman să-mi comunice Nomenclatorul în cauză.

Iar la această dată semnele de întrebare se înmulțesc deja, pentru că, deși termenul legal pentru răspuns s-a împlinit, șefii ICR-ului tac, sperând probabil – complet greșit – că n-o să-i chem în judecată. Mai ales că bănuiala mea e că ilegalitatea din Nomenclator îi aparține lui Patapievici. Cel care, ne amintim, făcuse din ICR, sub Băsescu (care-l și făcuse șef acolo), propria-i moșie – unde au avut loc adevărate orgii pe bani publici în beneficiul listei lungi a „intelectualilor lui Băsescu” (în fapt niște trubaduri mediocri intelectual și cleptomani intratabili). În stare se recite senini, până și treziți din somn, strofe grețoase precum cea debitată de Cărtărescu în plin dezmăț din bani publici (“Eu am vrut totdeauna binele societăţii, n-am vrut nimic pentru mine, ci pentru ceilalţi”).

Ca să închei, date fiind informațiile clar incomplete de la ICR – interesat incomplete, putem spune, și cred că nu greșim – mă întreb care or fi de fapt sumele reale cu care a fost stipendiat acest scriitor cu agendă de agitator politic? Dacă pentru ultimii 5 ani sumele totalizează aproape 400.000 de euro, o fi exagerat să bănuim că pentru întreaga perioadă de 15 ani am putea vorbi de peste 1.000.000 de euro, deci mai mult decât valoarea Premiului Nobel, din buzunarele cetățenilor contribuabili? Și apoi, ce beneficiu a putut aduce culturii noastre o asemenea investiție de vreme ce ea n-a putut să adauge un cot staturii scriitoricești modeste a d-lui Cărtărescu? Ce recunoașteri internaționale cât de cât notabile i-au urmat – în afara unor panegirice, plătite și ele, într-o gazetă sau alta din afară? Și în afara unor relatări internetice triumfaliste până la ridicol ale angajaților ICR, plătiți și ei prin fișa postului pentru așa ceva.

Voi reveni.

P.S. Am date că un caz asemănător în multe privințe cu cel de aici al lui Cărtărescu a fost în timp și cel al d-nei Ana Blandiana.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 29
Valerian Stan 69 Articole
Author

54 de Comentarii

  1. cel mai bun scriitor roman in viata… ce vreti putinistilor?ana pauker sa fie premiata penmtru ca a dat tezaurul rusilor?

    • cretin total, precum si cel mai gunoier scriitor Carta. L-ai citit laudatorule ? Inseamna ca ai cam aceeasi materie cenusie precum Carta si Bessse

    • @ carmen – aveti dreptate

      Cartarescu – un scriitor fabulos – un geniu contemporan – un OM DE MARE CARACTER – ar merita drept rasplata milioane de euro . Nerambursabili.

    • Hopa, s-a mai adăugat ”un” carmen, alaturi de elenul popa, corina, andreea si alti gheorghe din Baneasa (pădurea).

    • Mai citeste putin istoria ca sa vezi ce a fost si ce este cu tezaurul.

  2. La fel cum se plătește și sporul de doctorat,pentru maculatură, milioane de euro, fără ca românii sa beneficieze de plus valoare în acest sens

  3. Si cu copiii ”fizicieni de aur” si cu profesorii care i-au pregatit cum ramane?? Cartarescu daca era asa de genial isi vindea cartile fara sa fie nevoie de o finantare continua la edituri straine. Inteleg sa finantezi un scriitor bun, dar maximum trei ani. Daca nu se vinde, cititorul a transat cat de ”buna” ii este ”arta”.

  4. Decat sa ia premiul Nobel (cu deviza nemuritoare Nobel esti,Nobel traiesti) celebrul armean,omul politic Kist Ovarian sau Vosganian ,ca nimeni nu stie mai bine ca el cat de greu e sa fi armean in Romania ,mai bine un ciobans la oi m-as duce, cultivat de Basescu
    PS Cum spunea Tigran cel Viteaz: Tunetul tunează

    • Boulenilor, fiecare asociatie nationala de scriitori POATE (nu e obligatoriu) face o propunere pentru premiul Nobel. Multe sunt politice, cum a fost, de exemplu, cu Odysseus Elitis. Nu toti scriitori premiati sunt valorosi, iar altii geniali nu au luat premiul. Dar Carta nu are ce cauta acolo. El e ceea ce se numeste scribalau. bouleanul cu cel mai mare scriitor roman probabil ca a citit numai gazeta de perete, la rubrica sport

  5. Tagma jefuitorilor si-a varat mana pana la umar peste tot pe unde au amusinat ca e rost de jaf si ciordeala,fara rusine.Pai daca si Easuatul Iohanus a furat statului 360.000 de Euro chirii incasate necuvenit in contul imobilului statului din Sibiu pe care a vrut impreuna cu soacra-sa Dumnezeu s-o ierte,si cu prima hoata a Tarii sa-l fure cu acte falseee;iar acum,dupa atata timp de cand a fost dat in vileag chiar de seful ANAF ca nu vrea sa dea banii statului,plus majorarile,ingrosa obrazul,tace si nu da banii.Ce sa mai credem ? Da ba hotuleeee banii statului,ca sa fie bani pt. pensii,salarii,alocatiile copiilor ( 12 lei ).Si daca mai ramane ceva maeruntis,si pt.aveonul de lux cu dormitor si cina cea de taina de 5 steleee.

  6. Comentează un neicanimeni.Dar partidele cati bani pompează în presa aservita?

  7. „intelectuali ai lui Băsescu – Liiceanu, Patapievici, Pleșu – au trudit pe brânci”

    Plesu era sa crape la cate ecler a mancat. Cartarescul n-a stiut pe cine sa plagieze sau sa se mute in Germania.

    PS Securistii basisti de la padure semneaza numai cu nume de femei, aparent, iar la comentariile la Mamaya Sandu se semneaza cu nume de baietei in retragere. Vorba poeziei:

    Cate stele sunt pe cer toate dimineata pier,
    doar una ramane de proasta sus pe uzina noastra !

  8. Este cel mai bun exemplu de prostitutie intelectuala. Dar nu-i el de vina, ci nemernicii care l-au promovat si inca il sustin. Am nimerit o emisiune la TVR Cultural ( numai asta nu e! ), in care individul delira laudandu-se ca succes are in strainatate, ca la Mexico City l-a oprit lumea pe strada sa-i stranga mana ( mai bine-l strangeau de gat! ). Cu banii risipiti pe Cacartarascu se puteau sustinesute de copii merituosi, care fac cinste tarii.

  9. Sincer sa fiu il citesc cu interes de fiecare data pe Nea Valer constient ca voi afla multe picanterii interne ale Securitatii ceausiste rebotezate dupa LOVITURA DE STAT KGB/GRU/Comintern din Decembrie 1989…Ce nu inteleg la Nea Valer e cum pot exista SECURISTI fara sa existe INSTITUTIA GENOCIDULUI, ca si cum poate considera LOVITURA DE STAT COMINTERNISTA drept „revolutie” si sa
    o transcrie cu „majuscula”? Apreciez la Nea Valer credinta ca TRADATORII SECURISTI ai Romaniei NU MERITA NOBELUL nici daca se vad
    „intelectuali de elita”, cu „opera”, in acest punct intersectandu-se cu mine in privinta TUTUROR CULTURNICILOR marxisti/bolsevici
    incepand cu 1848!!! Deci, NU CONTEAZA „VALOAREA OPERELOR”, reala sau NU cand e vorba de DUSMANII ROMANIEI GENERICE!!!

  10. Bey, nea Sarlica, lovitura de stat socialist din 1989 au dat-o specialistii de la CIA care au indeplinit angajamentul SUA la negocierile de la Malta, Romania si Bulgaria la rusi. Asa a scapat Romania sa fie impartita intre vecinii care asteptau pe granita. Decat ai pus botul la minciuna agentiei de presa TanJug, aia cu 60.000 de morti. De 33 de ani cauti cimitirul in care au fost ingropati si nu l-ai gasit. Cauta-l si la pacientul Multescu in salon, acolo se fac extirpari de pe creier !

  11. Cartarescu si Patapievici, doi Editat. Plesu, un obez scirbos si lingau. Liiceanu, Licheleanu. Iar „regina balului”, un turnator infect si alcoolic. Ai nostri ca brazii, cu mucozitati pe piept.

    • Corect , seamana cu paunestii , vadimii si restul lingailor din trecut .Fiecare iepoca cu prostituatii preferati .

  12. @carmen : ,, cel mai bun scriitor roman in viata… ” ? Depinde ce crezi tu ca este bun ! Si probabil si gustos !
    – Mircea Cartarescu , volumul ,, 40238 Tescani ” : „Numai când mi-am băgat botul în sexul ei blond, un tip mustăcios, cu ochi negri şi cu nasul drept s-a iţit dintre cârlionţi şi mi-a băgat limba drept în gură”
    – Mircea Cartarescu , volumul ,, Orbitor ” : ,, …îmi bag p…a în regina Angliei… ”

    • ce idiotenie. stiti cumva cine spune vorbele alea cu regina angliei? nu cumva le spune un personaj care statea la coada si parea a fi un agitator comunist, cam ca dumneata? ati preluat citatele astea cateva si le tot rostogoliti de ani de zile, sunteti absolut penibili.

  13. A tunat si i-a adunat. Niste scriitori inchipuiti. Premiul Nobel, de unde si pana unde? Exemple din creatiile ilustrilor: “Taranul sta pe camp cu p… in pamant” / “Am ras doua sute de vodca si parul pubian”.

  14. I.C.R.-ul …o institutie inutila !! Bani azvarliti pe fereastra sau in buzunarele unor sorosisti. Serate si receptii la care vine personalul ambasadei din tara respectiva un invitat(neaparat sorosist) din tara si 2-3 straini bastinasi Se mananca si se bea bine pe banii nostrii ! Se poate fooooarte bine ca atributiile aceste sinecuri sa fie preluate cu rezultate similare dar cu doar 10% din fonduri de o „Directie pentru cultura” in MAE !

  15. Keep on the sunny side ! la pupa marinarului, apoi in trusa de scule a robotului- orbitor, ce sa mai zic.

  16. Tica-losul tomlin e un primat care se multiplica asa cum am prezentat in mod repetat lista,fiind tradat de TICU-ri inconfundabile
    precum „bey”, vezi si Marele urs IREDENTIST siberian, sau contestarea celor 60.ooo de ROMANI ASASINATI DE AGENTII SOVIETICI!!!
    Forma inferioara de vietzuire habar nu are ca Ilici GENOCID i-a scris pe un petec de hartie CAPETELE DE ACUZARE a Ceausestilor
    maiorului procuror care urma sa devina GENERAL dupa putini ani, intre care ASASINAREA a 60.000 de romani trona majestuos si nu era o stire a TANIUG asa cum sustine Tica-losul tomlin ce-si zice si „# Charlie” sau „eu nu sunt Charlie” si mai nou „Je suis pas
    Charlie”!!! La Malta ILEGALUL Bushbush senior, fost Director al FILIALEI Comintern Langlay, i-a dat asigurari sefului Comintern Gorby ca o sa execute cu promptitudine ordinul VIRARII a mai multor MII de MILIARDE de dolari URSS-ului cu ocazia FARSEI CEDARII/ DESFIINTARII LAGARULUI DE CONCENTRARE SOVIETIC!!! Tica-losia lui tomlin alias Yahwe/gelu/marius/rene/hemoroid rabufneste si prin MISTIFICAREA cu „vecinii care asteptau la granite” sa imparta „prada numita Romania”!? Numai o BEST ie poate fi capabila a sfida
    REALITATEA CA LA GRANITE ERAU CONCENTRATE TRUPE ALE TRATATULUI DE LA VARSOVIA pentru FORTZAREA lui Ceausescu sa DECRETEZE STAREA DE NECESITATE fara de care NU PUTEA ARMATA SA PREIA CONTROLUL Romaniei si sa insceneze Procesul si EXECUTIA la „Curtea Martiala”!
    Armata COMUNISTA cazuta prin INSCENAREA IREDENTISTA de la Timisoara pe mainile manjite de sangele romanilor ale AGENTILOR GRU Stanculescu si Chitac!!! Dupa ASASINAREA CEAUSISTULUI Milea care NU A ORDONAT SA SE TRAGA LA Timisoara, ordinul fiind dat de cei doi GRU-isti care-l controlau pe generalul Ion Coman seful SECTIEI CC responsabil cu Securitatea, Armata, Militia, Procuratura!!!

  17. DEGEABA, DEGEABA -CĂRTĂRESCU E ESENȚA TURCO-FANARIOTULUI POPOR VALAH! PE EL ÎL„ CITEȘTE”CEI CE MAI CITESC !

  18. Cărtărescu – un SCRIBALAU! Adevărat! Iar ICR-ul, o instituție perfect inutila, o vaca de muls pentru acest grup de prădători, care însă nu va fi desființată în curând pentru ca nepoata PM Ciolacu sinecureaza și ea pe acolo. Cat despre Ana Blandiana, fiți siguri ca si ea s-a înfruptat din plin. Excelent articolul, ca de obicei din partea autorului. Ar fi de consultat și rapoartele Curții de Conturi care, chiar dacă nu au avut urmări, au putut fi edificatoare. Mai săpați, ca veți găsi.

  19. Pe vremuri era Cantarea Romaniei, despre ‘binefaceiele’ dicaturii sau mai putin binefaceri, macar era intre granitele nationale.
    Cantarile globaliste din prezent din bani publici la ONG-uri de interes cica public, nea’Caisa asta de Nobelul de pup in base pe multi bani tot din multi bani publici de interes globalist-sorosist.
    Slava Basescu
    Slava Soros
    Slava in Globalism

    Basescu 2 mandate, 10 ani
    Iohannis 2 mandate@, 10 ani. 20 de ani de ridicari in Slavi.

  20. Foarte, foarte corect! De aici se poate contura mizeria Cărtărescu, ICR, coteriile guvernamentale etc

  21. Carmen de la 17:18, bă prostime, tezaurul a fost trimis la Moscova în decembrie 1 9 1 6 !!! Ce treabă avea Pauker cu trimiterea lui la Moscova ?

  22. felicitari ptr poza cu antiteza: cult versus analfabet 🙂
    Marinarul nu are nimic „CU CUltura” ;
    Macar unul cult sa aiba intr-o tara bananiera $$$ … ca suntem satui de manele si figuri de iobagi „ajunsi”.

  23. Într-o țară condusă – vorba vine – de escroci, trebuie să existe și escroci profitori. ICR este o cloacă plină cu astfel de specimene. Nu înțeleg de ce nu e desființată… e complet inutilă și consumă sume astronomice, care pot fi folosite mult mai util.

  24. Într-o țară condusă – vorba vine – de escroci, trebuie să existe și escroci profitori. ICR este o cloacă plină cu astfel de specimene. Nu înțeleg de ce nu e desființată… e complet inutilă și consumă sume astronomice, care pot fi folosite mult mai util.

  25. „Milea care NU A ORDONAT SA SE TRAGA LA Timisoara” (autistul Charlie)

    Ordinele in armata se scriu intr-un registru special, mincinosule ! Criminalul erou cu nume de strada a ordonat impuscarea romanilor si la Timisoara si la Bucuresti (in noaptea de 22 Dec). Iar minciuna scrisa de agentia yugoslava a fost lansata (fara verificare sau intentionat) la radio Free Europe pentru destabilizarea armatei romane (cine era acolo, Hurezeanu ?), sa nu fie sprijinita la intrarea hungurilor, a sarbilor si a bulgarilor in Romania. Ceva asemanator era sa se intample in jurul datei de 22 Aug 1968 (bulgarii erau tancurile pe granita cu Dobrogea), cand romanii s-au opus invadarii Cehoslovaciei. Noroc ca avem oameni inteligenti care au lansat imediat „AR-MA-TA E CU NOI !”, lozinca fatala pentru gruparile de la Cluuuj. V-ati intrebat vreodata de ce in Cluuuj a fost impuscat mortal un singur actor curajos ? Va raspund eu: ca azi sa vina toti turnatorii la securitatea ceausecului sa scrie lectii in Cotidianul, sustinuti de chelnerul Charlie. Asa ca, semnez: Eu sunt DELOC Charlie. Poate cineva din redactie iti atrage atentia ce minciuni bagi pe aici ca urmare a combinarii pastilelor de Lithiu cu palinka de la Ojdula.

  26. pe zi ce trece ma incanta tot mai mult ideea de a fi gardian voluntar intr-un lagar pentru postacii sri-aripa cia

  27. …” ce beneficiu a putut aduce culturii noastre o asemenea investiție” :(? _________Simplu: traducerile + participarile la Expozitiile internationale/targuri de carte/ manifestari culturale ( ex. clasic al Poneiului cu zvastica !:). Daca se mai si impart cu patapieviciul/manolescul unsuroso-libidinoscian &all, chiar intelegem cat e de „greu”. Unde merge milionul, ajunge shi ….miliardul, bata-l vina lui de miliard :[!

  28. idea e bună , destinatarul discutabil.
    banii trebuiau să fie mult mai mulți căăăă dacă vrem să avem o cultură trebuie să fim si dispusi să plătim pentru ea.
    si deplătit plătim deja pentru manelisti si starlete gen Delia.
    Dacă vrem si altcevă cineva trebuie să plătească pentru asta.
    Cum ? Ei asta putem discuta.

  29. acum cateva luni o doamna a castigat medalia de aur la (europene,mondiale?) aruncarea ciocanului. isi mai aduce aminte cineva? nu cred. drept care vom plati doamnei o pensie viagera (speciala,maaare) pe toata durata vietii dumneaei. este corect,este bine?

  30. Bai expiratilor , nu este de nasul vostru sa comentati cartile scriitorului Mircea Cartarescu ! Nici de al lui V. Stan ! Injuraturile groase si tuica de prastina , sunt viata voasatra pezdista .

  31. Niciodata nu mi s-a parut Cartarescu un mare scriitor. Stati sa vedem peste 30 de ani daca mai stie cineva ceva despre el. Ca a profitat de favoruri este foarte adevarat. Dar si el le-a intors serviciile pupandu-le dosurile asudate. Imi amintesc ca i-a facut cadou lui Petrov un exemplar din Levantul. Cred ca Petrov nici acum nu a terminat-o dar, oricum era a doua carte inceputa de el in viata lui.

  32. ,, cel mai bun scriitor roman in viata… ” este o afirmatie demontabila in nanosecunde, pentru ca cine a facut-o n-a avut tehnic, nici timpul si nici disponibilitatea de a citi toate cartile lansate sau ba de catre scriitorii in viata. Afirmatia ramane o osana lustruita de catre cineva care are clar lacune in cultura generala daca s-a oprit la un reper insignifiant.

  33. Cazul „Cărtărescu” este unul patologic fără dubii. Cum a ajuns un individ care jonglează cu tot felul de maculatură plagiată, de fapt un plagiator, să pună labele pe tot ce mișcă în visteria statului arată că există o foarte mare problemă de corupție. Dacă intră DNA pe urmele acestei afaceri vor fi mari surprizeș și se pune capăt unei escrocherii. Colegii mei din Berlin mă întreabă ce-i „chestia” asta Cărtărescu și, fără voie, am ajuns la concluzia că e afacere foarte murdară.

  34. Că a făcut armata la securitate nu este decit un amănunt nesemnificativ ca omul era la indemna băieților cu ochi albastri. Mai nou, trupele de securitate se numesc, cică, de jandarmi. Și femeia se numește bărbat, mai nou. Cunoaștem subiectul, s-o lase moale cei cu lingura în cacao. Mizeria este susținerea acestui autor mediocru cu atata bănet de parca ar fi murit toți grafomanii din Romanica. E ceva de pirnaie în afacerile „culturale” în care este amestecat acest individ de carton. Plățile asigurate traducătorilor și laudatorilor de serviciu vin de la ICR, care normal ca lauda sacul cu bani adus de Cărtărescu în conturile lor.

  35. De Ana Blandiana, laureata cu Ordine ale muncii, comuniste, a mers pe aceeași linie care trebuie oprita. Acesta a fost comunismul și sifonarii săi.

  36. 1. Turnătorul dovedit „Petrov” Băsescu are o groază de faliți susținători, după cum se vede mai sus.
    2. „Spune-mi cu cine te însoțești, ca să știu cine ești”. „Genialul” Cărtărescu n-am citit că Băsescu îl stipendiază din japca aia cu 25 la sută din pensii și salarii? Chiar așa de prost să fie? Sau i-a convenit de minune situația că ochiul stăpânului (securist notoriu) îngrașă boul?

  37. Acest Cărtărescu funcționează ca toți politrucii facuti mari scriitori. Franța a fost plină de pretenerarii URSS. Principiile lui Putin nu sint noi!

  38. Mare „intelectual”, mare „caracter” ca tzutzerul sau, „marele” securist Petrov, jegul de Base! Nu merita sa-ti strici bunatatea de flegma pe asemenea secaturi! Nici sa comentezi! Pierdere de timp cu imbecilii astia!

  39. INCA o DATA … ROMANIA este o TARA de tip UNICA, SPECIFICA si PARTICULARA/ORIGINARA, ORIGINALA, UNICA si UNITARA …
    Cu o populatie MAJORITARA (88.9%) de tip ROMANEASCA (populatie UNICA/inchegata dpv. genetic inca de acum 8000 de ani, aceeasi populatie de tip sedentara, majoritara si continuu locuitoare a taramului nostru de atunci pana astazi), posedand o limba UNICA/in lume, MAJORITARA/92%, UNITARA/fara dialecte (limba ROMANEASCA de substrat stravechi PIE traco-geto-dacic de peste 5000 de ani, de idiom pre-latin si de tip satem) si avand o religie ABSOLUT UNICA a NATURII (a zeitei MAMA cea PAMANTEANA/in paleolitic, al zeului TATA cel CERESC/in epoca PIE, a cunoasterii umane/cea precrestina a zeului autohton al geto-dacilor Zamolxis/550 BC), completata cu religia MAJORITARA (89.5% astazi) a DRAGOSTEI cele crestine (de tip paleocrestina/50 AD, crestina de rit bizantin/325 AD, devenita de rit crestin-ortodox/dupa 1054 AD).

    DEFINITIE: generic, generică, adjectiv
    1. Care aparține unei categorii întregi, privitor la o categorie întreagă (de ființe, obiecte, fenomene); care cuprinde toate cazurile de același fel. (DEX 2009)

    PS. INCA O DATA … Atributul de tip „generic” se foloseste doar pentru acele taramuri, populatii si culturi care sunt ori de tip cosmopolite (multi-etnice, multi-culturale si multi-religioase) sau sunt conduse (ca si colonii) de catre alte neamuri (imperii, regate) straine si minoritare.

    PS. Citeaza alt istoric sau alt document istoric din Romania sau din lume … care sa fi folosit sintagma „ro generica” !?!
    PANA CAND NU PREZINTI si ALTE DOVEZI care sa ateste sintagma ta … ramai singur in incercarea ta de a FALSIFICA ISTORIA taramului nostru cel stravechi ROMANESC !

  40. INCA o DATA … ROMANIA este o TARA de tip UNICA, SPECIFICA si PARTICULARA/ORIGINARA, ORIGINALA, UNICA si UNITARA …
    Cu o populatie MAJORITARA (88.9%) de tip ROMANEASCA (populatie UNICA/inchegata dpv. genetic inca de acum 8000 de ani, aceeasi populatie de tip sedentara, majoritara si continuu locuitoare a taramului nostru de atunci pana astazi), posedand o limba UNICA/in lume, MAJORITARA/92%, UNITARA/fara dialecte (limba ROMANEASCA de substrat stravechi PIE traco-geto-dacic de peste 5000 de ani, de idiom pre-latin si de tip satem) si avand o religie ABSOLUT UNICA a NATURII (a zeitei MAMA cea PAMANTEANA/in paleolitic, al zeului TATA cel CERESC/in epoca PIE, a cunoasterii umane/cea precrestina a zeului autohton al geto-dacilor Zamolxis/550 BC), completata cu religia MAJORITARA (89.5% astazi) a DRAGOSTEI cele crestine (de tip paleocrestina/50 AD, crestina de rit bizantin/325 AD, devenita de rit crestin-ortodox/dupa 1054 AD).

    DEFINITIE: generic, generică, adjectiv
    1. Care aparține unei categorii întregi, privitor la o categorie întreagă (de ființe, obiecte, fenomene); care cuprinde toate cazurile de același fel. (DEX 2009)

    PS. INCA O DATA … Atributul de tip „generic” se foloseste doar pentru acele taramuri, populatii si culturi care sunt ori nou create (avand spiritualitate in faza incipienta), ori banale/triviale (avand spiritualitate imprumutata de la altii), ori de tip cosmopolite (multi-etnice, multi-culturale si multi-religioase) sau sunt conduse (ca si colonii) de catre alte neamuri (imperii, regate) straine si minoritare.

    PS. Citeaza alt istoric sau alt document istoric din Romania sau din lume … care sa fi folosit sintagma „ro generica” !?!
    PANA CAND NU PREZINTI si ALTE DOVEZI care sa ateste sintagma ta … ramai singur in incercarea ta de a FALSIFICA ISTORIA taramului nostru cel stravechi ROMANESC !

  41. Care sunt oare CULTURNICII români de la 1848 ? Numeste-i !

    PS. A doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea este considerată ca fiind epoca de aur a culturii române și este perioada când aceasta a atins nivelul său maxim de afirmare internațională în armonie cu tendințele culturale europene.

    PS. Confunzi cultura si culturalizarea la nivelul maselor … cu culturicismul.

    Definitii …
    cultură, culturi, substantiv feminin
    1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori.
    1.1. Cultură materială.
    1.2. Cultură generală.
    1.3. Faptul de a poseda cunoștințe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoștințe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva.
    1.4. arheologie Totalitatea vestigiilor vieții materiale și spirituale prin intermediul cărora se reconstituie imaginea unei comunități omenești din trecut.
    1.5. Ansamblu de activități și modele de comportament proprii unui grup social dat, transmisibile prin educație. (DEX 2009)

    cultural, culturală, adjectiv
    1. Care aparține culturii, privitor la cultură, care ajută la răspândirea culturii.
    1.1 Activitate culturală de masă.
    1.2. Cămin cultural = instituție de culturalizare, la sate, care organizează conferințe și spectacole artistice, popularizează cărți și reviste etc. (DEX 2009)

    cultúrnic s. m. (cuv. rus.) Activist comunist responsabil cu cultura (DEX 2009)

  42. Aș dori să aflu (tot în maximum 30 dă zile, conform Legii – dacă se poate – dîn Nomenclatoru’ Administrațîiei Prezidențîiale) dacă „Petrov” și-a pus dinții – ăia cu care hăhăye șî a’ci în poz(n)ă – dîn banii lui, sau dîn banii noștri! …că (a avut grijă chiar „Petrov”) asigurărili medicale nu acoperă șî sirviciili stomatoilogice! …ci doar celelalte Sirvicii……[Rumburak]

  43. Vazand poza: imputitu’ crede’n mintea-i de rama … ca domina, totusi Carturaru’l domina pre imputit !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.