Moțiune împotriva lui Bode

Deputaţii USR şi deputaţii Forţa Dreptei au depus o moţiune simplă împotriva lui Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, intitulată: ‘Siguranţă şi încredere sau debandadă şi furt’. Ministrul Bode trebuie să răspundă pentru dezastrul creat”.

Deputaţii USR şi cei de la Forţa Dreptei susţin, în moţiunea simplă că Bode trebuie să plece din fruntea ministerului, având în vedere eşecul în reformarea MAI, şi că „cea mai mare reuşită” a mandatului său este „licitaţia cu dedicaţie pentru achiziţia a 600 de BMW-uri”.

„După aproape doi ani de mandat la Ministerul Afacerilor Interne, nu se mai îndoieşte nimeni că prioritatea ministrului Lucian Bode este să protejeze interesele de partid, nu pe cele ale oamenilor. Iar când nu se preocupă de interesele de partid, domnul Bode se îngrijeşte de interesele infractorilor, ale clienţilor politici şi ale prietenilor şefului său direct, Klaus Iohannis. La urma urmei, ar fi putut fi altfel când ai pus în fruntea MAI un om care, pe când era ministru al Transporturilor, a dovedit că nu dă doi bani pe lege? Sau aţi uitat episodul maşinii ministrului care, depăşind pe linie continuă, pe un pod, a provocat un accident în urma căruia au fost rănite două persoane?”, se arată în moţiune.

Semnatarii afirmă că „cea mai mare reuşită” a ministrului Bode, după aproape doi ani de mandat, este „licitaţia cu dedicaţie pentru achiziţia a 600 de BMW-uri de la prietenul preşedintelui Klaus Iohannis”.

„Eficienţa ministrului Bode s-a văzut când l-a ajutat pe prietenul preşedintelui Iohannis să vândă Poliţiei Române 600 de BMW-uri „de numai 32.000 de euro, fără TVA”. Evident, printr-o licitaţie aranjată, cu un caiet de sarcini bine ajustat încât să câştige cine trebuie”, mai susţin iniţiatorii.

Potrivit moţiunii simple, Lucian Bode trebuie să plece de la conducerea MAI pentru eşecul în implementarea programului de protejare a victimelor violenţei domestice.

„În schimb, acolo unde ar fi fost nevoie de domnia sa, nu s-a văzut niciun fel de implicare. Spre exemplu, de abia acum a început folosirea brăţărilor de monitorizare a agresorilor în cazurile de violenţă domestică. Şi e vorba doar de un proiect-pilot în câteva locuri. Dacă ar fi capabil de astfel de emoţii, domnului ministru ar trebui să îi fie ruşine”, menţionează iniţiatorii documentului.

Ei avertizează că monitorizarea agresorilor cu brăţări electronice, pentru protejarea victimelor violenţei domestice, trebuia să fie funcţională în martie 2022, iar ministrul trebuie să-şi asume „traumele victimelor care vor suferi din cauza acestei întârzieri”.

„Victimele violenţei domestice sunt în continuare lipsite de protecţie, pentru că domnul Bode a considerat, şi de această dată, că legea poate fi ocolită, modificată după bunul plac. În loc să operaţionalizeze Sistemul informativ de monitorizare electronică, a venit cu OUG de amânare şi, în loc de monitorizare la nivel naţional, vom avea acoperite doar câteva judeţe. Un ministru asemenea Guvernului din care e parte: cinic şi care face economie cu victimele, nu cu privilegiile”, mai arată iniţiatorii.

Semnatarii apreciază că un alt eşec major al ministrului Bode este reformarea MAI.

„Bineînţeles că nu s-a întâmplat nicio reformă a MAI. Ce s-a întâmplat, însă, am văzut cu toţii la ştiri: poliţişti prinşi la furat în magazine, copile accidentate mortal pe trecerea de pietoni de poliţişti, poliţişti prinşi luând mită de la şoferi, şefi de poliţie care îşi ameninţă subordonaţii pentru a-i convinge să nu mai amendeze anumite firme şi aşa mai departe”, se mai menţionează în text.

Ei amintesc şi despre cazul jurnalistei Emilia Şercan.

„Fie şi numai pentru gravitatea cazului Şercan, demn de o republică bananieră, domnul Bode trebuie să plece. Nu numai de la minister, dar şi din viaţa publică. Imaginea României a fost transformată în aceea a unui stat instabil condus de corupţi răi şi proşti, capabili să distrugă fără remuşcări viaţa oricui îi deranjează din exerciţiul indecent al puterii lipsite de responsabilitate”, se mai susţine în document.

Potrivit moţiunii, sunt „ofiţeri de poliţie care nu îi apară pe cetăţeni, ci se întorc împotriva lor”, iar apoi sunt „scăpaţi de orice răspundere”.

„Aceasta este imaginea Poliţiei coordonate de Lucian Bode, imagine la nivel naţional, dar şi internaţional, după cum rezultă din Raportul pe 2021 al Departamentului de Stat al SUA privind drepturile omului în România”, adăugă semnatarii.

De asemenea, iniţiatorii declară că ministrul Bode „s-a dovedit mult mai eficient” când a fost vorba să-şi secretizeze lucrarea de doctorat cu o zi înainte de termenul anunţat pentru publicarea integrală”.

„Domnul ministru Bode a avut mai multe ocazii să-şi prezinte demisia de onoare pentru toate eşecurile şi toate scandalurile în care MAI a fost implicat în ultimii aproape doi ani. Nu a făcut-o. Nu îţi poţi da demisia de onoare dacă nu ai onoare. Poziţia de ministru de Interne este mult prea importantă pentru a fi lăsată pe mâna unui nepriceput a cărui singură calitate este că ştie să răspundă repede ordinelor de la Cotroceni. Un leadership aşa de slab şi păgubos cum e al domnului Bode se transmite structurilor pe care le are în subordine şi rezultatul e corupţie, delăsare şi haos”, se evidenţiază în moţiune.

Ei mai spun că Lucian Bode este „tatăl corupţilor din minister”.

„Prin urmare, stimate doamne deputat, stimaţi domni deputaţi de la PSD, PNL şi UDMR, vă revine dumneavoastră misiunea de a-l „trage pe dreapta” pe domnul Bode. Nu-l mai ţineţi în scaunul de ministru, trimiteţi-l să doarmă liniştit pe bancheta din spate”, se mai arată în moţiunea simplă.

Moţiunea simplă va fi dezbătută şi votată săptămâna viitoare în şedinţa de marţi, a decis Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

8 Comentarii

  1. De ce masinile politiei au steagul Ucrainei pe ele ,galben albastru si nu tricolorul romanesc??? Si asta de pe timpul lui Vela slovacul globalist tradator.

    • Nici numele BODE nu este romanesc. Bode, Bodi sunt nume unguresti dar Bode are o origine germanica. Au stiut securistii lui Astalosh pe cine sa se bazeze. Este plina securitatea si militia la varf cu neromani.

  2. De ce stau măscăricii ăștia „cu mîna pe inimă”? …îi dor inimele, că a mîncatără toți ca porcii, ani la rînd, și le-a crescut nivelu’ dă kolesterol?
    Mai bine ar sta cu mîinile pă capete, că li-s goale, șî bate-vîntu’ p’în ele! :))))

  3. @TRADAREA NATIONALA, pentru ca e chestia de vizibilitate. Asa au culorile mai toate masininile de politie din Europa.

  4. Din cauza hotilor, fiind multi hoti pe-acolo, tin mina pe portmoneu sa nu le dispara banutii!

  5. Astia si-au vazut seful, tradatorul de la Cotroceni cu mina la piept dind impresia ”
    marelui patriot” il imita!

  6. Inainte de a incepe razbpiul din Ucraina s-au inpus aceste culori de catre globalisti, sperand ca Romania si Polonia vor intra in razboi alaturi de ucraina inpotriva rusilor.
    Ceva nu a mers conform planului evreolor globalisti. Planul a fost stricat de serviciole secrete si generali patrioti din armata ,nu SRI.
    Tu tete caree esti dor unu cu limba lunga si bine platit dupa ce lingi strainii in profondor.

  7. Militstul din Zalau ( o fi si asta ruda Vulpii?) nu trebuie dat afara. El trebuie dat pe mana procuraturii dar ce te faci ca capatenia DNA este si el tot din Zalau. Daca nu era revolutia securista, astia erau acum carutasi la ceapeu.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.