Moţiunea simplă depusă de PDL în plenul Camerei Deputaţilor va fi dezbătută şi votată marţea viitoare.
„Biroul Permanent a decis ca programul pentru săptămâna viitoare să fie următorul: luni se lucrează în comisii de la ora 16,00, marţi, în plen, de la ora 10,00 cu moţiunea pe Educaţie, iar vot final la 12,30, unde se votează şi moţiunea. Miercuri şi joi avem activitate în comisii şi vom continua lucrările în comisiile comune pentru a finaliza proiectele dezbătute în această săptămână”, a anunţat marţi secretarul Camerei Deputaţilor, Cristian Buican, la finalul şedinţei Biroului Permanent.
Moţiunea simplă pe Educaţie în care PDL cere demisiile premierului Victor Ponta şi a ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a fost semnată de 63 de parlamentari PDL. Demersul PDL a fost criticat de premier. Ponta a declarat luni că „în PDL s-a instaurat o amnezie colectivă – ei vorbesc de parcă în ultimii zece ani nu s-au aflat la guvernare, uitând că legea asta proastă (a educației – nr) care ne-a adus în situaţia de a înnebuni părinţii şi copiii cu clasa pregătitoare, ne-a blocat universităţile e făcută de ei şi nu e trecută măcar prin Parlament, ci angajată răspunderea”.