Motorul din Tecuci în curtea PSD

Partidul Social Democrat își prezintă programul de guvernare. Pe unde poate și cum poate. Unul dintre salahorii partidului, Mihai Budăi, susține că este „un plan bine elaborat, care are în spate multe sute de ore de muncă şi mulţi oameni”. Probabil că așa și este. Munca respectivă trebuie respectată, chiar dacă întregul efort nu va folosi nimănui la nimic. Precum într-o poezie a lui Mihai Ursachi: „Un om din Tecuci avea un motor/ dar nu i-a folosit la nimic”.

PSD n-a dus lipsă de programe, ci de aplicarea lor. Alegerile din 2016 au avut drept temă centrală „dreptate până la capăt”, program sufocat din fașă de tentaculele Sistemului. Oamenii așteptau – și mai așteaptă încă – dreptate până la capăt într-o țară infestată de securism, în care procesul electoral e în mâna militarilor, voturile se fură cu sacul, sentințele se dau în plicuri galbene, specimene precum Portocală decid destinele oamenilor, Statul paralel duduie în subteran, acoperiții fac jocurile în partide și administrație, huliganismul politic a pătruns peste tot ș.a.m.d.

De acel program s-a ales praful pentru că, imediat ce a preluat puterea, PSD n-a fost capabil să facă în decembrie 2016 ceea a făcut PNL în februarie 2020 – și anume să dea 25 de ordonanțe și 31 de HG-uri într-o singură noapte, ca hoții, să adopte bugetul prin asumarea răspunderii, deci fără nicio dezbatere în parlament și să adopte modificările la legile justiției tot prin asumarea răspunderii precum au făcut, fiecare la timpul lui, miniștrii Monica Macovei și Cătălin Predoiu, fără ca vreun timermans sau vreo Comisie de la Veneția să sară în sus.

Din cauze pe care le vom discuta altădată, PSD n-a fost capabil să îndeplinească acel program al „dreptății până la capăt”. Lipsa de reacție a partidului în primele săptămâni ale venirii la guvernare a dat posibilitatea Sistemului să se replieze, astfel că, PSD a pierdut din mână înainte de termen o guvernare pe care, în mod normal, trebuia s-o termine en fanfare. Motivele pentru care PSD a ajuns să fie terfelit în ultimul hal, fără să reacționeze în vreun fel, nu mai țin de Dragnea care e în pușcărie, ci mai degrabă de alții, care sunt afară.

Lucrul acesta se confirmă și acum, când este evident că PSD nici nu vrea și nici nu poate să ducă o luptă politică pe temele care șubrezesc pe dinăuntru sistemul democratic. Programul de guvernare ocolește subiectele dureroase ale drepturilor și libertăților cetățenești. Iar liderii care aveau opinii clare în domeniu au fost lăsați de săracul Ciolacu pe dinafara listelor, ca să nu deranjeze Sistemul încă patru ani, cu declarațiile lor. În timpul ăsta, acoperiții lucrează la țintarul locurilor eligibile care vor ieși din urna STS-ului, iar liderii pesediști „servesc mese” pe la Sărata Monteoru.

De altfel, Ciolacu afișează de mult mutra omului care se scarpină pe burtă că și-a văzut sacii în căruță. Patru ani de opoziție fără dureri de cap – trai neneacu pe banii babachii. El are chiar un soi de voluptate în a vorbi nu despre cum se va lupta PSD-ul în campanie, ci despre ce vor face liberali din ianuarie, după ce sigur vor avea toată puterea și tot parlamentul de partea lor. Adică a dat de pe acum semnalul predării.

Programele stufoase pe care PSD se chinuie să le facă cunoscute nu interesează pe nimeni. Trăim în secolul Facebookului, în care până și propoziții întregi se comprimă în câteva consoane, precum în ideogramele chinezești. Oamenii nu mai au răbdare să citească programe politice pentru că nu mai sunt educați să citească așa ceva. În România, literatura este înlocuită cu onomatopeea și grosolănia. La europarlamentare, PNL n-a avut nici un program, dar câștigat cu două cuvinte: „m(..) PSD”, expresie despre care propovăduitorul „României educate” afirma că este o declarație politică. Și a mai câștigat PNL cu o propagandă de tip nazist: ciuma roșie, puneți bâtele pe ei, cu ochii pe ei, cu plângeri penale, și cu parul pe ei fiind termenii „luptei de idei” promovată de Orban la câmp deschis.

Nici acum nu va fi altfel. Liberalii vor opune programului redactat de PSD doar câteva propoziții, emanate de gândirea paranoidă a unui „președinte” analfabet funcțional în materie de democrație: „e momentul ca țara să scape de PSD”, „sunt două pericole, sănătatea publică e ameninţată de COVID-19, iar politica românească e ameninţată de PSD”, „în timp ce ne luptăm cu pandemia, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor (…) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta în schimbul acestei înţelegeri?” și altele asemenea.

Care va fi reacția PSD la o campanie dusă pe asemenea abordări cu origini naziste? Teancul de hârtii vânturate pe la televizor?

Dacă ar fi un partid responsabil pentru soarta țării, PSD ar înțelege că, înainte de toate, are obligația să spună de pe acum ce va face cu câteva teme ce preocupă multă lume, cum ar fi:

Ce măsuri concrete și imediat va lua pentru administrarea situației pandemice? Va menține organizarea actuală până la calendele grecești?

Va prezenta împrumuturile fabuloase făcute în timp record de acest Cuie Mâțu al finanțelor și pe ce s-au dus banii respectivi?

Ce ordonanțe și hotărâri de guvern are pregătite pentru primele 30 de zile de guvernare?

Are pregătit bugetul pe 2021? Ce prevederi mai principale cuprinde acest document? Îl va prezenta în parlament prin asumarea răspunderii?

Care este poziția partidului despre modificările propuse legilor justiției de acest etern și fascinant jongleur al politicii numit Cătălin Predoiu?

Va adopta impozitarea progresivă, într-o noapte, precum au făcut pe dos, cu taxa unică, Băsescu, Boc și Videanu în 2004, de îndată ce au preluat puterea?

Va completa majorarea pensiilor la 40% față de anul trecut – cu prezentarea clară a resurselor bugetare?

Va reînnoi raportul Ministerului de Externe pentru retragerea lui Maior de la post?

Va promova proiectul unei hotărâri privind începerea procedurii de suspendare a „președintelui”? Are pregătită motivația constituțională, rezultată din comportamentul abuziv al acestui personaj de-a lungul anilor, inclusiv în noul mandat? Este capabil PSD să deruleze o asemenea acțiune politică, înțeleasă ca o datorie de conștiință – chiar dacă inițiativa nu va fi votată în parlament și nu va primi un aviz favorabil de la CCR – și cu atât mai mult nu se va ajunge la referendum?

Este capabil PSD să depună în Parlament proiectul unei hotărâri privind verificarea averii președintelui în exercițiu, așa cum prevede Legea nr. 115/1996 privind declararea și controlul averilor? Chiar dacă o asemenea hotărâre nu va fi aprobată, trebuie să se știe că nimeni nu e mai presus de lege. Și nu e nicio rușine – ba dimpotrivă, e profund democratic – să fie verificată și averea „președintelui” așa cum e verificată averea oricărui primar sau consilier local din ultimul cătun.

În campanie, oamenii de la care PSD așteaptă votul au timp doar pentru astfel de lămuriri. Iar cine va dori alte lucruri în plus, va putea să acceseze undeva, pe un site, și „programul de guvernare”, adică motorul din Tecuci ajuns în curtea partidului…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Octavian Știreanu 194 Articole
Author

15 Comentarii

  1. Cred ca trebuie votat partidul care isi propune:
    -desfiintarea rentelor viagere
    -pensiilor speciale in totalitate,
    -varsta de pensionare la MAI,servicii,MAN sa fie nivelata la 60 de ani,fata de civilii care au bariera la 65 de ani
    -mai multa dreptate sociala si
    -regandirea si rescrierea Constitutiei, care a creat multa confuzie in societate
    -restartarea tururor institutiilor statului si scoaterea de sub controlul parlamentar
    -gradarea primariilor si a salariilor din primarii dupa nr de locuitori
    -analizarea si suprimarea ajutoarelor sociale care incurajeaza nemunca
    -acord intre promisiuni si capacitatea banului public de a face fata
    -reducerea cheltuielilor publice prin reducerea numarului de bugetari cu 300-400 de mii de posturi
    si altele,

  2. ” -restartarea tururor institutiilor statului si scoaterea de sub controlul parlamentar „. Adica, securitatea, militia si justitia sa redevina stat in stat si sa fie controlate doar de stapanii din umbra. Doino, cate clase terminasi si de cate ori? Nu te mai agita ca ti se vad si cucu` si pistolu`!

  3. … cum adica , ” sa-l retraga pe Maior de la post ”..???!pai , Maior este seful ierarhic superior al lui Ciolacu , si inca a cator-va din conducerea PSD.. pe linie securistoida ..!ce, Ciolacu a fost plantat degeaba in conducerea partidului..?

  4. PSD+PNL+USR+PMP+…=TOTSECU’AIA’E! Retroceeedeaza in nestire de 30 de ani… Despagubeeesc fara numar… PeeeSeeeDeee se aude din Dealul Cotropit iar cand PeeNeeLee & UeeSeeRee+ (sic!) ajutati de software-ul inginerilor tehnicieni SeeeTeeeSeee (ai lui Tudose de la PeeSeeDee?) si Statuileee Paraleeeleee (din insula Pastelui?)…. „ceeeordeeesc/maaasluieeesc” voturi la sacosa fara numaaaar… TaaaCeeeReee !! Ciolacu si Firea I-au „lucrat” pe Plesoianu si pe Nicolae… Noaptea ca hotii la Pesede-Firea … colaboratoare veche cu Petrache (PNL) de pe vremurile cand se „ciondaneau” impreuna prin Consiliul Judetean Ilfov – Nimeni nu stie – Nici macar Guvernul Orban – de ce Prefectura Ilfov a retrocedat suprafete de 3-4 ori mai mari decat suprafata judetului asa cum ne spunea chiar unul din Prefectii Ilfovului!??? Credeti ca „Menestrelul Finantelor”- Catu – ne spune cat a despagubit (ce sume a platit si cui) de cand Romania in pandemie se tot imprumuta…!?? Traiul cu PNL pe datorie se incheie in ziua in care romanii vor fi indatorati-vanduti definitiv cu tot cu perna pe care sforaie… Cea mai mare masinarie- vedeti cea mai mare mina la suprafata din Europa (Germania) … pare ca abia asteapta sa inceapa lucrul pe la Turnu-severin si sa incheie cand ajunge in Bucovina… Asta in vreme ce… „Solomondrele Martiene”?… lupta (a nu se confunda cu legiunile straine ale altora)… contra lu’ Dictatoru’Ibola…. ca sa importam mascute nesterile (vezi reclama de la TeeVee) , rosii neanalizate… chimice?… platim doar pentru sepcutele si siguranta jupanilor…. Analfabetism la sectiile de votare: nu mai stiu sa numere voturile corect!? De ce nu se prezinta alegatorilor Tabelul cu Rezultatul Votului imediat dupa vot si numarare prin afisarea lui la vedere la fiecare Sectie de votare ???

  5. Daca asta e programul de guvernare al psd-ului, n-ar fi mai bine sa ne prezinte si programul de neguvernare….ar fi mult mai interesant….

  6. ca a facut psd cu cel mai tare program de guvernare, dragnea-valcov? numai este bun? iar”articolul” este o colectie de aberatii si ineptii, cum numai pela „sezatorile” dela A3 mai gasesti.

  7. Prea multe intrebarii pentru gasca lui Ciolacu.
    PSD E BOLNAV DE UN COVID POLITIC care are particularitati precum: fuga dupa ciolan,tradarea,minciuna ,ipocrizia si cel mai rau,PROSTIA(ce bine era daca durea).
    Pupincurismul lui Ciolacu ,marelui om de stat din dealul COTROCELUL e notorietate.Si acum declara ca suspendare liu IOHHH…nu este o proritate.Dar ce este pentru voi ,o tradare a celor care v-au votat.

  8. Aici e sintetizat corect comportamentul celor din psd, care au pierdut si vor pierde in continuare alegerile! In loc sa se uneasca cu cetatenii pentru o colaborare bazata pe seriozitate, loialitate si respect, ei merg tot pe mana lor, arogantii!

  9. @Doina Canalizarii Ce-ai sarit asa cretinule? Astea fac cea mai mare nedreptate sociala.Eu as merge si mai departe, toti politicienii din 90 judecati si confiscarea tuturor averilor pana la gradul 3 de rudenie. Condamnarea tuturor celor care au luat decizii politice contra statului. Si as incepe de la universitatile ce au dat diplome false pana la Ecaterina abramburica ce a infiintat aceste universitati particulare.A desfiintat scolile postliceale si de meserii. Nu are ce cauta sub controlul statului jandarmeria ,politia locala si politia nationala. Doar sa se supuna legilor. Ce armata e controlata de stat? Sa fie cercetati toti care au diplome de doctorat false si recuperarea beneficiilor. Cercetarea si condamnarea celor ce detin certificat de revolutionar fara sa fi fost activ la revolutie. Cercetarea,gasirea si condamnarea tortionarilor din perioada comunista. Trecerea in afara legii a FSN-PSD pana nu se judeca mineriadele, revolutia si 10 august.Referendum pe modificarea contitutie ,dizolvarea CCR si facut concurs pentru altul nou. Desfiintarea institutiei Avocatul poporului. Timp de 10 sau 15 ani este timp pentru reformarea statului dar se vor gasi si bani din recuperarea prejudiciului. Cercetati toti sefii de politie si politistii care sunt mana in mana cu clanurile.O politie a padurilor inarmata si pregatita sa reactioneze promt. O politie a mediuliu si luate masuri dure fata de toti care poliaza albiile raurilor prin deversarea de mizerii. Amenzi si cocalarilor ce arunca oriunde si oricand mizerie. Spatiile verzi sa ramana spatii verzi, nu parcari pentru gratargii.

  10. Foarte bun articol ! Il citeste oare cineva din sefii PSD-ului adica alde Dancu si Ciolacu. Nea Stanescu precis nu citeste. Nimic.

  11. PSD este deja un partid dizolvat din punctul de vedere al actiunii. Actualii conducatori, fara performante profesionale,nu sunt capabili sa trezeasca nimanui interesul pentru social democratie.Sunt doar alti impostori care spera sa se capatuiasca din politica.Deci, adio PSD!Sper totusi ca toti politicienii si acolitii lor sa se bucure in viata doar de roadele muncii cinstite pe care au prestat-o!

  12. Ciolacu este continuatorul lui Dragnea privind politica de rahat vis a vis de sistemul ticalosit securist. Difera insa metoda. In timp ce speriatul Dragnea a fost excesiv de moale din cauza fricii permanente de puscarie, Ciolacu este la fel de neputincios deoarece actioneaza la ordin. Doi amarati impinsi la varful PSD de securitate!

  13. Pai de ce sa se mai oboseasca sa raspunda unor astfel de intrebari, daca din urna STS va iesi ciuma galbena?

  14. livia Prostia nu se trateaza. Asa ca fa un pustiu de bine si fii macar discreta.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.