Mubarak a murit. Ce s-a ales de ”primăverile arabe”?

Fostul președinte egiptean Hosni Mubarak a murit, pe 25 februarie, la vârsta de 91 de ani, într-un spital din Cairo. Suferise o nouă intervenție chirurgicală în luna ianuarie, iar de atunci se afla la terapie intensivă.

Dacă s-ar fi retras de la putere înainte de revoluția din 2011, acum ar fi avut statui peste tot în Cairo și funeralii naționale. Chiar și așa, funeraliile din după-amiaza de 26 februarie vor fi cu onoruri militare, iar președintele Abdel Fattah al-Sisi a anunțat trei zile de doliu. Cât despre statui, presa egipteană relata că actualul președinte i-a comandat unui cunoscut artist plastic o mică statuetă cu Mubarak și nepoții săi, pe care să i-o ofere cadou fostului președinte când ar fi împlinit 92 de ani, la începutul lunii mai. Până la urmă, președintele-mareșal al-Sisi a fost șeful informațiilor militare în timpul regimului lui Mubarak…

Dar ce s-a întâmplat cu primul președinte egiptean ales prin vot democratic, la urne, după revolutia care l-a dat jos pe Mubarak de la putere? Președintele Mohamed Morsi, alers în 2012, a fost dat jos de armata condusă de același al-Sisi, în iulie 2013 (revelatoare bâlbele în direct la acel moment ale analiștilor din România, care așteptau verdictul Departamentului de Stat ce nu a venit săptămâni întregi: a fost sau nu lovtură de stat?). Morsi fost arestat și condamnat la moarte, alături de alti 100 de membri ai Fraților Musulmani, organizația din care făcea parte. În cazul protestelor care au dus la căderea sa, Morsi a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Procesele s-au ținut lanț, Morsi a fost închis în regim de strictă izolare. Diabetic și lipsit de îngrijire medicală, a murit chiar în fața judecătorilor, în iunie 2019. Nici vorba de doliou național, de onoruri militare, de acoperire mediatică măcar internaționala dacă nu egipteană. Doar o înmormântare înspre miezul nopții, doar cu participarea familei pentru președintele ales democratic al Egiptului. Unul dintre fiii săi a murit câteva săptămâni mai târziu, la 25 de ani, în urma unui atac de cord, după ce fusese supus nenumărator interogatorii sub diverse acuzații, printre care consum de droguri.

Hosni Mubarak nu a fost izolat în celulă, precum succesorul său ales democratic. A fost acuzat de crimă cu premeditare în cazul protestatarilor uciși în întreaga țară în 2011, a fost acuzat, împreună cu fiii săi, de deturnare de fonduri și corupție. Presa vorbea că ar avea o avere de miliarde de dolari. Detenția și-a petrecut-o mai mult la spital, iar în 2013 a fost eliberat. A riscat pedeapsa cu moarte doar până la căderea regimului Morsi, în 2013. Apoi, dupa ce vechea garda a preluat puterea, rând pe rând, acuzațiile împotriva sa au fost retrase. Cât despre fiii săi, Gamal și Alaa, și ei au scăpat de acuzațiile de fraudă și corupție. Cu trei zile înainte de moartea lui Hosni Mubarak, fiii săi au fost achitați într-un dosar de manipulare a bursei.

Un accident numit revoluție

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a transmis condoleanțe familiei lui Mubarak, pe care l-a numit ”prieten, un lider care și-a condus poporul către pace și securitate, către pacea cu Israelul”. Egiptul (1979) și Iordania (1994) sunt singurele state arabe care au semnat un tratat de pace cu Israelul. Iar Mubarak a fost gardianul acestui tratat semnat în 1979 de predecesorul său Anwar Sadat, asasinat doi ani mai târziu.

Egiptul lui Hosni Mubarak a fost mediator al Acordurilor de la Oslo, la începutul anilor 1990, cele care au au creat Autoritatea Palestinană sub conducerea lui Yasser Arafat, recunoscută de Israel ca partener de negociere pentru un tratat de pace la care nu s-a mai ajuns. (După anunțarea planului de pace al administrației Trump, așa-zisul ”acord al secolului”, succesorul lui Arafat, Mahmoud Abbas, a amenintat că nu va mai respecta Acordurile de la Oslo). Acordul Oslo I a fost semnat în 1993, la Washington, în prezența președinților Bill Clinton și Hosni Mubarak. La semnarea Acordului Oslo II, în Egipt, în 1995, Mubarak aproape că l-a bruscat pe Yasser Arafat, împingându-l efectiv la masă alături de premierul Yitzhak Rabin pentru a semna. Mubarak a jucat un rol uriaș în ajungerea la aceste acorduri și în aplicarea lor.

Actualul regim condus de fostul șef al spionajului militar egiptean, al-Sisi, revine la linia lui Mubarak, atât în materie de orientare externă, cât și în privința autoritarismului intern. Legile anti-proteste, cenzura și starea de urgență s-au perpetuat în Egipt. În cei aproape 30 de ani la putere, Mubarak a condus doar sub stare de urgență, reînnoita din trei în trei ani. În 2017, al-Sisi a introdus starea de urgență și de atunci nu a mai renunțat la ea. Pe lânga perpetua stare de urgența, sărăcia a fost un motiv principal al protestelor din 2011. Însă acum, ca și atunci, circa jumătate dintre egipteni trăiesc cu mai puțin de doi dolari pe zi. Asta în timp ce peste 50.000 de egipteni dețin active de peste 5 milioane de dolari.

Ce s-a ales de revoluția egipteană din 2011, de ”primăvara arabă”? Având în vedere cele de mai sus, răspunsul este: ceea ce trebuia să se aleagă. Din punct de vedere social și economic, revoluția a fost veritabila. Însă, în strategia marilor puteri, ea a fost un accident în care regimul Mubarak a fost victimă colaterală. Așa-zisa ”primăvară arabă” izbucnită în Tunisia în 2010 nu era destinată Egiptului, nici Iordaniei, nici micii Tunisii, nici Bahrainului (unde se află Flota a 5-a americană). Primăvara arabă a avut ținte Libia lui Muammar Gaddafi și Siria lui Bashar al-Assad, țări în care războiul continuă și azi, prin interpuși, între marile puteri, cu interse divergente chiar între aliați NATO (între Franța și Italia în cazul Libiei, între SUA și Turcia in cazul Siriei), cu implicarea Rusiei, cu miliții jihadiste alimentate cu carne de tun, cu așa-zișii ”luptători străini” din rândul musulmanilor radicalizați în Europa de Vest, cu valuri de milioane de imigranți care bat la porțile Europei.

Istoria va hotărî

De la capetele încoronate ale monarhiilor din Golf și chiar până la foștii săi opozanți au curs cuvinte de laudă la adresa lui Mubaral. ”Un om de stat care a îmbrățișat vederi naționaliste și istorice”, a spus ministrul de Externe al Emiratelor Arabe Unite. ”Un lider arab care a fost loial unității arabe și stabilității, care a luptat împotriva terorismului și extremismului”, a spus prințul moștenitor din Abu Dhabi. Nici nu putea să facă altfel, câtă vreme regimul ce continuă acum linia lui Mubarak luptă alături de EAU în războiul din Libia vecină. ”Dumnezeu să-l ierte și să dea familiei lui liniște”, a spus Mohamed El-Baradei, fost șef al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică și unul dintre opozanții regimului Mubarak în ultimii săi ani.

”A fost iubit și a fos loial Egiptului. A avut o mare responsabilitate față de popor. A avut dreptate de multe ori și a greșit de multe ori, istoria va hotărî”, a spus Wael Ghoneim, unul dintre activiștii revoluției care l-a răsturnat pe Mubarak, un informatician născut în 1980, cu doar un an înainte ca Mubarak să preia puterea.

Istoria va hotărî. În cazul Egiptului, președintele ales democratic Mohamed Morsi nu pare să fi fost de partea bună a istoriei. Și președinția sa scurta a fost coruptă, tot mai brutală și arogantă, cu sprijin redus, doar din partea Turciei și Qatarului, țări cu regimuri apropiate de Frații Musulmani.

Hosni Mubarak a fost de partea bună pentru cei ce fac istoria Orientului Mijlociu și a Africii de Nord. Reguimul său s-a bazat pe câțiva piloni: acceptarea tacită de către popor, alianța puternică cu SUA și ajutoare militare proporționale cu cele oferite de SUA Israelului, liberalizare parțială a economiei (în special în turism) cu profit uriaș pentru casta militară și sprijin și loialitate maximă din partea armatei. Este de notat ca familia Mubarak nu a fugit din țară imediat ce a început revoluția, așa cum a făcut-o liderul tunisian Zine el Abidine Ben Ali, care a murit în septembrie 2019, la Jeddah, în Arabia Saudită. Richard Engel, corespondent NBC care a acoperit revoluțiile arabe din urmă cu aproape un deceniu, scrie pe Twitter la moartea lui Mubarak: ”Cred că Mubarak va ajunge să fie amintit cu afecțiune. Am trăit și am relatat din Egipt când era la apogeul puterii, la mijlocul anilor 1990. Problema sa a fost orgoliul. Nu a știut când să se retragă și era obsedat de ideea ca fiul sau să-i urmeze la putere. Dacă se retrăgea cu cinci înainte de 2011, în Cairo ar fi fost statui ale lui Mubarak”.

Acum, la 9 ani de la ”revoluție”, familia Mubarak rămâne cu miliardele, cu impunitatea, cu funeraliile militare, trei zile de doliu, poate si cu statueta lui Hosni cu nepoții comandată de fostul său sef al spionajului militar și actual președinte. Istoria pare să fi hotărât.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.