Munca e brățară de aur

Oamenii mării au venit să ne salveze. Grigore le-a râs în nas, şeful portului a negociat cu noii veniţi, Eleonora, hangiţa, s-a dat şi ea în stambă, avea nişte arginţi, comandorul Sălăjean a vrut să ştie de ce am fi în pericol, bătea un vânt fierbinte, au luat foc registrele companiei de petrol, s-au aprins nişte platani de pe Strada Mare, Matilda a născut un dragon, preotul Ignaţio s-a pierdut prin catacombe şi dus a fost, oamenii mării ne-au rugat stăruitor să ne urcăm în corabia lor, Zanibar s-a urcat primul, m-am dus şi eu pe-acolo să văd ce şi cum, corabia era maiestuoasă, plină ochi cu grâne şi cu butoaie cu vin de Madeira şi cu fete zăpăcite aduse tocmai din Spania, Eleonora m-a tras de mânecă, o să vină o ceaţă mortală, mi-a şoptit, o să înghită portul şi oamenii şi bărcile şi balenele, vino cu noi, comandorul Sălăjean a vrut să aducă la bord maşina de zburat pe care tocmai o inventase, s-a dus corabia şi cu ea întregul orăşel, eu m-am întâlnit cu preotul Ignaţio, găsise în catacombe o pompă de vânt, am aşteptat ceaţa care a venit în dimineaţa zilei de 14 noiembrie, am pompat pe ruptele şi ceaţa s-a împrăştiat cum a venit şi spre seară am văzut că răsar din apă două Luni. Dar apoi pompa de vânt s-a stricat. Și caută tu acum un mecanic bun la toate. Unde să-l găsești? La parlament, nici de leac. La guvern, nici de leac. La președinție, nici de leac. Acolo găsești corupție, brambureală, șolticăreală, furăciune, minciună și trădare. Dar un mecanic bun? Să dăm un anunț la mica publicitate? Dar ce suntem noi oare de ne agităm așa? Suntem propoziţii ale muncii. Dar ne preamărim. Ne proslăvim şi ne adulăm şi ne lăudăm unii pe alţii fără neruşinare. Uneori nici nu contează textele dăruite spre interpretare. Contează faptele, micile întâmplări, biografiile. În tot acest timp enciclopedia se umflă, dospeşte, crapă. Ar părea că am fi spirite enciclopedice, convertizoare de text, câmpuri informaţionale remanente. Informaţia face să pălească lumina, se mişcă infinit mai repede. Tocmai de aceea propoziţiile muncii sunt simultane, lucru greu digerabil de spiritul universitar, academic. Revelaţia şi iluminarea pălesc în faţa universităţii. Seminarul ordonează şi îngrădeşte. Revelaţia te arde pe dinăuntru. Rigoarea cursului, experimentul, doctoratul luptă împotriva entropiei. Ce nu e organizat nu e ştiinţific. Savantul dă însă puţină culoare demersului său hotărând că, ajuns la frontiere se poate cununa cu dogma. Dar nu există limite. Se află vecinătăţi. Propoziţiile nu sunt limitate de punct ci sunt învecinate. Iar în vecinătate, munca produce fenomene. Observatorul le poate inventaria, le-ar putea lămuri. El însă hotărăşte limita, limitându-se la a chema ordinea şi experimentul în ajutor. Munca încearcă acum a se revendică a fi spaţială, spaţio-temporală. Asta e de-a dreptul dezarmant. Fără a inventa butelia cu gaz respirabil şi fuzeea desprinzătoare de textul teluric nu putem aspira la un asalt împotriva muncii. Am putea vedea textul fundamental aruncându-ne în stele, de pe un munte, într-o noapte de vară. De ce atâta neputinţă, de ce această închisoare, de ce atâtea milioane de ani prinşi în prima propoziţie, nimeni nu ştie. Sunt doar bănuieli. Şi o cantitate impresionantă de romane şi nuvelete şi sloganuri. Sărmane înjghebări care reclamă asistenţă socială, premii şi ediţii de lux. Altceva nu pot fi decât reziduuri ale activităţii cerebrale. Semne ale celuilalt, ascuns cumva în spatele observatorului, aşteptând să intre în scenă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.