Nadal s-a înclinat în al doilea tur la Barcelona

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, fost număr 1 mondial, în prezent pe locul 644, a fost eliminat miercuri, în turul al doilea al turneului ATP 500 de la Barcelona, dotat cu premii totale de 2.782.960 de euro, după ce s-a înclinat în două seturi, 7-5, 6-1, în faţa australianului Alex De Minaur (11 ATP, favorit nr. 4).

De Minaur s-a impus la capătul unei partide de aproape două ore, în care a reuşit doi aşi şi a comis trei duble greşeli, spaniolul făcând o singură dublă greşeală şi neavând vreun as.

Aşa cum se ştie, luni, în primul tur, Nadal, la primul său meci oficial după mai bine de trei luni, îl învinsese pe italianul Flavio Cobolli în două seturi, 6-2, 6-3.

Nadal, în vârstă de 37 de ani, cu 22 de titluri de Mare Şlem câştigate, care a coborât pe locul 644 mondial, a declarat pe rând forfait pentru turneele de la Doha, Indian Wells şi Monte Carlo, invocând de fiecare dată acelaşi motiv: „Corpul meu nu îmi mai permite”.

Spaniolul, care va împlini 38 de ani pe 3 iunie, în timpul Grand Slam-ului de la Roland Garros, a jucat doar trei meciuri oficiale de la accidentarea sa în turul al doilea de la Australian Open 2023. Asta s-a întâmplat în luna ianuarie, la Brisbane, unde a fost eliminat în sferturile de finală.

Rafael Nadal se luptă de ani de zile cu accidentările care îl împing inevitabil spre retragere. Barcelona era unul dintre turneele sale favorite, pe care spaniolul l-a câştigat de 12 ori, prima oară în 2005, înaintea primului său trofeu de la Roland Garros.

De Minaur va juca în runda următoare împotriva învingătorului din partida care-i opune pe germanul Daniel Altmaier (66 ATP) şi francezul Arthur Fils (36 ATP).

Alte rezultate de miercuri:
Alejandro Davidovich (Spania/N.11) – Tomas Machac (Cehia) (forfait Machac)
Marco Trungelliti (Argentina) – Nicolas Jarry (Chile/N.9) 7-6 (7/5), 6-3
Casper Ruud (Norvegia/N.3) – Alexandre Muller (Franţa) 6-3, 6-4
Roberto Bautista (Spania) – Andrea Vavassori (Italia) 4-6, 6-3, 6-1
Jordan Thompson (Australia/N.14) – Jaume Munar (Spania) 6-4, 2-6, 6-4
Dusan Lajovic (Serbia) – Ugo Humbert (Franţa/N.6) 6-4, 6-4
Fabian Marozsan (Ungaria/N.17) – Luca Van Assche (Olanda) 6-0, 3-2 (forfait Van Assche).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.