Nadia Comăneci a spus, marţi, că a discutat cu preşedintele Federaţiei Internaţionale de Gimnastică şi că i-a cerut personal reanalizarea notei gimnastei Sabrina Maneca-Voinea, depunctată în finala de la sol cu o zecime.
„Înţeleg că acasă este nebunie, toată lumea aşteaptă un răspuns. Nu ştiu ce se poate întâmpla, pentru că de luat medalia de la cealaltă nu se va întâmpla aşa ceva. În primul rând, trebuie clarificat, să vezi dacă s-a luat incorect şi după aceea se va decide ce se va întâmpla. În orice caz nu ştie nimeni ce se poate întâmpla. Nu s-au făcut valuri pentru a arăta cu degetul către cineva, ci pentru că trebuie să se facă această dreptate pentru fetele noastre. În sufletul nostru ea are medalia, indiferent de ce se va întâmpla. Am vorbit cu ea şi mi-a spus că are sufletul întunecat. Anunţul de retragere este unul la supărare, ea are nevoie de o pauză să îşi limpezească mintea şi simtă dragostea celor de acasă, şi nu numai a celor de acasă, pentru că a fost o confuzie peste tot. Eu am alergat, am întrebat, am fost la şefa arbitrilor, am spus că vreau să văd fotografia cu călcâiul afară, dar nu am văzut nimic deocamdată. Noroc cu filmarea aceea pentru că nu cred că o are nimeni altcineva din acel unghi. După acest caz probabil că se vor gândi să facă ceva automat la linia de la covor”, a declarat Nadia Comăneci.
„Cred că este pentru prima oară când se cere revizuirea unui exerciţiu după terminarea concursului de gimnastică. Trebuie să se întâmple în timpul concursului, nu după. Noroc că am primit ceva video de la MPC, unde se vede clar că nu a fost ieşire afară. Din ce am înţeles arbitrele de linie au cameră de sus şi nu se vede detaliul, atingere sau neatingere. Şi asta a fost puţin cu semnul întrebării pentru că toată lumea, şi preşedintele FIG, care a primit acest video, încearcă să facă această revizuire a solului. Nu ştiu ce se va întâmpla, însă s-au făcut valuri, lumea este curioasă şi are nevoie de răspunsuri şi de ‘tehnicalitatea’ care s-a folosit la această deducere de o zecime, cu care ea urca pe locul trei”, a precizat ea.
Nadia Comăneci afirmă că preşedintele federaţiei internaţionale i-a promis că situaţia Sabrinei Voinea-Maneca va fi reanalizată.
„Eu am făcut valuri pentru că îmi pasă de fete şi trebuie să lăsăm toate steagurile deoparte şi să ne gândim că fetele au muncit foarte mult, indiferent de ţara din care vin. Am vorbit cu preşedintele Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, a vorbit şi domnul Covaliu cu el, mi-a spus că aceste gimnaste sunt copiii lui, că îi pasă foarte mult de ei şi că va face tot ce este posibil. I-am mulţumit şi mi-a spus că nu trebuie să îi mulţumesc pentru că aceasta este slujba lui. Trebuie să avem un răspuns într-un fel sau altul. E greu de spus”, a spus Comăneci.
Fosta gimnastă a precizat, totodată, că şi Ana-Maria Bărbosu, care se pregătea să urce pe podium înainte ca arbitrele să accepte contestaţia americancei Jordan Chiles şi să decidă mărirea notei acesteia, merita medalia: „Pentru mine ea are deja o medalie, nu a fost o greşeală. Pe de altă parte, Ana Bărbosu a avut o umilinţă îngrozitoare, s-a supărat enorm, am vorbit şi cu ea, îmi imaginez prin ce a trecut, sunt copii. Eu nu cred că este nevoie să existe o astfel de presiune la generaţia de astăzi”.
Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a trimis, luni, o scrisoare de protest către Federaţia Internaţională de Gimnastică, adresată direct preşedintelui Morinari Watanabe, pentru reanalizarea contestaţiei exerciţiului din finala la sol al Sabrinei Maneca-Voinea, la Jocurile Olimpice de la Paris, potrivit unui comunicat al COSR.
Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766 astfel că a terminat pe poziţia a treia.
Sabrina Maneca-Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă.
COSR vrea dreptate pentru Sabrina Maneca-Voinea
Ma nu mai zapaciti si voi pe fetita aia dupa ce a fluierat arbitru finalu nu mai
poti sa mai dai de la 11 m.. Decat daca arbitreaza Ciolacu..
America capyshata de evvreiu. Hai TRUMP.
Din punctul meu de vedere, Nadia a făcut o greșală fatală că a mers și a adus mesajul cu poza, poza despre care fata a spus că e poza falsa, poza fiind din zilele anterioare. Trebuia să îi spună fetei că a fost și a discutat, inca nu are răspuns și cealaltă greșală, a fost când a mers la arbitre și s-a mulțumit cu răspunsul primit: poza cu greșala că a depășit covorul, mai ales că se știe câte porcarii au indurat gimnastele românce! Păcat, Nadia!
Dumnezeu nu bate cu bățul…
Directorul spectacolului demonic de la deschiderea Jocurilor Olimpice a fost lovit de fulger. A fost internat în spital după ce a fost lovit de fulger și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Exista o solutie foarte normala care sa rezolve aceasta greseala (ne)intentionata. Sa se recalculeze nota romancei si sa fie adusa la egalitate cu a americancei urmand a i se inmana si ei o medalie. Dar cei de la conducerea federatiei internationale ar fi in impas. Oricum interventia hotarata a Nadiei Comanici a fost salutara si mai ales necesara pentru viitor. Era singura care avea greutatea de a o face. Si a facut-o.
USA (uniunea sovietică americană) a devenit noua URSS, și mai rea și nemernică!
@Seinfild/Parisul va fi maturat Editat. „Distractia” pentru parizieni de abia acum incepe. Sfantul Dumnezeu va da un spectacol de toata „frumusetea” inchizand Olimpiada in mare durere.
Nu era mai simplu daca concura/participa numai Uniunea Sovietica Ailalta la olimpiada? Ca sa nu mai facem doua drumuri.
Nu stiu de unde a scos-o Nadia ca medalia nu se mai poate lua acum de la cealalta. A uitat ca la Jocurile Olimpice Sydnei 2000 i-a fost luata medalia de aur de la Andreea Raducan tot dupa incheierea concursului. Asa ca se poate numai daca se si vrea!!!
De asta nu mă uit la CIRCUL numit sport ,își i.au și.si dau medaliile între ei după cum vor ăștia mai influenți ….mars mă cu CIRCUL VOSTRU,,OLIMPIADA DE TINUT PROSTII CU GURA CĂSCATĂ,,