Casele din satele din Nagorno-Karabah asupra cărora Azerbaidjanul urmează să recâştige controlul duminică (15 noiembrie) au fost incendiate, sâmbătă, de prorietarii lor înainte de plecarea spre Armenia, a scris AFP, citată de Le Figaro.
„Aceasta este ultima zi, mâine soldaţii azeri vor fi acolo”, a spus un soldat din satul Charektar, din regiunea Kalbajar, care urmează să fie predată Azerbaidjanului.
Numai în acest sat, marcând limita cu districtul vecin Martakert, care trebuie să rămână sub control armean, cel puţin şase case au fost incendiate sâmbătă dimineaţă.
„Aceasta este casa mea, nu o pot lăsa pe mâna turcilor”, a spus proprietarul uneia dintre casele incendiate.
„Toată lumea îşi va arde casa astăzi (…) Ni s-a dat termen până la miezul nopţii să plecăm. Am mutat şi mormântul părinţilor, azerii vor avea o plăcere să profaneze mormintele noastre, este insuportabil”, a adăugat el.
Cu o zi înainte, zeci de case au fost incendiate în acelaşi sat şi împrejurimi.
Un acord de pace semnat între Erevan şi Baku sub egida Moscovei a încheiat aproape şapte săptămâni de lupte intense în Nagorno Karabakh, o enclavă muntoasă disputată de zeci de ani între aceste două ţări caucaziene. Azerbaidjanul a recucerit mari teritorii care se aflau sub control armean de la începutul anilor 1990. Aproape 2.000 de soldaţi ruşi vor fi acum dislocaţi acolo, pentru menţinerea păcii.
Peste 2.300 de militari armeni au fost ucişi în confruntările cu armata Azerbaidjanului pentru controlul asupra regiunii Nagorno-Karabah, anunţă Ministerul Sănătăţii de la Erevan, în timp ce preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a comunicat că bilanţul total este de peste 4.000 de morţi.
„În acest moment, la serviciile de medicină legală sunt corpurile a 2.317 militari ucişi”, a declarat sâmbătă Alina Nikoghosian, purtătorul de cuvânt al Ministerului armean al Sănătăţii, conform Agenţiei France-Presse şi cotidianului Le Monde.
Anterior, Armenia anunţase moartea a 1.339 de miliari şi a 50 de civili.
Azerbaidjanul a anunţat moartea a 93 de civili, dar nu a dezvăluit pierderile militare.
Regiunea Nagorno-Karabah, o enclavă a etnicilor armeni, s-a desprins de Azerbaidjan în anii 1990, într-un conflict soldat cu circa 30.000 de morţi.
Numai ca teritoriile care acum vor fi cedate si se ard sate, acu 30 de ani au fost ai azerilor, care dupa ce le-au cucerit armenii s-au refugiat, lăsând averea si casele.
Asta se intampla cand lingi clantele „partenerilor” aflati la 10000 de km distanta si care acum nu au miscat un deget pentru ei.Elita armeana si-a cautat protectia in Occident, dar numai pentru ea , si repeta perpetuu aceeasi greseala de peste 150 de ani. Rusia crestin-ortodoxa are multe pacate dar era mai aproape.Aviz amatorilor.
Armenii culeg roadele orientarii pro-Soros. In ultimii ani au infierat in presa orice influenta ruseasca, fie imaginara fie reala. Acum vad ce mare ajutor primesc de la Soros si mesagerul lor Pasinian. Au avut din nou noroc cu „rusii cei rai”. Daca nu erau ei puteau capitula linistiti. Nu au cum sa faca fata turcilor. Pentru cei care nu stiu, Turcia si Azerbaijan sunt o singura natiune in doua tari. Cam ca Romania cu Moldova, numai ca Turcii au oaie si romanii nu au oaie.
CE „mari teritorii”au cucerit „turcii”vorba armeanului,cand tot Nagorno are 4400 km patrati!Turcii au pus ghiara pe un oras,dar povestea nu se va opri aici,armenii si rusii au datoria sa se opuna turcilor!
Acum Armenia trebuie sa cucereasca Nahicevanul(5500kmpatrati) enclava azera aflat pe teritoriul lor!
Romania, atentie la turci si la Ponta Turcitul,asta nu trebuie sa ajunga iar in Parlament!