Naţionalizarea petrolului este o aliniere la politica ţărilor puternice

Presa occidentală critică naţionalizarea petrolului argentinian, trecând însă cu vederea avântul economic al unei ţări care nu acceptă neoliberalismul, după dezastrul produs de FMI, dar şi faptul că Norvegia si multe state OPEC practică aceeaşi politică naţională

Decizia Argentinei de a naţionaliza petrolul este una care repară o greşeală din trecut, o decizie făcută posibilă de avântul economic al ţării, despre care presa occidentală nu scrie, pentru că politicile de succes ale Argentinei sunt exact reversul politicilor neoliberale, se arată într-un articol de opinie al directorului Centre for Economic and Policy Research din Washington, publicat de The Guardian.

Când guvernul argentinian a declarat falimentul, în 2001, nimeni nu se aştepta ca PIB-ul statului să crească cu 90% în perioada 2002-2011, fără sprijinul FMI care, de fapt, a dus la prăbuşirea economică. Acum, şomajul a scăzut la un minim istoric în Argentina, iar sărăcia extremă a fost redusă cu 66%. Cheltuielile sociale, indexate în funcţie de inflaţie, s-au triplat.Succesul se datorează renunţării la politicile neoliberale impuse de FMI în perioada 1998-2002, care au ruinat ţara. Acum, Argentina repară o altă consecinţă a acestor politici neoliberale, naţionalizând petrolul.

Naţionalizarea este justificată din două puncte de vedere. Spaniolii de la Repsol nu au reuşit decât să reducă producţia de petrol şi gaze a ţării cu 20%, respectiv 13% în perioada 2004-2011. S-a ajuns ca în 2011, Argentina să importe energie de 9,4 miliarde de dolari, ceea ce a redus excedentul comercial al ţării, mai cu seamă că guvernul nu poate împrumuta de pe pieţele de capital.

În al doilea rând, Argentina nu face decât să se alinieze unei tendinţe generale, despre care nu se vorbeşte decât foarte puţin. Industria petrolului este una naţională. Mexicul a naţionalizat petrolul în 1938. Multe dintre statele OPEC nu permit investiţii străine în acest domeniu. Petrolul din Arabia Saudită şi din occidentala Norvegie este deţinut de companii de stat. Industria energetică finlandeză este una eminamente de stat. Brazilia a privatizat companii de 1.000 de miliarde de euro, însă a menţinut controlul asupra Petrobras. În America Latină a avut loc o a doua mişcare pentru independenţă. Bolivia a naţionalizat hidrocarburile în 2006 şi astfel a reuşit să sporeasca veniturile de la sub 10% din PIB la peste 20% din PIB, la fel s-a întâmplat şi în Ecuador.

Argentina nu face decât să se alinieze vecinilor săi şi marilor producători de petrol din lume.

“Cât despre detractorii Argentinei, ei nu se află în poziţia de arunca piatra. Agenţiile de rating ameninţă să retrogradeze Argentina, dar cine le poate lua în serios după ce au acordat AAA pentru creditele imobiliare în pragul crizei şi dupa ce au avertizat că guvernul SUA poate declara falimentul? Cât priveşte ameninţările Spaniei şi ale UE-ce au făcut aceste state o dată ce Europa este cuprinsă de o a doua recesiune în trei ani şi şomajul din Spania a ajuns la 24%?”

“Este interesant ca Argentina a avut un succes economic remarcabil in ultimii noua ani fara a primi decat putine investitii straine directe si fiind ocolita de pietele financiare internationale. Potrivit presei economixe occidentale cele doua criterii de mai sus sunt printre primele care trebuie satisfacute de un guvern. Dar Argentina a avut alte prioritati. Poate acesta este un alt motiv pentru care tara este acum supusa criticilor.”