Naufragiaţi în republică

Moartea Regelui Mihai I, zilele de doliu în memoria sa şi funeraliile regeşti au fost, pe lîngă motiv de frustrări şi tardive regrete, şi un prilej menit să zguduie conştiinţele, acolo unde ele mai pîlpîie, încă, şi mai dau semne că supravieţuiesc.

Vinovaţi că nu ne-am priceput ori n-am vrut să înţelegem ceva, ceva adînc, benefic şi profitabil pentru naţie, din exemplul unui destin crîncen încercat, asumat cu demnitate, nici din ţinuta morală şi nici din mesajele discrete, adeseori subliminale, în faţa cărora am rămas muţi şi surzi, sîntem tributari lamentării pentru felul în care arată, astăzi, ţara, societatea, relaţiile interinstituţionale şi interumane, mai precare, mai degradate ca oricînd. Ne complacem, aşadar, în păguboasa postură de cavaleri ai neputinţei şi nenorocului, indiferenţi, nepăsători că sictirul republican pentru valorificarea istoriei perene afectează, pînă la distrugere, gena identitară.

Un scurt recurs la istoria factuală a ultimilor 27 de ani, fără a ne absolvi de răspunderi, laşităţi şi complicităţi, ar explica de ce, în 1990 şi nici în 1992 sau mai apoi, n-a fost posibilă abolirea republicii şi de ce, în ansamblu, ultimii 27 de ani de republică nelegitimă au însemnat tot atîţia ani de degringoladă bine instrumentată, pînă a ajunge, în zilele noastre, la valoarea şi semnificaţia unui păgubos mimetism şi heirupism democratic, mascînd ani de rateuri şi eşecuri.

Realitatea este că n-am avut un caudillo Franco, care, presimţindu-şi sfîrşitul aproape, în anul 1975, a repus în drepturi monarhia spaniolă. I-am avut, în schimb, pe Iliescu, Brucan, Roman şi toată compania de emanaţi ai unei mişcări revoluţionare autentice din care au reuşit să facă un tragic simulacru, numai bun de privit, astăzi, cu suspiciuni, îndoieli şi mînie. Am avut, deci, vajnici urmaşi ai dictaturii de stînga, grijulii să nu întineze ”nobilele idealuri ale socialismului”, moştenitori şi beneficiari ai tuturor năravurilor stîngiste, ale propagandei, dezinformării şi împilării, în faţa cărora ignoranţa cultivată îndelung ori lenea de a gîndi cu propriul cap le-au fost o pradă uşoară.

Am avut braţul înarmat şi conspirativ al fostei securităţi, rebotezată SRI, instrumentînd tragice conflicte interetnice şi sîngeroase represiuni minereşti, rămase necicatrizate.

Am avut un preşedinte, Constantinescu, prea domn, prea studios, prea moale pentru gustul şi idealul republican, hăituit şi subminat de oculta securistă, pînă la dezgust, lehamite şi renunţare.

În vădit contrast, am avut, apoi, un preşedinte penal, jefuitor al avuţiei naţionale care a infestat instituţiile şi spaţiul public cu ticăloşia şi mitocănia funciare, cu arbitrariul bunului plac şi vendeta politică, fără ca societatea, zisă civilă, să mişte măcar un deget acuzator de revoltă; avem, azi, un preşedinte absent, preocupat numai să-şi conserve statutul şi privilegiile, cu orice risc, inclusiv cu preţul urii diseminate şi al dezbinării, al faliei din societatea românească, din ce în ce mai adîncă.

Avem intelectuali, semnatari, cîndva, ai unui ”Apel către lichele”, deveniţi, ei înşişi, promotori ai lichelismului, ca jalnici cameleoni şi instigatori de conjunctură; avem lupi moralişti, gata oricînd să se spele pe mîini, să se derobeze de răspunderile funcţiei în stat pentru a-şi rescrie, convenabil, trecutul; avem denigratori nesancţionaţi ai culturii naţionale, deveniţi clienţi ai onorurilor oficiale, interesate şi ai sinecurilor bănoase; avem un uimitor segment de tineri debusolaţi care, sub stindardul libertăţii de a se indigna, adesea folosit ca pretext, sînt gata să reînvie lozinci, practici şi mentalităţi dintr-o epocă trecută; avem un uriaş exod al populaţiei, comparativ cu vremea prigoanei religioase şi-a inchiziţiei, adevărat atentat la fibra, la adeneul identitar.

Acestea au fost/sînt ”binefacerile” republicii aflate la ceas de cumpănă, gata, în tulbureala vremurilor şi a constrîngerilor, inclusiv comunitare, să-şi renege fundamentele originare şi să proclame, cu seninătate, moartea democraţiei, pe altarul unui experiment eşuat.

Regele Mihai I, cel care ar fi putut fi omul echilibrului şi garantul dreptei măsuri şi judecăţi, decurgînd din autoritatea suferinţei şi sacrificiului, s-a stins ca un far aflat pe reduta unui ţărm prea îndepărtat, inaccesibil cecităţii.

În urma sa, odată sfîrşit concursul de omagii, de pioşenie şi reculegere, de trucată sau sinceră reconciliere cu istoria, ne-am şi întors la ura, la gîlceava, la intoleranţa şi agresivitatea de toate zilele, parcă anume pentru a face şi mai dureroasă pierderea, şi mai pregnant contrastul dintre România regimului republican şi ceea ce ar fi putut să fie România monarhică.

Dacă în Franţa prezicerile lui Nostradamus dau ca şi sigură întoarcerea Bourbonilor prin anul 2050, la noi este greu de presupus ori de sperat că sutele de mii de români care l-au condus pe rege, pe ultimul drum, aşa cum l-ar fi urmat şi în viaţă de-am fi avut mai multă minte şi determinare, vor deveni, vreodată, milioane.

Şi în ce paradoxuri trăim!: 1. Prigonit, denigrat, acuzat de unii, indiferent altora în timpul vieţii, odată mort şi, foarte posibil, sanctificat, i-am pupa moaştele şi 2. În vreme ce ne place să afirmăm cu tărie şi să recunoaştem că Regele Mihai I a plecat dintre noi ca un învingător, continuăm să ne asumăm, aproape sinucigaş, condiţia unui popor de înfrînţi, naufragiaţi în republică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Ioan Vistea 111 Articole
Author

25 de Comentarii

  1. Spuneam in data de 17.dec.2017, la articolul domnului Cornel Nistorescu: ” Iarta-ne Majestate ”, cred ca este valabil si la articolul domnului Ioan Vieru: ” Naufragiati in republica ”. ” A plecat la cele vesnice cel care a fost M.S.REGELE MIHAI I ! REGELE MIHAI a avut parte de o inmormantare demna de un REGE, toti cei care s-au implicat in funerariile REGELUI merita pe deplin aprecierile si recunostiinta noastra a romanilor, fie ei monarhisti sau republicani ! Nu stiu daca prin plecarea la cele vesnice a celui care a fost M.S.REGELE MIHAI I in tara noastra MONARHIA mai poate avea o sansa sa devina forma de guvernamant, cred ca este dificila pe viitor o asemenea perspectiva ! De maine reintram in lucraturile, in perpeleala unor lucraturi politice generate de incercarile de luxare a Puterii actuale: PSD-ALDE, democratic aleasa dupa alegerile generale din data de 16.dec.2016, incercari in care se implica sotul doamnei Carmen, azi om in Dealul Cotrocenilor, in dispret fata de CONSTITUTIA ROMANIEI, in dispret fata de votul romanilor, care ar trebui sanctionat de Parlamentul ROMANIEI prin initierea actiunii de suspendare din functia de PRESEDINTE al ROMANIEI, deoarece in mopd abuziv doreste ” guvernul meu ”, in fapt haite tehnocrate in frunte cu o calamitate politica Dacian Julien Ciolos (prezent nejustificat si cred abuziv la funerariile REGELUI MIHAI …!) care sunt cozile de topor, gargaragii marionetele celor care se amesteca copios si abundent in treburile interne ale ROMANIEI dupa ticalosia din dec.’89, adica : rusii, americanii, evreii, francezii, englezii, germanii ! … va urma

  2. …francezii, englezii, germanii ! Nu trebuie sa neglijam JUSTITIA trebuie reformata, dar reforma asta trebuie sa permita ca TOTI hotii si banditii economicii din TOATE aglomerarile politice, sa fie in judecati drepte bagati in puscarie, iar averile lor suspecte de incalcarea LEGII sa fie confiscate indiferent unde duce lantul de la gatul celor judecati, indiferent ce functii au avut, sau au azi in tara asta a noastra a tuturor romanilor fie ei monarhisti sau republicani! Asa sa ne ajute Dumnezeu !” As vrea sa comentez un pic zicerea de final a domnului Ioan Vieru ”În vreme ce ne place să afirmăm cu tărie şi să recunoaştem că Regele Mihai I a plecat dintre noi ca un învingător, continuăm să ne asumăm, aproape sinucigaş, condiţia unui popor de înfrînţi, naufragiaţi în republică.”, pai daca sunt pe capul nostru de circa un secol cei pe care i-am amintit mai sus nu putem decat sa fim un popor de infranti, iar acum 70 de ani am fost aruncati in valurile unei republici tovarasesti precum tot Estul continentului, dar datorita trecerii Nistrului in razboiul 2 mondial …, fosta URSS, actuala Rusie, cred ca vrea sa ne termine ca stat natinal unitar iar poporul roman sa fie imprastiat in Lumea asta cam prost facuta, ca in lucrarea asta se folosesc si de
    ” colegii americani ”( nu au avut reactie nici la ticalosia din 30.dec.1947, nici la ticalosia din dec.’89, i-au lasat pe rusi sa isi faca mendrele cu noi … !) cu toata apartenenta tarii asteia la: N.A.T.O., U.E., Pareteneriat Strategic cu SUA ! Sa avem un Craciun linistit si tihnit !

  3. Un popor care a prins gustul republicanismului, nu se mai intoarce la monarhie. Monarhia e un sistem politic ce are si o conotatie religioasa. Noi am devenit, de la Descartes incoace, prea destepti si prea rationali ca sa mai tinem seama de religie si valorile ei. Asta e valabil si cu gustul sau betia democratiei; un model politic ce cotesta, in primul rand, modelul iararhiei valorilor traditionaliste. Mi s-a parut ciudat contrastul intre fastul inmormantarii regelui Mihai si felul in care l-am tratat cat era in viata. Paream un popor buimac ce si-a descoperit, subit, dragostea si respectul netarmuit fata de monarhie; asta insa numai dupa moartea regelui. De aceea, inmormantarea regelui Mihai mi s-a parut o regie politica facuta din considerente pragmatice. Fastuosul ceremonial al inmormantarii l-am considerat un gest politic facut de ochii lumii. Se stie ca Europa politica de azi e, inca, pe jumatata monarhica. Probabil ca „trupa de comendianti” a clasei politice a dorit sa se dea bine cu monarhiile europene. Altfel nu-mi explic, in plan rational, politic, aceasta metamorfoza surprinzatoare de atitudine si emotie colectiva vis-a-vis de regele Mihai. Regele Mihai e o parte de istorie. Si Antonescu e o parte de istorie. Si comunismul, cu bunele si relele lui, e tot o parte de istorie. Important e sa nu ne renegam aceste fragmente de/din istorie, asa cum incercam, azi, cu o perseverenta demna de o cauza mai buna, sa renegam comunismul. Mi se pare rusinos, chiar degradant pentru un popor ce se pretinde demn, cu cata slugarnicie fata de Occident ne lepadam de comunism, ca sfantul de Satana. Nu suntem niste naufragiati in Republica. Suntem pe drumul pe care ni l-am ales in mod constient, deliberat, in depline facultati mintale. E bine? E rau? Nu stim. Dar mergem inainte. Daca judecam dupa numarul de romani ramas in tara, raspunsul e ca suntem pe drumul gresit.

  4. Mai lasati vaicarelile pentru asa zisul REGE MIHAI.El juridic si de drept nu a fost rege.Cand a fost pus rege de Carol al II-lea,parlamentul si partidele politice erau desfintate,iar CONSTITUTIA din 1923 era inlocuita de CONSTITUTIA CARLISTA.El a fost o adevarata marioneta in mainile maresalului ION ANTONESCU care este adevaratul erou din acea perioada.Mascarada facuta la inmormantarea lui ,nu stiu de ce a fost nevoie sa se faca.Monarhia !!! nu cred ca mai este posibil sa revina.ACESTI urmasi ai regelui au venit si ei sa mai fure ce se poate din aceasta tara.Castelele si palatele sunt facute pe spinarea acestui biet popor nu pe munca lor.Casa regala din ROMANIA era una dintre cele mai bogate din EUROPA,cu toate ca la venirea lui FERDINAND acesta a venit cu o singura valiza, cu cateva lucruri personale in ea.Acum cativa lingai ,care dupa comunism au devenit monarhisti, incearca sa sa ne lamureasca ca era mai bine atunci.Cati analfabeti erau pe vremurile acelea???Care era nivelul de trai a majoritatii populatiei???Cate localitati aveau curent electric,retea de apa potabila si canalizare??? Vreti monarhie hai sa facem un referendum.Nu sunt de acord nici cu statutul CASEI REGALE propus de TARICEANU si DRAGNEA.Cu cei 25 milioane de euro propusi a se aloca ANUAL casei regale ,ce nu se poate face in tara aceasta,unde mor oameni prin spitale,unde multi copii nu pot sa mearga la scoala si se culca infometati,etc.Casa regala sa se intretina singura,pentru ca averea acesteia este estimata intre 60-70 milioane de euro.

  5. Pt.Constantin Chitu. Incepti asa in tromba comentariul dumneavoastra cu zicerea asta: ” Un popor care a prins gustul republicanismului, … ”, adicalea dupa ticalosia din 30.dec.1947, cand serviciile secrete ale fostei URSS intesate la greu cu indivizi ai ” poporului ales ”in cardasie cu cozi de topor autohtone formate din analfabetii satelor si oraselor, grupati in pcr-ul de trista amintire, au alungat NORMALITATEA din tara asta adica: DEMOCRARTIA, CAPITALISMUL, MONARHIA si pe cel care a fost M.S.REGELE MIHAI I ! Zabovesc un pic: inmormantarea REGELUI MHAI I, nu a fost stimate domn nici o ” regie politica ” asa cum spuneti dvs. fals si gresit in comentariu, monarhisti si republicani, romanii din toate categoriile sociale, au aratat Lumii ca isi conduc demn si cu oarece fast pe ultimul drum REGELE …, iar cei care s-au ocupat efectiv de inmormantarea REGELUI merita recunostiinta noastra, merita respectul nostru ! Insistati precum o oficina din Est… ca ” noi ne-am ales drumul asta ”, nu stimate domn, nu noi romanii ne-am ales drumul dupa ticalosia din 30.dec.1947, adica tovarasia, nu noi romanii ne-am ales drumul dupa ticalosia din dec.’89, adica inlocuirea tovarasiei cu democratia originala in sos de capitalism de cumetrie, fosta URSS ne-a ales drumul in cele doua situatii iar ” colegii americani ” nu au avut nimic impotriva ! Domnule Chitu Constantin, cu tot respectul, nu incercati sa ne credeti mai fraieri decat suntem pe cei care mai citim si comentam la gazeta sa punem bolta palatina la cele afirmate de dumneavoastra, cu repubicanismul, cu drumul ales, cu inmormantarea REGELUI, s.a.m.d., oricum va doresc un Craciun linistit si tihnit, sanatate maxima !

  6. Se pare ca Dumnezeu doi Adami si doua Eve, din care se traga dupa conceptia regalista oameni inferiori si oameni supoasriori/valorosi in functie de mitra care i-a purtat. X este cinstit/bun, frumos si valoros pentru ca s-a nascut in familia X, restul sunt fiinte supuse lui X. Este democratie asa ca este firesc ca fiecare sa se inchine la cine vrea unii la Dumnezeu altii la o persoana decedata pe care n-au cunoscut-o chiar daca au fost contemporani pentru ca n-au mancat si trait sub acelasi acoperis. Poate unii in marea lor marinimie, renunta la pensie/venit si o doneaza urmasilor. Sunt copii care pot reprezenta viitorul Romaniei si care nu au mancat o ciocolata sau o bucatieca de carne, pentru ei Romania nu are timp, in schimb a fost un dute-vino Peles-Bucuresti-Curtea de Arges cand legea nu permite priveghiul decat la Capela. Schimbati Constitutia si Carta drepturilor omului, stipulati existenta a doua rase umane regi si oameni. Germania, SUA, Franta, Rusia, Israel, China, Coreea de Sud, India etc. care insumeaza 80-90% din populatia de pe Pamant sunt republici. Chiar cele 6 miliarde sunt ingnoranti?

    • Pt.a fi.Doamna/domnule dupa anul 1990 nimeni nu a impus MONARHIA cu forta, asa cum a fost impusa la 30.dec.1947 republica tovaraseasca cu forta si in mod brutal ! Nu s-a inchinat nici un roman la o persoana decedata asa cum afirmi dumneata cu rautate si venin, incerci sa impresionezi cu copii care sunt amarati si nu au mancat o bucatica de carne sau ciocolata, bagi asa parsiv si cu subanteles ” pentru ei Romania nu are timp ” in comparartie cu inmormantarea REGELUI ! Esti un om lipsit de bun simt si ma opresc aici, vai capul dumitale !

    • Distinse domn, pe 30 decembrie 1947 ceea ce a impus cel mai mult si mai mult abdicarea a fost forta consistentei rente viagere, de care se trage si azi.

  7. Perfecta dreptate aveti „a fi”.Ma intreb daca pe lumea cealalta „REGELE MIHAI I”s-a intalnit cu cei 160.000 de ostasi romani TRADATI pe data de 23 AUGUST 1944 la orele 22,oo???A mers acolo si cu CRUCEA DE FIER primita de la HITLER in 1940 si cu ORDINUL VICTORIA cu diamante primit de la STALIN in 1945 ,dar cu cele doua avioane cadou de la STALIN???

  8. S-a spart teava cu monarhisti,s-a deschis sezonul ….

  9. necunoasterea problematicii monarhiei hohenzollern e singurul lucru care poate genrea o astfel de afirmatie:

    „Regele Mihai I, cel care ar fi putut fi omul echilibrului şi garantul dreptei măsuri şi judecăţi, decurgînd din autoritatea suferinţei şi sacrificiului,….”

    din nou abordare emotionola, pe un sentiment de asteptare niciodata implinit dar suplinit, aparent, de un surogat lipsit de valore… e indecent sa propui un fals simbol care s-a autodistrus datorita lacunelor in educatie, comportament si a celor intelectuale.

  10. Iarasi va „lacrimati inutil in euforia trecutului”, fostul rege Mihai I a avut sansa sa ramana „regele romanilor” atunci cand aplecat in Anglia la nunta viitoarei regine Elidsabeta, stia ce il asteapta la intoarcerea in tara, nu mai prostii lumea, in „spatele usilor inchise” se cunoastea viitoarele actiuni ale noii puteri comuniste, doar lacomia de a obtine ceva in plus l-au re-adus in tara. Daca ramanea atunci in Anglia … „ramanea Regele in Romania”, dupa … a devenit UN fost rege care a semnat renuntarea pentru el si TOTI urmasii sai la „tronul Romaniei”. Parca … dev la Lenin ne-a ramas o expresie celebra „fereasca-ne Domane de burghezia proletara”, ei bine, dupa 1990, acea burghezie proletara a pus mana pe „Romania !!!”, nici 10 regi sau imparati nu i-ar fi putut opri. Nu mai umblati cu „vorbe rasuflate prin targ”, participarea in numar mare la funeraloiile fostului rege au reprezentat un gest de emotivitate, ceva lñacrimogen” care este caracteristica romanilor, in afara de participanti, imensa majoritate a romanilor si-au vazut de problemele lor cotidiene fara sa se sinchiseasca de acest eveniment „coborati cu picioarele pe pamant”, in afara evenimentului lacrimogen din ziua acestor evenimente, romanii, in 4 – 5 zile, in afara rudelor apropiate i-au si uitat pe raposati, reamintindu-si de ei doar la impartirea pomenilor la 6 saptamani … 1 an. Nu va mai amagiti, romanii merg inainte iar monarhia, pentru imensa majoritate … este o poveste din trecutul tarii la fel cum este amintita domnia lui Stefan cel Mare, sunt fapte, lucruri si evenimente care apartin istoriei, doar nostalgici mai raman cu mintea incetoata in ele, TREZITI-VA.

    • Pt.Socrate. Treceti asa lin peste ” burghezia proletara ” aparuta dupa faramarea REGATULUI ROMANIA prin ticalosia de la 30.dec.1947, cand spuneti dvs. ca pe REGELE nostru ”doar lacomia de a obtine ceva in plus l-au re-adus in tara.”, nu stiu daca a existat, o intelegere de bani, de renta anula, intre ROMANIA si REGE, daca ar fi o asemenea intelegere nu inteleg de ce nu este facuta publica, ce atata secretomanie pe tema asta, acum cand cel care a fost M.S.REGELE MIHAI I se odihneste alaturi de stramosii sai la Curtea de Arges. Sigur ca REGELE nu a bagat MONARHIA cu sila pe gatul romanilor dupa dec’89, a inteles ca in 42 de ani de tovarasie, romanii au fost spalati pe creier de serviciile secrete ale fostei URSS, populate cu indivizi ai ” poporului ales ” si de ” burghezia proletara ” adusa la butoanele tarii, formata din analfabetii satelor si oraselor (in care actuala clasa politica isi are originea,!), dupa ce au asasinat, exterminat, in cardasie dupa 30.dec.1947, in stalinismul de trista amintire, ELITELE ROMANESTI si timp de doua decenii fosta URSS a jefuit tara asta a noastra intr-un mod salbatic ! … va urma

  11. … intr-un mod salbatic! Spuneti dumneavoastra cu multa parsivitate, de neinteles insa un asemenea comportament dusmanos:”imensa majoritate a romanilor si-au vazut de problemele lor cotidiene fara sa se sinchiseasca de acest eveniment”, referitor la inmormantarea REGELUI, au fost si romani insensibili care nu au fost impresionati de trecerea la cele vesnice a celui care a fost M.S.REGELE MIHAI I, dar au existat si exista multi romani, monarhisti sau republicani, care au considerat ca trebuie sa petreaca pe ultimul sau drum spre cele vesnice pe REGELE MIHAI, s-au rugat sa il odihneasca bunul Dumnezeu, sa ii ierte greselile sale bunul Dumnezeu ! Poate ca dvs. si alti insi precum dvs.ar trebui sa fiti mai cumpatati in exprimarea fata de REGE, deoarece exista un Dumnezeu care da fiecaruia dintre noi dupa mintea si inima lui aici pe Lumea asta si in Ceruri ! Sanatate si numai bine !

  12. Pt.Socrate.( este un comentariu pe care l-am mai folosit dar consider ca foloseste si pt. dvs .) Noi romanii dupa ticalosia din dec.’89,NU SUNTEM IN CAPITALISM, am iesit din tovrasie iar batranul edecar Ion si Iliescu impreuna cu pupilul sau, dusmanul de neam si tara, Petre Roman, au instalat in tara asta democratia originala in sos slinos de capitalism de cumetrie, adica: au dat liber la mega hotii si mega banditisme economice care in 28 de ani au adus tara in ruina: economica, politica, sociala, putem acum sa fim faramati ca stat national unitar, deoarece azi suntem un NIMENI ECONOMIC care atrage in mod obiectiv un NIMENI POLITIC, in contrast izbitor cu apartenenta noastra la: N.A.T.O., U.E., Parteneriat Strategic cu SUA ! Tara este codosita de circa un secol din cauza intereselor unora ( nu ii mai citez din sila, i-am tot spus in comentariile mele !) care nu au putut accepta itirea REGATULUI ROMANIA MARE IN DATA DE: 1.DECEMBRIE.1918 -EVERESTUL NOSTRU CA TARA SI NATIE- SUB SCEPTRUL M.S.REGELE FERDINAND I ! Din pacate in trendul asta imprimat de dusmani interni si externi, nu putini, ROMANIA este cam pe farasul istoriei, poate sa fie transformata in cnezate si voievodate ca in feudalismul timpuriu , ” ghinion ” cum ar spune azi sotul doamnei Carmen ! Sper sa ma insel in perceptiile mele de simplu condicar, lefegiu, sper ca Bunul Dumnezeu sa aiba in Paza Sa ” pamantul asta gras si frumos ” care cu dragoste majoritatea romanilor, republicani si monarhisti, ii spunem ROMANIA si pe MARIA SA POPORUL ROMAN ! Sanatate maxima ! p.s.- vedeti dvs. REGELE la romani este legat de inradacinarea noastra ca tara, natie si popor in pamantul asta …, place, nu place unora …, asta este istoria adevarata !

  13. c.g. – sa fiu „mai sincer !, mi-am exprimat compasiunea pentru fostul rege, lasam toate acestea si sa privim realitata zilei … dureros de real. Chiar daca acuzam, sovietele, comunismul ca au „spalat sau mai bine au schimat lumea, ce naiba ne prefacem „fete mari ???”, ne prefacem s fi analfabeti nu am sti ca, evenimentele din istorie au „schimat lumea, chiar si pe a noastra. Romanii au desfiintat „statul dac” care nu a mai fost „reanfintat niciodata”, popoarele migratoare au schimbat structura populatiei in intreaga Europa dar si structuri sociale, au desfiinta si infiintat regate. Regatul hunilor devenit maghiar a ocupat „Ardealul supunandu-l ocupatiei timp de peste 1000 de ani dar, nu a reusit sa distruga identitatea populatiei bastinase, romanii. celelalte parti ale fostei DACII au supravetuit cum bine stim, dar, cu exceptia Unirii lui Mihai Viteazul, abia in 1918 s-au renunit la un loc vechile teritorii dacice dar … nu au mai „redevenit vechea Dacie”, aceea a ramas istorie in istorie romanilor. Istoria unui popor este un ansamblu de intamplari si evenimente care au loc la un moment dat, se „trec sau petrec ca apoi sa „ramana istorie in istoria lor. Ce naiba ne tot cainam ca o „turma de muieri in calduri”. Daca intradevar in 1989, ar dfi existat premizele eevenirii fostului rege ar fi fost altceva tot asa cum, in 1989 – 1991, existau premizele „reunificarii Romaniei cu Basarabia, dar … am pierdut momentul !. EU nu traiesc in trecut, ma gandesc la un viitor in care romanii, treziti, vor invata cum „sa-si dreseze politiecienii” care fac ce vor, vor intelege vorbele lui „Stefan cel Mare”, „Moldova nu-i a noastra, este a urmasilor si urmasilor …” asa e si cu Romania, sper ca romanii se vor trezi sau macar „tinerii care vin din urma astazi. Nostalgia este o boala care poate deveni periculoasa pentru un popor. Cele prezentate „sunt istorie”, da asa este si asa trebuie sa raman toate cele „trecute – istorie”.

    • Pt.socrate.” EU nu traiesc in trecut, ma gandesc la un viitor in care romanii, treziti, vor invata cum „sa-si dreseze politiecienii” care fac ce vor, vor intelege vorbele lui „Stefan cel Mare”, „Moldova nu-i a noastra, este a urmasilor si urmasilor …” asa e si cu Romania, sper ca romanii se vor trezi sau macar tinerii care vin din urma astazi … ”, asa este cum spuneti dumneavoastra, numai ca si in viitor sunt unii care fac tonul si muzica pe planeta asta si care de circa un secol ne cam poarta sambrele, sper sa ne dea Dumnezeu minte sa invatam sa ii sarim pe cei care ne tot calaresc pe noi romanii si nu numai pe noi ! Va doresc o zi cu bine !

  14. Sustinatorii monarhiei se bazeaza doar pe sofisme. Mult mai convingator ar fi un real proiect de tara. Din pacate, cei ce isi spun Casa Reagala nu au vorbit niciodata de cum, prin restaurarea monarhiei, se va reface industria, odinioara remarcabila, se va dezvolta invatamintul, cercetarea, la fel remarcabile odinioara, de cum romanii vor prefera sa ramina acasa in loc sa emigreze. Nimic din toate acestea, doar parada de titluri gaunoasze si mondenitati ieftine.

    • Pt.Anonim.Ai impresia ca ocupantii fotoliului din Dealul Cotrocenilor, Presedintii nostrii in fapt niste gargaragii si marionete, ai celor care se amesteca copios si abundent in treburile noastre interne dupa dec.’89 adica:rusii, americanii, evreii, francezii, englezii, germanii ar fi ahtiati de ce spuneti dvs.: ” …se va reface industria, odinioara remarcabila, se va dezvolta invatamintul, cercetarea, la fel remarcabile odinioara, de cum romanii vor prefera sa ramina acasa in loc sa emigreze.”! Singurul Presedinte care s-a preocupat sa aduca tara asta in randul tarilor mediu dezvoltate ( cu eforturi mari facute de MARIA SA POPORUL ROMAN ! ) a fost comunistul mai patriot asa Nic.Ceausescu si alti ” tovarasi ” ai sai in perioda ’65-’89, fie ca ne place sau nu ne place constatarea asta, lichidat fara scrupule de cei care au dat lovitura de stat din dec.’89, fosta URSS si cozile lor de topor in principal batranul edecar Ion si Iliescu si pupilul sau, dusmanul de neam si tara, Petre Roman si alti ” alesi ” ! Monarhisti si republicani trebuie sa incercam sa ne strecuram printre interesele celor amintiti de mine mai sus si cu ajutorul bunului Dumnezeu sa evitam faramarea statului national unitar ROMANIA ! Sanatate maxima !

    • @c.g: Va dau, in principiu, dreptate. Tocmai de aceea, ca sa convinga, cei din fosta familie regala si sustinatorii trebuie sa propuna solutii la problemele tarii. Pina acum, nu au facut-o si nu cred ca o vor face de acum incolo, pentru ca pur si simplu nu are cine.

  15. p. 462 în „Elisabeth – Kaiserin Wider Willen”. Brigitte Hamann. „Piper” Verlag (Taschenbuch), Zweite Auflage (12. November 2012). „Carmen Sylva în jurnalul ei: Trebuie să simpatizez cu social-democrații, în special datorită lenei și corupției nobililor; acești oameni simpli, în definitiv, nu vor decât ceea ce natura însăși ne acordă, anume egalitatea. Forma de guvernământ republicană este singura formă rațională; pur și simplu nu-i pot înțelege pe acești nebuni care ne rabdă încă
    Mai citiți,mai citiți!
    Chiar nu vă e rușine să spălați mințile celor TINERI?

  16. Asteptam si speram ca popor. INTR-ADEVAR, ca popor aveam nevoie de un lider. Problema era ca liderul ne fu impus de interese personale stricte ale familiei lui in care interese nu intrau si cele ale poporului. Apoi daca era capabil ar fi demonstrat. CUM nu a fost capabil, ce asteptari sa mai avem de la cine demonstra ca nu poate si ce e mai cumplit, NU VREA. E o vba : „De unde nu-i nuci Dumnezeu nu cere” Noi cand o sa intelegem sa fim intelepti?

  17. Avem o pilda biblica care spune asa „o femeie urma sa fie ucisa cu pietre pentru adulter, Isus aflat acolo a spus, sa arunce primul care se stie fara de pacat !” dupa care … cei de fata au plecat spasiti. Nici dupa 2 000 de ani oamenii nu au inteles NIMIC. Mihai I a domnit in 2 randuri, 3 ani intre 1927 – 1930, de la 5 la 8 ani in care timp Romania a fost condusa de un „consiliu de Regenta !”. Confork constitutiei Mihai putea depune juramantul de credinta in fata „parlamentului”doar la majorat, la 18 ani, taica-su Carol II la detronat in 1930, nu mai intram in amanunte, in 1938 a impus o alta constituie si dictatura regala. Obligat sa abdice, in 1940, Maresalul Antonescu l-a chemat pe Mihai „numindu-l rege la 19 ani”, nu exista nici un parlament fiind desfiintate de taica-su, care a interzis si partidele politice in 1938, deci NICI nu a depus vreu-un juramant la majorat. Romania a fost condusa intre 1927 – 1930 de consiliul de regenta, intre 1940 – 23 august 1944 de Maresalul Antonescu si un consiliu de ministri, dupa 23 august 1944 – decembrie 1947 cei care au dictat in Romania regala au fost comunistii. Tocmai de aceea am prezentat la inceput pilda, inainte de a ma „improsca cu noroi”, nestitutorii sa citeasca BINE istoria reala a acelor ani pentruca, de oameni impulsivi care „nici nu stiu ce vorbesc este plina lumea” ca si de masluitori de istorie pentru a „acoperii anumite fapte reale” prin minciuna.

    • Pt.socrate.Strict asa cum descrieti, spuneti dvs., ar trebui sa intelegem ca de fapt 30.dec.1947 a fost o ” binefacere ” pentru poporul roman, ne-a readus in ” legalitatea ” stalinista cu republica tovaraseasca, cu tot cortegiul de nenorociri care a urmat in amarata asta de tara pana in anii ’65 ! Nu sunt un istoric, probabil ca au existat scapari, abuzuri si in perioada interbelica dar ce s-a intamplat in perioda stalinismului nu cred ca poate fi comparat cu perioada monarhista interbelica in: cruzimi, asasinate, exterminari a ELITELOR ROMANESTI, distrugerea echilibrelor din societatea romanesca ! Urmari avem si azi prin clasa politica care isi are radacina, originea, in analfabetii satelor si oraselor adusi la butoanele de decizie de serviciile secrete ale fostei URSS, impanate la greu cu indivizi ai ” poporului ales ”, politicieni din TOATE aglomerarile politice, in majoritate cozile de topopr, gargaragii, marionetele, celor care se amesteca copios si abundent in treburile noastre interne mai ales in ultimii 28 de ani repet: RUSII, AMERICANII, EVREII, FRANCEZII, ENGLEZII, GERMANII ! Realitatea de azi, ruina: economica, politica, sociala cade in capul nostru iar noi monarhisti si republicani trebuie sa avem minte sa evitam faramarea statului national unitar ROMANIA, trebuie sa avem minte sa iesim din fundatura asta in care dusmani interni si externi, nu putini, ne-au adus ! Sanatate si numai bine in Anul Nou care se apropie !

  18. Pt.socrate.Strict asa cum descrieti, spuneti dvs., ar trebui sa intelegem ca de fapt 30.dec.1947 a fost o ” binefacere ” pentru poporul roman, ne-a readus in ” legalitatea ” stalinista cu republica tovaraseasca, cu tot cortegiul de nenorociri care a urmat in amarata asta de tara pana in anii ’65 ! Nu sunt un istoric, probabil ca au existat scapari, abuzuri si in perioada interbelica dar ce s-a intamplat in perioda stalinismului nu cred ca poate fi comparat cu perioada monarhista interbelica in: cruzimi, asasinate, exterminari a ELITELOR ROMANESTI, distrugerea echilibrelor din societatea romanesca ! Urmari avem si azi prin clasa politica care isi are radacina, originea, in analfabetii satelor si oraselor adusi la butoanele de decizie de serviciile secrete ale fostei URSS, impanate la greu cu indivizi ai ” poporului ales ”, politicieni din TOATE aglomerarile politice, in majoritate cozile de topopr, gargaragii, marionetele, celor care se amesteca copios si abundent in treburile noastre interne mai ales in ultimii 28 de ani repet: RUSII, AMERICANII, EVREII, FRANCEZII, ENGLEZII, GERMANII ! Realitatea de azi, ruina: economica, politica, sociala cade in capul nostru iar noi monarhisti si republicani trebuie sa avem minte sa evitam faramarea statului national unitar ROMANIA, trebuie sa avem minte sa iesim din fundatura asta in care dusmani interni si externi, nu putini, ne-au adus ! Sanatate si numai bine in Anul Nou care se apropie … !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.