Navalnîi s-a sucit. Ce-a pățit?

Disidentul rus Aleksei Navalnîi, aflat în detenţie, a anunţat, vineri, că a decis să înceteze greva foamei, după 24 de zile.

Conform unui mesaj postat pe contul de Instagram, Aleksei Navalnîi a iniţiat procesul „ieşirii din greva foamei”.

„Îmi pierd sensibilitatea în părţi din mâini şi din picioare (…) Dată fiind această evoluţie şi aceste circumstanţe, încep să închei greva foamei”, a scris Navalnîi, într-un mesaj publicat pe contul său de Instagram.

Autorităţile ruse au permis consultarea sa de către medici din afara închisorii, ceea ce reprezintă un „progres major”.

„Datorită susţinerii uriaşe a oamenilor din ţară şi din întreaga lume, am obţinut un progres major. În urmă cu două luni, solicitările mele privind asistenţă medicală erau ignorate. Nu am primit medicamente. Datorită dumneavoastră, acum am fost examinat de două ori de o comisie de medici civili”, a declarat Aleksei Navalnîi.

Aleksei Navalnîi intrase în greva foamei pe 31 martie, iar avocaţii săi au avertizat că risca să ajungă la grave probleme cardiace şi renale, care ar fi putut provoca decesul.

Administraţia Joseph Biden a avertizat Rusia că vor exista „consecinţe” dacă Aleksei Navalnîi va muri în închisoare.

Aleksei Navalnîi a decis intrarea în greva foamei în semn de protest faţă de lipsa de acces la servicii medicale şi supunerea la „acte de tortură” prin privarea de somn.

Aleksei Navalnîi se află în Penitenciarul Pokrov, situat în regiunea Vladimir, la circa 100 de kilometri de Moscova. O instanţă judiciară din Moscova a decis, la începutul lunii februarie, condamnarea la trei ani şi şase luni de închisoare a lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, pentru încălcarea condiţiilor unei sentinţe cu suspendare. Instanţa a dispus scăderea din sentinţă a zilelor petrecute de Aleksei Navalnîi în arest la domiciliu. Aleksei Navalnîi a fost arestat preventiv pe 17 ianuarie, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020.

Aproximativ 1.000 de persoane au fost reţinute, miercuri, în mai multe oraşe din Rusia, în cursul protestelor faţă de situaţia lui Aleksei Navalnîi, iar experţi desemnaţi de Naţiunile Unite au avertizat că starea disidentului aflat în greva foamei era „gravă” şi au cerut transferul lui în străinătate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

16 Comentarii

  1. Administratia Biden nu pare a fi foarte interesata de Assange si de soarta medicala a lui. Americanilor, de ce il ucideti pe Assange? Eliberati-l. FREE ASSANGE.

  2. De ce unii deținuți trebuie sa fie consultati medical altfel decât ceilalti?

  3. Navalnii,un infractor pampalau facut mare de occidentali..Mascariciul asta nu murea de foame nici daca vroia asta,niste curele date la fund cand trebuie pot aduce orice infractor pe calea cea buna.Puturosului bnu-i placea sa dea la sapa si pac ,greva foamei nenica.Haimanaua.

  4. Navalnii este un infractor de drept comun, condamnat prima dată în decembrie 2014 la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru înșelăciune împotriva a 2 firme (prejudiciul fiind de 30 de milioane de ruble). Faptele au fost comise împreună cu frati-su, Oleg, condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare.
    Recent, a fost condamnat la închisoare cu executare pentru că s-a sustras supravegherii, de 2 pe săptămână trebuia sa se prezinte în fața serviciului de probațiune.
    „Disidentul” este un infractor recidivist.
    După standardele exprimate de un preșendinte al unui stat membru OTAN, „infractorii să fie la pușcărie”.

  5. ziua si „stirea” despre navalnicul bautor de metilic, rau este sa fi usereist.

  6. Iar JANDARMUL din aceasta lume se amesteca in treburile interne ale unei tari.Acest „DISIDENT”,un mare INFRACTOR de drept comun,este adus in prim plan de acest OCCIDENT sub COMANDA AMERICANILOR.Auzi consecinte „GRAVE”,daca moare un PUSCARIAS in inchisoare,pe numele lui NAVALNII.Dar la voi cati MOR in inchisori si impuscati pe strada fara nici o vina???Am crezut ca acest BIDEN este mai sanatos la cap ca TRAMPH,dar m-am inselat.Nu cumva acest „DISIDENT” rus a fost si el pe la niste „CURSURI”,in AMERICA si s-a lipit SOROS de el,cum s-a lipit de multi USR-sti de la noi si de la cei din PLUS.Poate si el vra sa ajunga la putere,chiar pe functia lui PUTIN,iar americanii sa aiba atunci acces la rezervele naturale ale RUSIEI,sa distruga economia lor cum au distrus peste tot unde au patruns.

  7. La reputatia aproape 0 ( zero) pe care o are printre rusi acesta coada de topor a americanilor , eu am impresia ca ACUM Navalnii e mai de valoare pt stapanii lui…. mort decat viu Cred ca s-a prins si el- si d-aia a iesit din greva foamei!

  8. Rusii cu Putin si Medvedev,Lavrov si altii ca ei se vor redresa .Actuala conducere a Rusiei sunt toti rusi si nu importuri sovietice precun Lenin(evreu),Stalin(gruzin),Hrusciov(ucrainean)…Sa privim mai departe,in jur,Ungaria,Polonia si altii au conduceri nationaliste ,cu singe patriotic in instalatii,pe cind tara noastra,Romania,avind(in ultimii 30 de ani)conduceri antinationale/alogeni nu are cum sa izbindeasca ci se va afunda si mai mult in kkt.Solutia pt.Ro este exemplul celor de mai sus.Si gata!

  9. Da* ce, Isaakasvili era altceva decat un pampalau agatat in sfori de catre papusari? Situatia este caraghiosa, nu grava sau nici macar importanta pt. mass media. La fel ca in Ucraina si Belarus, dorite ca baze americane langa o Rusie care s-a plasat prost intre atatea alte baze americane.

  10. Tot incearca Tom sa-l subrezeasca pe Putin si nu-i iese. Cum dracu sa-ti iasa cand te-ai luptat sa-l pui presedinte pe unul care nu stie in ce gaura sa vare periuta de dinti. Farul democratiei a ajuns mai rau ca statele din lumea a treia in care dupa alegeri incep sa ia maceta si sa incerce sa intoarca votul democratic. La asa mentori asa discipoli. Trist este ca noi ne punem speranta in unii care se incurca si pe ei ce sa-i mai descurce pe altii. Laser frate!!!

  11. Este evident ca Biden il apara pe Navalnîi care este agentul sau insarcinat cu destabilizarea si sabotarea bunei functionari a Rusiei folosind ONG-uri finantate de ologarhia americana si organizand demosntratii ale unor mercenari platiti din randul populatiei ruse. Il doare in cur pa Biden de soarta unui oarecare Navalnîi din Rusia, cand lui nu-i pasa de soarta unor americani mai valorosi din propria sa tara. ONG-urile finantate extern ar trebui desfiintate prin lege, pentru ca ele reprezinta mijloace de sabotare a statului in care activeaza. Nu cred in asa zisele bune intentii ale unor straini bogati fata de soarta altor state, este absurd sa crezi asta stiind cat de lacomi si ticalosi sunt oligarhii din lumea intreaga care acum pun la cale si exterminarea populatiei lumii. Mai bine oligarhii s-ar exremina ei intre ei, omenirea ar fi mult mai castigata.

  12. doar Trump a inteles cum poate fi destailizata Rusia: fortandu-i pe arabi sa scada rau pretul petrolului !
    Navalnicul betiv, opozantul lui sine insusi, este creatia tampita a unui general de tipul solutiilor lui Silviu: presedinte lesbi in Basarabia !? Nu betivul s-a prins ca mort valoreaza mai mult, s-au prins generalii ca betivul nu mai valoreaza ceva nici mort. Doar unii usereisti din redactia Cotidianului, fara curajul semnaturii, nu se prind ca la romani navalnicul si/sau Biden valoreaza mai putin ca Ciolos si/sau Vladutz, lucru f.greu de realizat.

  13. Spionul nemtilor nu se dezminte! Merge la cacialma! Un idiot, din grupa de tradatori rusi, Yeltin, Khodoroschi si altii!

  14. Navalnai, o umbra tarzie de-a lui Rasputin ; ce va urma … vedea-vom !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.