Ne-ar trebui un nou Mircea Lucescu

N-ar fi deloc exclus ca, după următoarele două meciuri din preliminariie pentru CM 2018, cu Armenia şi Kazahstan, antrenorul Christoph Daum să descopere proverbul românesc potrivit căruia cu lemnul strâmb şi omul prost n-ai ce face. Excludem din start cel de-al doilea termen pentru absolut toţi tricolorii din partida cu Muntenegru. Mai mult, opinăm că o victorie cu 2-1 ar fi fost binevenită, dar nemeritată, întrucât penalty-ul, clar ca lumina zilei, a fost obţinut ca urmare a unui fault brutal şi absurd asupra lui Keşeru, care nu ameninţa cu nimic poarta adversă. Sigur că da, cu trei puncte la activ, altfel am fi abordat următoarele meciuri, dar asta e deja altă poveste. Problema numărul unu rămâne cea a lemnului strâmb. Jocul în sine este strâmb, fără orizont, timid, chinuit şi împotmolit, complexat. Iar dacă unii dintre jucători prind o zi slabă în atac, cum a fost cazul lui Stancu şi Stanciu, sau Hoban şi Săpunaru, în faţa apărătorilor, atunci totul se dărâmă ca un castel de cărţi. Bineînţeles că staff-ul naţionalei va întoarce pe toate feţele prestaţia din meciul cu Muntenegru, dar nu cumva s-a ajuns într-un punct mort, nu cumva timpul nu mai are răbdare?!

Dacă bine ne-aducem aminte, naţionala noastră s-a mai aflat într-un astfel de punct mort. A fost adus atunci un antrenor nou, Mircea Lucescu. Prima mare acţiune a celui supranumit „căpitanul de pe Wembley” a fost un meci al tricolorilor mari cu tricolorii mici. Aşa s-a născut atunci, printr-o simbioză îndrăzneaţă, o nouă naţională, cea care avea să depăşească, în grupă, o campioană mondială en titre, Italia, şi două foste vicecampioane mondiale, Cehoslovacia şi Suedia, calificându-se la turneul final al CE din 1984, din Franţa. Aşa au apărut, parcă din neant, câţiva tineri fotbalişti ca Sorin Cârţu, Romulus Gabor, Micheal Klein, Gheorghiţă Geolgău, Ioan Andone, Mircea Rednic, Ladislau Boloni, Silviu Lung, Ilie Balaci, Rodion Cămătaru şi alţii, o adevărată constelaţie sub aripa căreia avea să se nască, ceva mai târziu, generaţia de aur a anului 1994.

Amintiri, amintiri… Dar nu numai despre nostalgie e vorba, ci şi despre meciul din seara asta al tricolorilor mici, în Danemarca, la Aalborg, o partidă în care, un egal (e prea mult să visăm chiar şi o victorie?!) şi o victorie în ultimul meci, cu Bulgaria, i-ar putea duce pe elevii lui Cristian Dulca în barajul pentru CE Under 21 din 2017. O simplă lectură a echipei care se va bate în seara asta pentru viitorul ei, inclusiv al fotbalului românesc, ne aduce aminte de echipa pe care, cu ani în urmă, o lansa Mircea Lucescu. Iată-i pe cei de azi şi de mâine: Cojocaru, Brănescu, Hodorogea, Ţâru, A. Miron, Vl.Olteanu, Nedelcearu, Calcan, Ov. Popescu, Ad. Păun, Popadiuc, Fl. Tănase, Al. Ioniţă II, Puşcaş. Să-i adăugăm pe tinerii atât de mult apreciaţi şi selecţionaţi de actualul antrenor al naţionalei, R. Benzar, R. Marin, Vătăjelu, Steliano Filip, D. Rotariu, D. Alibec, Fl. Andone, Andrei Ivan şi mulţi alţii, selecţionaţi şi neselecţionaţi, şi avem o imagine aproape generală a viitorilor tricolori mari, din rândul cărora nu vor lipsi, desigur, N. Stanciu, Maxim, Chipciu, Fl. Niţă, Silviu Lung jr. şi alţii şi alţii şi alţii. Ne-ar mai trebui un nou Mircea Lucescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victor Nita 183 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.