Necontractul (IV)

„Suntem aserviți ai necontractelor. Prin intermediul necontractului, viitorul este scris, precis determinat, hazardul liberului arbitru fiind neutralizat“. Este avertismentul profesorului Gheorghe Piperea care atrage atența că „Sub impactul necontractului, dreptul, în genere, își poate pierde substratul etic și cultural, încetând să mai fie o „artă a binelului și a dreptății” (ars boni et aetqui)“. Reputatul specialist face o analiză amplă a acestui termen, pe care o împărtășește și cititorilor cotidianul.ro, analiză pe care o prezentăm în patru episoade. (partea a IV-a)

4. Finalitatea desenării unei lumi programabile merge mână în mână cu scopul fabricării unor oameni predictibili și programabili[17]. Desi ascunse la vedere, instrumentele acestei inginerii sociale sunt omniprezente, fiind utilizate ca resurse ale construcției unui viitor alternativ, diferit de cel natural – build back better … Instrumentele de monitorizare la purtător – ceasuri, brățări, căști, ochelari – care ne „asistă” în eforturile de a slăbi și de a face mișcare, de a mânca „sănătos”, de a ne hidrata, de a ne calma sau detensiona etc., și care ne urmăresc toate procedurile medicale, bătăile inimii, presiunea sângelui etc., par că ne fac viața simplă, dar sunt menite, de fapt, să colecteze date și informații prețioase despre noi, și nu pentru noi. Tehologiile GPS, contractele electronice, pașapoartele de vaccinare (sau „de libertate”) platformele de social media, „amicii” robotici (de gen Alexa sau Siri) și mașinile autonome au același scop – sub aparența că ne fac viața simplă și comodă, ne colectează tot surplusul comportamental, în scopul programării alegerilor și achizițiilor noastre, adică, al construcției unui viitor darwinist, deviat de la cel natural.

Am fost deja transformați în instrumente ale ingineriilor sociale, menite a ne „optimiza” și programa, ca și când mintea și trupurile noastre nu ar fi altceva decât tehnologii[18]. Ceea ce riscăm să pierdem este controlul asupra propriului destin și asupra propriilor alegeri, liberul arbitru în sine. Odată cu această pierdere, dispare și sentimentul împlinirii și al apartenenței, care este antrenat de propria intenționalitate (ori de propriul curaj, talent sau merit).

Odată ce „mandatăm” mașinile, algoritmii și Inteligențele Artificiale să acționeze în locul nostru, cedăm și controlul asupra propriilor dorințe și decizii, asupra propriilor alegeri și achiziții. Dacă am „externalizat” către programatori și companiile digitale responsabilitatea pentru evaluările și judecățile care ar trebui să ne definească la nivelul intrinsec cel mai intim, am renunțat la aproape tot ceea ce înseamnă condiția noastră umană și am pășit hotărât pe panta fatală a regresului cognitiv. Deja mulți oameni au ajuns să lase pe seama algoritmilor ce film să vadă, ce meniu să gătească, ce știri să urmărească, ce „prieteni” să frecventeze și chiar ce persoane să întâlnească pentru aventuri amoroase sau pentru întemeierea unei familii – deviza omului nou-normal pare a fi „de ce să fac efortul de a gândi când pot da click și rezolva totul ca prin magie?”.

Vă imaginați, totuși, cum ar fi să aveți ca șef o aplicație, cum ar fi să va „judece” un algoritm în loc de un judecător, cum ar fi să „trateze” o un mecanism automat în loc de un doctor, cum ar fi să vă „consoleze” o Inteligență Artificială în loc de un preot sau de un psiholog?

În mod evident, prin această „externalizare” ne expunem celei mai periculoase forme de manipulare – cea pe care nu o mai putem percepe, pentru că a devenit banală. Ajungem să credem că deciziile luate de alții[19] pentru noi sunt chiar deciziile noastre (de care, culmea ironiei, ne atașăm emoțional).

Ne dorim să credem că tehnologia ne întărește controlul asupra propriei vieți și asupra circumstanțelor acesteia, dar tehnologia poate să ne transforme în figuri de plastilină, remodelabile conform scopurilor proprietarilor tehnologiei.

Am fost avertizați nu numai de Shoshana Zuboff, în 2019, ci și de B. Frischmann și E. Sellinger, în 2018 – companiile, organizațiile și instituțiile care crează și utilizează tehnologii „smart” sunt liderii ingineriilor tehno-sociale care ne seduc cu pomisiunea că uneltele „inteligente” ne vor face viețile mai bune și mai ușoare dar, ca orice narativ referitor la progres, aceasta nu este întreaga poveste. Pe cărarea pavată cu cărămizi galbene care duce la castelul Vrăjitorului din Oz pare că ne îndreptăm spre lumea magică în care toate problemele noastre se vor fi terminat, dar riscăm să ne pierdem pe noi înșine pe drum, riscăm să devenim din ce în ce mai predictibili și – mult mai rău – programabili, exact la fel ca mașinile[20]. În siajul acestei vaste acțiuni de seducție, magicienii tehnologici au marcat lucrurile, dispozitivele și mașinile „smart” cu iluzia umanității, dar noi riscăm să devenim  semenii omului de tinichea, goliți de raționalitate emoțională. Mulți „progresiști” sau „nou-normali” sunt deja în această formă de agregare a materiei …

Ar trebui să ne temem de faptul că devenim din ce în ce mai robotici, în loc să ne speriem de roboți – este esential să încorporăm tehnologiei valorile umane, înainte ca tehnologia să invadeze valorile umane și condiția umană, în sine. Problema nu este neapărat că asistăm la ascensiunea mașinilor „inteligente”, ci că se instalează regresul cognitiv al umanității, iar noi nu reacționăm hotărât contra acestei tendințe. Ca într-o corporație preocupată exclusiv de reducerea costurilor, în lumea de azi s-a făcut outsourcing în privința procesului decizional – am „mandatat” în acest scop sistemele algoritmice pe care nu le deținem și pe care nu le înțelegem pe deplin.

Confruntați cu provocări sau crize, lăsăm altora posibilitatea de a risca și a avea succes, pentru că nu avem convingerea că am fi tipul de oameni care marchează și câștigă. Acesta este sindromul impostorului, de care suferă mai mult de trei sferturi din populația lumii[21]. El va afecta și mai mult omul, pe măsură ce deciziile ne vor fi luate, iar alegerile noastre vor fi făcute de lucrurile „smart” și de aplicațiile care „ne ușurează” viața.

Avansul tehnologic actual a devenit nociv tocmai pentru că aplatizează, aduce omul la cel mai mic numitor comun, diminuează condiția umană, refuzându-i liberul arbitru.

Temerea cea mai veche a umanității, aceea că mașina va înlocui omul (începând prin a-i răpi locul de muncă) este depășită, în prezent, de realitatea că la capătul celălalt al raportului juridic nu se mai află un om sau o persoană juridică, ci un mecanism automat, un algoritm sau o „aplicație”. Grav nu este doar trendul inexorabil către un ocean de „inutili social” creați prin înlocuirea salariaților cu aplicații. Dezastruos este faptul consumat al înlocuirii unor responsabi umani cu algoritmi. Poate că, în prezent, suntem doar (măcar un pic) contrariați că suntem judecați și pedepsiți pentru „încălcarea standardelor comunității” de algoritmi ascunși sub paravanul fact checkers, dar în curând vom avea aplicații în loc de șefi, judecători, medici, psihologi, profesori, antrenori etc. și nicio persoană fizică sau juridică pe care să o facem responsabilă, juridic sau moral, pentru suferințele, daunele și șansele noastre pierdute ori idealurile noastre distruse.

Regresul cognitiv va fi și un regres juridic – este suficient să urmărim această involuție de la contractul – rațiune, egalitate de șanse și libertate, la contractul irational, la rebutul contractual (axat pe dezinfomare și capcane intinse co-contractantului) și, în final, la necontract[22].

Din nefericire, regresul cognitiv este și un regres democratic și cultural. Omul a „învățat” să fie supus[23], să își semnalizeze virtutea de a fi progresist, pro-știință oficială, anti-tradiție și cultură, individualist și hedonist, chiar în ciuda propriilor convingeri sau în disprețul propriilor interese personale sau familiale, și a decis să fie om nou-normal, care detestă familia, casa și viitorul – lucruri care, de altfel, țin de condiția umană unviersală.

Încrederea în sine nu este un dat al destinului (o ai sau nu), ci o calitate care se dobândește și se învață. Trebuie să vrei să vrei (după expresia lui Jean Paul Sartre) ca să ajungi să ai încredere în tine și să fii liber. Cu încrederea în tine, poți schimba lumea. Cu credința în „virtuțile” supunerii ajungi să îți iubești captivitatea și confortul coliviei.

[1] David Milgram spunea că din supunerea față de autoritate suntem capabili de atrocități.

[2] Sintagma manufactured consent a fost utilizată, pentru prima dată, de Noam Chomsky, în cartea sa omonimă, și se referea la modul în care mass-media americane au convins publicul de „necesitatea” și ”justețea” războiului din Vietnam.

[3] Noțiunea de „necontract”, care pare un joc de cuvinte, apare în lucrarea Shoshanei Zuboff, The Age of the Surveillance Capitalism. The fight for a human future at the new frontier of power, editura Hachette Book, New York, 2019, p.219. În septembrie 2018, Telekom a utilizat termenii „necontractul” și „neabonamentul” în naivele sale reclame făcute odată cu lansarea unui nou serviciu de comunicare mobilă, fără ca autorii să înțeleagă semnificația profundă și preocupantă a necontractului (https://www.paginademedia.ro/2019/03/sa-bomboneasca-toata-lumea-reclamat-la-cna-forul-n-a-gasit-nicio-incalcare/).

[4] În 2014, Amazon a cumpărat un patent pentru un sistem de anticipare a ceea ce consumatorii ar vrea să cumpere, înainte ca aceștia măcar să fi avut conștiința faptului că vor să cumpere.

[5] Jonathan A. Obar, Anne Oeldorf – Hirsch, „The Biggest lie on the Internet: ignoring the privacy policies and Terms of Service Policies of social networking services”, apud Shoshana Zuboff, op.cit., p.236.

[6] apud Shoshana Zuboff, op.cit., p. 242.

[7] Noțiunea de cip emoțional nu are sensul că lucrurile sau dispozitivele „smart” ar fi dotate cu emoții (după modelul personajului Data, din Star Treck, care este un cyborg), ci sensul că aceste cipuri sunt destinate să detecteze emoții.

[8] Din acest punct de vedere, sistemul totalitar chinezesc al ratingului de cetățean (creditul social), care evaluează viața, drepturile și libertatea cetățenilor în funcție de punctele de bună/rea purtare, și care utilizează camere de luat vederi pentru a putea efectua astfel de evaluări, pare a fi anacronic și greoi ca un tanc sovietic.

[9] apud Shoshana Zuboff, op.cit., p. 285.

[10] O tehnologie similară și-a dezvoltat și compania Emoshape, începând din 2017.

[11] Pentru amănunte, a se vedea Shoshana Zuboff, op.cit., p. 281-283.

[12] La început, a fost Cuvântul …

[13] Mai nou, vaccinurile cu manipulare genetică introduc chiar în interiorul corpului „pacientului” instrumente de dimensiuni nanometrice (asupra cărora titularii patentelor dețin drept de proprietate industrială) capabile să emită semnale de activare a anticorpilor organismului și de creație a unor proteine cu rol de soldat în lupta cu agenții patogeni, dar și să transmită aceste semnale înapoi la „proprietar”, adică la colectorul datelor cu caracter personal, care poate, de asemenea, să comande acesotr instrumente alte feluri de acțiune la nivel celular.

[14] Telefonul meu îmi poate spune cât timp pot face până la țară, cu mașina mea, înainte ca eu să mă decid să plec la țară. Zilnic, când mă ridic de la birou, telefonul meu îmi spune pe unde să o iau pentru a ajunge acasă, la facultate, la întâlnirea programată, ca și când mi-ar citi sau chiar mi-ar anticipa gândurile și intențiile. Când telefonul meu „smart” îmi „spune” unde și cât să mă deplasez (și o face din ce în ce mai des), se întâmplă aproape de fiecare data ca intenția mea să fie exact cea anticipată. În tot acest timp, telefonul meu „smart”, care a devenit un fel de extensie a mâinii mele, emite permanent semnale despre mine și comportamentul meu. Întrucât sunt unul dintre milioanele de cetățeni români care fac un hobby din pescuitul sportiv, youtube îmi trimite pe telefonul meu „smart”, zilnic, sugestii de filmulețe cu pescuit la crap/șalău/somn, care conțin, desigur, plasare de produse.

[15] Pentru o discuție relativă la natura juridică a acestui drept, a se vedea: https://www.juridice.ro/732442/iccj-natura-dreptului-patrimonial-al-fabricantului-bazei-de-date.html.

[16] Gafam – acronim de la google, apple, facebook, amazon, microsoft.

[17] Nicholas Carr, Cuvânt înainte la cartea lui Brett Frischmann și a lui Evan Sellinger, Re-engineering Humanity, Cambridge University Press, Cambridge, 2018.

[18] Ibidem.

[19] Cine sunt ceilalți? Cel mai probabil, corporațiile și guvernele care le sunt fidele ca niște vătafi.

[20] Brett Frischmann și a lui Evan Sellinger, Re-engineering Humanity, Cambridge University Press, Cambridge, 2018, Introducere.

[21] https://www.medicalnewstoday.com/articles/321730#symptoms; https://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/asociatia-de-hipnoza-70-dintre-oameni-inclusiv-kate-winslet-sufera-de-sindromul-impostorului-15658139.

[22] Din păcate, Codul civil, deși scris în 2009 și intrat în vigoare în 2011, nu este deloc adaptat realității indeniabile a necontractului (așa cum nu este adaptat realității contractelor iraționale). Este, însă, o temă pentru un viitor Cod comercial.

[23] Compliance, inclusiv acel departament din corporație, vine din supunere (submission), cauzată de lipsa de încredere în sine, și nu din înțelegerea rațională a necesității de a te supune. Libertatea nu este necesitatea înțeleasă (Hegel), ci persistența în timp a voinței (Sartre).