Nemții și-au trimis deșeurile în România

Două transporturi cu deşeuri diverse venite din Germania au fost blocate de autorităţile din Arad şi Bihor să intre pe teritoriul României şi s-a dispus întoarcerea la expeditori, pentru că transportatorii nu îndeplineau condiţiile legale.

La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II a fost verificat un TIR condus de un român care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din materiale plastice de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România.

„Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 23.481 de kilograme de deşeuri constând în materiale plastice, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse”, a informat, vineri, Poliţia de Frontieră Arad.

La Borş II, alt automarfar încărcat cu 15 tone de deşeuri (alimentare şi textile), condus de un cetăţean german, a fost întors din drum. Şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În ambele cazuri, autorităţile au dispus returnarea deşeurilor în Germania.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

17 Comentarii

  1. Siferul sa treaca pe la 3 coceni sa recupereze si dulapul nemtesc trimis de Merkel. Sta si ocupa loc degeaba

  2. Sa fiti voi sanatosi, tra e plina de deseuri periculoase importante care se baga in gropi asa zis ecologice in timp ce noi urmeaza sa platim poluarea in rovigneta de parca ar avea legatura una cu alta!

  3. SI< INCA mai traiesc TOTI Criminalii Scarbosi, si Romani, si Nemti ?

    Chiar si PE SESTACHE ar trebui DISPARUTI …
    Da' NU are CINE.

    Aia_CARE ar trebui, NU sunt VITEJI decat IN HAITA, contra UNUIA …

  4. Urit sa vezi cum deseuri sunt aruncate in gradina latuia, dar totodata trebuie sa privim si actiunea cu partea destinatarului.
    Cu siguranta camioanele alea cu desuri nu intra in vre-o tara si apoi cauta un loc linistit fara tipenie de om sau vre-o mina inchisa prin munti, lasa toata incarcatura acolo si pleaca inapoi spre casa ca sa reia jocul cu transportul deseurilor spre locatii parasite prin tari vecine.

    Cu siguranta ca cineva are contract cu firma care le trimite deseurile si urma, contra cost, sa le preia si sa le debaraseze pe undeva, sau sa le recicleze daca dispune de tehnologia necesara. II injuram pe nemti, ii injueam pe soferii de tiruri, dar nu suflam o vorba de cei din Romania ce urmau sa incaseze bani pentru debarasarea gunoaielor. Politicien, beizadele sau smecheri naturali cu conexiuni, … .

    In dreptul roman se zicea „Audiatur et altera pars”, adica sa asculti si partea cealalta caci altfel practica arata cum devii intolerant la orice subiect in discutie.

  5. Să stea în purul și septicul spațiu Schengen(de une provin)-așa „reciclează”ei deșeurile?le trimit aici,ca apoi să ne „infrigerizeze”tot pe noi cele severe „instituții europene”?

  6. Colonia Eșuată cu 150 miliarde coco datorie externă devine groapa de deșeuri a Occidentului CIVILIZAT.
    Slavă Ficusului de la 3 coceni și SPECIALILOR !?

  7. Eu nu cred ca autoritatile au facut asta. Eu cred ca „ong” urile ecologiste au facut asta. Sau n-au fost ele? Sa nu fi primit ordin?

  8. „„„PARDON :DE 30 ANI A FOST,ESTE ȘI VA MAI FI PÂNĂ LA „ÎNGUNOIREA TOTALĂ”! PUBLICAȚI NUMELE ȘOFERILOR,NR DE ÎNMATRICULARE ȘI FIRMELE -LIVRATOARE ȘI PRIMITOARE! ORI ASTA NU-I CORECT POLITIC???!

  9. Asta e o picatura dintr-un ocean.Aia cu ,,conditii legale,,ma dat pe spate,stie tot prostul ca in Romania ,,europeana,,daca marci banul nu te intreaba nimeni nimic.Soferul neamt n-a marcat banul ,sau a dat prea putin de-a sucarit organele romane .Oare de ce n-au confiscat tirul,amenda de sal usture bucile si cateva luni de parnaie ? Ei de ce ..Si voi acum.Organele statului esuat i-au dat liber sa vina cu banii ,sa poata intra cu deseurile fara sa mai fie intrebat de sanatate.

  10. Gropile de gunoi in Romania au ajuns in posesia companiilor private, italiene, germane etc. DE ACCEA POT ADUCE GUNOI DE ORIUNDE SI IL INGROAPA IN PAMANTUL ROMANIEI. Asa se intampla cand vinzi strainilor apa, aerul, gazul, nuclear, soare, vant. Astia te jefuiesc si pleaca.
    ASA SE INTAMPLA CAND STATUL NU MAI ARE CONTROLUL UNEI TARI.
    Un ex: intr-un oras din Romania la numai cativa metri de malul unui rau e o groapa de gunoi. LA nici 200 de metri este unul din cartirele orasului. Aerul seara devine irespirabil si ajunge pana in centrul orasului in zilele de vara. Compania straina care administreaza groapa importa gunoi de oriunde si il ingroapa numai bani sa iasa. Oamenii sunt disperati si nimic nu s-a facut in ultmii 20 de ani.Ba mai mult…AU CONSTRUIT UN WATER PARK LANGA GROAPA. O batjocura la adresa oamenilor.

  11. Iată de ce trebuie eurocolhozul…
    O neica nimeni primește hotărârea iar cei care nu executa sunt pedepsiți..
    Nu am în vedere acest caz …am în vedere implementarea legilor inventate de comisarii europeni și care nu coincid cu legile naționale sau chear intra in contradicție…

  12. Eu le dădeam drumul să intre…mai mult îi ducem cu miliția, unul la sibiu în fara casei lui Iohannis și altul la cotroceni…

  13. Noi am intrat in UE doar ptr 2 motive: piata de desfacere si mana de lucru. Acum suntem si piata de desfacere ptr gunoaie, nu doar alimente gunoi.

  14. Nu înțeleg care e *bay-ul*, vorba VAMEȘILOR BLAGA și VELA . E cerere pt. această ofertă ? Este. Pt. izmene și chiloți SH , este ?Este. Pt. hărburi Volkswagin e ? E. Voi vreți să cumpere poporul numai chinezării , putiniștilor?

  15. Nimic nou sub soare! Nemții au trimis în ultimii 9 ani in România numai deșeuri!

  16. Unul de p-aici mi-a dat ideea! Servicii secrete avem, băieți descurcăreți avem, clădiri înalte cu balcoane au ei… treaba e ca și făcută! Să văd care mai vinde gunoaie în România?

  17. Uitati-va la densitatea de populatie a fiecarei tari din Europa….Unde sa pua deseurile neamtu’ sau austriacu’? La olandezi sau la belgieni este si mai dihai. Incearca in toate partile sa-si arunce gunoiale, pe la tunisieni, pe la marocani, si de ce nu la „prostii” de romani…Dar prosti sunt numai tradatorii care ne conduc! Domn si Doamna vine de la Domnitor!!! Si atata vreme cat avem credinta in Dumnezeu suntem Domnitori in tara noastra. Sa ne trezim!!! Si sa-i dam afara pe toti ruptii in c… globalisti care de 180 de ani de la venirea lor in Romania tot ne spala pe creier ca suntem iobagi si inferiori cand de fapt situatia sta exact invers. Fara munca noastra, 8 milioane de romani afara si 8 milioane in tara, ratatii astia nu ar exista, germani sau ce or mai fi ei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.