Compania Naţională ‘Poşta Română’ nu se va privatiza niciodată împreună cu tezaurul pe care îl deţine, a declarat, vineri, la audierile comune ale comisiilor de specialitate, Dan Nica, ministrul propus al Societăţii Informaţionale şi Comunicaţiilor.
„Statul nu-şi ia mâna de pe Poşta Română dacă statul vrea să vândă 51% dintre acţiunile societăţii. S-a făcut un studiu în acest sens. Cine vine să bage 51% trebuie să vină şi cu planuri de dezvoltare. Altfel, nu se putea garanta că Poşta Română ar fi putut fi performantă. Deja, într-o săptămână concurenţa va deveni extrem de importantă. Poşta Română nu se va privatiza niciodată la un loc cu tezaurul pe care îl deţine”, a explicat Nica.