Nicolicea, despre GRECO: Probabil că nu le-am explicat cum trebuie

Eugen Nicolicea,  președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților,  a declarat, miercuri, referitor la faptul că reprezentanții GRECO au criticat înființarea secției pentru anchetarea magistraților, că aceștia ”probabil” nu au înțeles explicațiile parlamentarilor români.

„Prima chestiune era o temere cu încălcarea independenței judecătorilor și procurorilor, temere pe care am văzut-o și lucrul trebuie să fie foarte clar: încălcarea independenței judecătorilor și procurorilor înseamnă încălcarea separației puterilor în stat. Acest motiv este evident un motiv de neconstituționalitate a unei legi. Dacă ar fi existat în propunerea noastră, Curtea ar fi declarat legea neconstituțională. Majoritatea articolelor au fost declarate constituționale, pe cale de consecință nu afectează independența judecătorilor și procurorilor, iar puținele articole care au fost declarate neconstituționale au fost declarate pe alte motive. Pe cale de consecință, CCR a stabilit că aceste propuneri legislative și amendamentele în forma în care au trecut prima dată de ambele Camere și au ajuns la CCR, că nu încalcă independența judecătorilor și procurorilor”, a declarat Eugen Nicolicea.

El a fost întrebat cum comentează afirmațiile din raportul GRECO referitoare la înființarea secției pentru anchetarea magistraților.

„Dați un telefon și întrebați-i pe reprezentanții de acolo. Probabil că ori noi nu am explicat așa cum trebuie, ori ei n-au înțeles ce am explicat noi, dar, având în vedere că discuții vor mai avea, bănuiesc că vor înțelege ceea ce explicăm noi. Vom formula în altă manieră, în așa fel încât să înțeleagă. Cei care verifică dacă se încalcă sau nu independența judecătorilor și procurorilor sunt judecătorii de la Curte, pentru că ei verifică conformitatea cu Constituția”, a conchis Nicolicea.

Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO), un organism al Consiliului Europei, a publicat miercuri un raport despre România în care își exprimă ”profunda îngrijorare” față de anumite aspecte ale reformelor sistemului de justiție adoptate de Parlamentul de la București.

Astfel, potrivit raportului, GRECO își exprimă ”îngrijorarea serioasă față de anumite aspecte ale legilor privind statutul judecătorilor și procurorilor, față de legislația adoptată de Parlamentul României privind organizarea Consiliului Superior al Magistraturii și față de amendamentele aduse codurilor penale”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

14 Comentarii

  1. – tirania crimei organizata esedalde din al doilea parlament ilegitim ‘300
    – suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

  2. Cam ce ar putea intelege cei de la Greco cind explica un neica nimeni ca acest nicolicea ?

    • Sunt grei de cap , ce au studiile de drept, ca domnul Nicolicea?

    • Nu te mai obosi, nene Nicolicea, orice le-ar explica ei vad doar tramvaiul, ca in banc. Hai mai bine sa ne vedem de-ale noastre si sa mergem cu Dumnezeu inainte!

  3. Parlamentul României este un fel de club al infractorilor, cu facultăți făcute la fără frecvență, cu masterate și doctorate cumpărate de pe la universități din provincie în care dacă știi să numeri până la 10 și ești membru PSD ajungi șef de catedră. Cine crede că astfel de indivizi sunt în stare să se exprime? Dar să mai fie și înțeleși, tovarășe Nicolicea?

    • Intradevar, cei ce ies mereu impotriva noilor legi ale justitiei, care incalca , spun ei, separatia puterilor in stat , sunt NUMAI INTELECTUALI CU MULTE MASTERATE, cu stagiii in strainate, cunoscatori ale treburilor democrate, in timp ce cei din Parlament sunt conform descrierii…

    • Sef de catedra e putin, stiu unul care a ajuns rector la Universitate facand traforaj si traducand din Limba germana pe care nu o cunoaste. Acum da lectii de democratie, saracu’. E greu cu granturile astea, si cu bursele de la Soros, cum sa il contrazici?

  4. Guvernul tace mâlc, Ministerul Justiţiei tace mâlc, majoritatea parlamentară tace mâlc, a vorbit doar Nicolicea, care a trasat calea de urmat: „Ori noi nu am explicat aşa cum trebuie, ori ei n-au înţeles ce am explicat noi”.
    În traducere, eroare de comunicare.
    Cam acestea au fost reacţiile Puterii la Raportul GRECO privind modificările aduse la Legile Justiţiei.
    De ce tace Tudorel: „Raportul GRECO surprinde cu mare fineţe maniera total defectuoasă în care s-a umblat la aceste legi şi notează că asta „nu a contribuit la asigurarea adeziunii şi încrederii în astfel de reforme”.
    Astfel, consultările consistente cu sistemul judiciar din anii 2015 şi 2016 au fost practic anulate de ministrul Tudorel pe 23 august 2017, când şi-a prezentat „în cele din urmă” propriul plan de reformă „prin intermediul unei conferinţe de presă şi a unei prezentări în PowerPoint” – notează, cu ironie, experţii europeni.
    Aceştia au constatat însă că obiectivele prezentate de Tudorel depăşeau cu mult elementele discutate anterior cu sistemul judiciar, ba chiar că „nu aveau prea multe în comun”. Experţii GRECO nu au reuşit să înţeleagă nici până acum în ce a constat jocul lui Tudorel, care şi-a anunţat reformele „prin mass-media şi la mijlocul verii”, pentru ca apoi să le abandoneze şi să le paseze câtorva parlamentari, care şi le-au asumat ca iniţiativă legislativă. Raportul mai notează, deloc laudativ, viteza excepţională cu care s-a lucrat: în numai două luni, trei legi de importanţă capitală, cu sute de amendamente depuse şi 316 adoptate, au trecut prin ambele Camere ale Parlamentului. În lipsa oricăror studii de impact, aceste modificări au lăsat în urmă numeroase inconsecvenţe legislative, coerenţa dispoziţiilor din diferite legi fiind scăpată de sub control.”
    Tace Tudorel vocalul!

    Citeste mai mult: adev.ro/p714ex

  5. ,, Probabil că … ! ” Eu sunt convins că deja au dat-o de gard vitejii de la PSD , în sensul că își fac efectul
    amenințările lui Coldea din Parlament … ! Ne merităm soarta … !

  6. Cum ?, nulitatea aceasta – Nicolicea, mai exista in parlamentul Romaniei ???, romanii inca platesc aceasta nulitate ?, cum naiba cand, politicineii romani nu au bani pentru tratamentelor copiilor bolnavi, despre ceilalti nici nu mai vorbesc, dar … au bani pentru a plati salarii de lux si privilegii tot de lux pentru asemenea nulitati ?. O politica „in totalitatea dusmanoasa la adersa Romaniei si a milioanelor de romani.

  7. Daaaaaa, toti „e prosti” tov Nicolicea numai tu si clica ta psd/alde-ista sunteti dastepti de bubuiti!!!! Poti sa le spui alora de la Bruxelles ca iar si-a bagat soros asta coada si-i face pe aia sa nu inteleaga ce vreti voi sa faceti de fapt!! Pai orb sa fii si tot vezi ca vreti sa va scapati toti hotii si sa dati vina pe cei care va calca pe coada!!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.