Primăria Sectorului 4 îl acuză pe Nicușor Dan

Primăria Sectorului 4 susţine că primarul general al Capitalei ar încerca să-şi asume „nemeritat” efectuarea lucrărilor de refacere a Pasajului Unirii, în condiţiile în care acest obiectiv se află în administrarea sectorului, care a şi obţinut finanţarea necesară de la Guvern.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4 transmis marţi, din aprilie 2022, Pasajul Unirii şi Planşeul Unirii, două obiective de importanţă strategică pentru Capitală, se află în administrarea sectorului.

„Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti şi-a asumat întru totul responsabilitatea punerii în siguranţă şi a consolidării celor două obiective de infrastructură. În acest sens, Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a efectuat lucrările de punere în siguranţă a pasajului rutier încă din vara anului trecut, iar în paralela contractat servicii specifice în vederea efectuării celor două expertize tehnice realizate de către specialiştii Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti şi care încadrează atât Planşeul Unirii, cât şi Pasajul Unirii în starea tehnică IV – nesatisfăcător, ce impune intervenţii de urgenţă”, se explică în comunicat.

În prezent, Sectorul 4 este autoritatea contractantă în cadrul procedurii de licitaţie publică privind proiectarea şi realizarea lucrărilor de consolidare a Planşeului Unirii, se precizează în comunicat.

Conform acestuia, şi finanţarea lucrărilor de consolidare a Planşeului Unirii a fost obţinută de Sectorul 4, ca urmare a unei ordonanţe de urgenţă, prin care Executivul a alocat administraţiei locale suma de 150 de milioane de euro.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a precizat, luni, la Digi 24, că lucrările de reparaţii la planşeul din Piaţa Unirii nu vor începe mai devreme de 2025.

El a menţionat că marţi, la sediul Primăriei Capitalei, va avea loc o întâlnire a specialiştilor, dar şi a reprezentanţilor PMB, ai Primăriei Sectorului 4 şi ai Apelor Române, pentru a discuta despre coordonarea lucrărilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

11 Comentarii

  1. ia caimacul, neamuleeee! sau o pizza, ma rog…

    ha ha ha ha ha

  2. Nicu „Boiler” de la PMB , apare in niste emisiuni „personalizate” la Digi24, la unul care se uita la el „ca curca in lemne”.
    Daca in cazul Pasajului Ghika, dupa ce timp de trei ani „a frecat menta” incurcand pe toata lumea, s-a declarat doar producator asociat (adica PMB doar cu o parte de finantare), pasand raspunderea la Sectorul 2, cu Piata Unirii situatia este diametral opusa. Aici dumnealui a bagat repede „capul in poza” incercand sa-si faca campanie electorala, pe munca celor de la Sectorul 4.

  3. Abia aștept scufundarea planșeului din Piata Unirii și atunci să-i văd pe mitici cum chițăie! Toți din provincie cu dare de mână și-au cumpărat case in Bucale și si-au tras si bolentin de București! Succesuri plicusor in 2025 când nu vei mai fi primar!

  4. Oare de ce Londra,New York,Tokio… pot avea doar un singur primar iar Bucurestiu’ sapte?

  5. Nu-i pericol, toata lumea stie ca Nicusor doar blocheaza constructiile si nu aproba nicio constructie. Ati vazut usrist care sa ridice ceva util?? Pentru ca la baza Nicusor e 100% os si dna de usrist.

  6. la alegerea primarilor NU se mai da vina pe americani ș.a., ci aici, total responsabili sunt cetatenii urbei!
    Cazul acestui mascarici cu ifose sighiene e rezultatul alegerii alogenilor care au invadat Capitala in ultimele trei decenii, puțoi platiți de multinationale, tefelisti, haștagisti, useristi si alte lighioane.

  7. Tipic #trântorilorrezist să se impăuneze cu munca altora, ei fiind buni doar de țopăit in piață când se dă adunarea pe unitate.

  8. rezerve ca Pasajul Unirii ar fi in pericol. Inainte, nu se construia cu polistiren si baclava. Mai degraba, se pune de o mangla!

  9. Un articol de toata jena! Niste comentarii de tot rasul! Primarii de sectoare sa isi faca treaba. Primarul general nu are cum sa faca ceea ce nu fac primariile de sectoare. Cand de va schimba legea organizarii administrative a Capitalei si ce a administratiei publice, atunci postacii de doi lei sa aibe pretentii.b

  10. @ Un patriot
    Pai tocmai, ca noi ne-am lamurit din prima cu „soarili tau” de la PMB si singura noastra pretentie este sa plece de acolo.
    PS : Cel mai catastrofal primar din istoria orasului, de la Bucur Ciobanul incoace. Cat despre comentariile tele, mai „patrioate”..

  11. La o asemenea lucrare imbarligata”de mare valoare si de durata”se cere neaparat o expertiza internationala…in final sa rezulte pentru comisia bastinasa vr’o doua sau chiar trei variante de analizat. Asta e singura cale si nu ce spune expert anonim despre care nu prea a auzit nimeni!
    Zic si eu ca poate ca la refacerea planseului de la canalizarea Dambovitei se poate folosi, de exemplu, o structura metalica, fara sa se faca excavari in centrul orasului ca la minele de suprafata(uitati-va la magazinul Cocor ca e tot plin de structura metalica)
    PS. Primaru’ care este General pe Capitala a semnat recent o expertiza ca sa uneasca Tramvaiul 32 de la Mitropolie cu Tramvaiul 21 de la Sf. Gheorghe(atat a putut)…dar sa puna 2 sau 3 autobuze ca sa faca legatura intre nu s-a indurat!
    Asta e rRomanica-bramburica…Votati! Votati! si apoi injurati.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.