Surse: Nicușor Dan va candida la prezidențiale. Reacții

 Nicușor Dan își va anunța candidatura la președinție ca independent.

De (R.C.)
Surse: Nicușor Dan va candida la prezidențiale. Reacții

 Nicușor Dan își va anunța candidatura la președinție ca independent.

 Nicușor Dan își va anunța candidatura la președinție ca independent, spun surse de presa.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, își va anunța în cursul zilei de luni sau marți candidatura la președinție ca independent, au declarat pentru G4Media.ro surse apropiate de primarul general.

Primele reacții la știrea pe surse

Daniel P. Funeriu , care si-a anunțat deja candidatura

A ajuns și la mine știrea pe surse privind o nouă candidatură ca independent.
Îl încurajez pe Nicușor Dan să candideze și el la prezidențiale. Astfel vom arăta ce produce societatea românească, ce produce acea Românie pe care simțim că o avem și o iubim, dar nu o simțim prezentă la vârful statului.
Esența viitorului e să avem o țară bine condusă, care să aibă în fruntea ei oameni vrednici, respectabili acasă și în lume și cu diplome înalte în buzunar. Nicușor, hai să le arătăm ce putem noi pentru România!

Lucian Davidescu

Ar fi totuși o șansă destul de bună să-l votez pe Nicușor Dan, cu două condiții:
1. Să spună de la început că va candida doar dacă este lăsat să candideze și Călin Georgescu;
2. Să se întâmple exact asta.
Valabil, mai mult sau mai puțin, pentru oricine altcineva mai candidează. Altfel, exclus!

Dan Bucura, jurnalist

Haideți, că s-a mai copt un experiment de laborator, în cursa pentru Cotroceni!
Nicușor Dan își va depune candidatura ca independent!
Încă nu înțeleg cine sunt păpușarii din spatele lui Nicușor Dan. Dar asta contează prea puțin. În afară de bucureștenii care l-au votat la primărie, Nicușor e zero barat în țară, electoral vorbind. Va eșua exact ca Elena Lasconi..
Important este că acum pot vedea și cei ce l-au votat pentru Capitală că omul este un impostor. Ieri le promitea bucureștenilor că vrea încă un mandat pentru a continua proiecte mărețe pentru oraș și pentru a-și dedica puterea și priceperea administrației Capitalei. Azi vedem că mirajul puterii supreme în stat l-a făcut să uite de București. Probabil de asta va și avea soarta lui Lasconi, care abandonase complet Câmpulung și care se va întoarce acum tot acolo.
Din păcate, pentru noi bucureștenii, Nicușor Dan se va întoarce tot la primărie, cu coada între picioare. Deci nu vom scăpa de el și de managementul său „performant”…

Cristian Ghinea, reprezentant al USR

”Am văzut că a apărut pe surse acest lucru, din punctul de vedere al USR, avem candidat, avem 1,7 milioane de oameni care au votat-o pe Elena Lasconi, nu văd de ce am schimba acest lucru, dar nu depinde de mine. USR este un partid democratic. În acest moment, avem un Congres al USR care a luat o decizie că Elena Lasconi este candidatul la prezidenţie şi nu văd eu personal de ce am schimba acest lucru, dat fiind că a fost o candidatură de succes”, a spus Cristian Ghinea, întrebat despre scenariul susţinerii lui Nicuşor Dan ca şi candidat unic al coaliţiei la prezidenţiale.

 

Distribuie articolul pe:

55 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.