Nimeni nu vorbește despre ceea ce s-a întâmplat în mod real, miercuri, la Strasbourg,dizolvarea alianței PPE. Coaliția populari – socialiști e dizolvată de facto, la fel ca cea dintre PSD și PNL.
Miercuri, la Strasbourg, a fost supus la vot un raport asupra Bugetului general al Uniunii Europene pentru anul 2025.
Raportori principali au fost Victor Negrescu, din partea socialiștilor și Niclas Herbst, din partea popularilor europeni. Cei doi raportori au fost desemnați de Comisia pentru buget, respectiv Comisia pentru control bugetar.
În mare, acest raport propunea o modificare a bugetului originar, propus de Comisia Europeană. Raportul avea și unele părți bune…
În mod surprinzător, raportul a fost respins la vot.
Raportul propunea un buget al Uniunii Europene pentru anul viitor de circa 201 miliarde de euro – credite de angajament și de peste 153 de miliarde de euro – credite bugetare (de plată).
Precizez că bugetul UE este destul de diferit de bugetele naționale: în principal, bugetul UE este un buget de investiții. Deși Consiliul European propusese anterior tăieri bugetare de peste un miliard și jumătate de euro, deputații europeni nu au fost de acord, considerându-le măsuri de austeritate ne-necesare, în contextul în care Uniunea Europeană trebuie să recupereze un decalaj din ce în ce mai mare față de principalii competitori internaționali. Parlamentul European a solicitat revenirea la nivelul bugetar propus inițial de Comisia Europeană, propunând și suplimentarea creditelor de angajament cu 1,24 miliarde de euro în plus față de propunerea inițială a Comisiei. Bugetul propus de Parlament pentru 2025 urma să includă, de asemenea, investiții suplimentare în domeniul sănătății, în prevenirea și gestionarea dezastrelor naturale, precum și în agricultură, cu un accent crescut pe sprijinul oferit fermierilor tineri și pe infrastructura de transport – prin mecanismul „Connecting Europe”.
Referitor la risipa bugetară pricinuită de funcționarea Parlamentului European în trei sedii (unul la Bruxelles, unul la Strasbourg și unul în Luxembourg, cu mențiunea că deplasarea lunară a întregului personal parlamentar și a resurselor către Strasbourg, pentru sesiunile plenare, reprezintă pierderea principală, peste 200 de milioane de euro anual), unul dintre amendamentele adoptate prin vot propunea stabilirea unui singur sediu al Parlamentului European.
Propunerea, deși corectă și reiterată în fiecare an, presupune o modificare a Tratatelor UE, care nu se poate face decât în unanimitate, iar opoziția Franței este binecunoscută, în contextul în care ar urma să piardă sediul de la Strasbourg. Câteva dintre numeroasele amendamente propuse de raportul Negrescu – Herbst se refereau la alocarea mai multor fonduri pentru echipamente și mecanisme de protecție a frontierelor externe ale UE și pentru crearea unor Centre de azil în afara UE – măsuri menite să limiteze și să țină sub control fenomenul migrației. Parlamentul a cerut majorări de 25 de milioane de euro pentru Fondul Azil, Migrație și Integrare, 35 de milioane pentru gestionarea frontierelor și 5 milioane pentru securitatea internă. Asemenea modificări bugetare ar fi fost foarte importante și pentru România.
Crucial pentru România era un amendament care menționa necesitatea admiterii țării noastre în Spațiul Schengen și cu frontierele terestre. Amendamentul a fost, de altfel, împărțit în 12 segmente votate separat, deoarece fiecare grup politic a cerut ajustarea lui. Este destul de clar acum că nu numai Austria este ostilă ideii ca România să fie pe deplin în UE, prin integrare deplină în spațiul de liberă circulație Schengen…
Nu considerăm, însă, utile pentru România investițiile propuse pentru accelerarea agendei Green Deal fără a ține cont de realitatea din fiecare stat membru, și nici cheltuielile de circa 240 de milioane de euro propuse de Stânga neo-marxistă pentru proiecte care să promoveze agenda LGBT. Deși europarlamentarii păreau a susține acest proiect de modificare a bugetului UE pe 2025, rezultatul votului final pe forma integrală a textului a fost, în mod surprinzător, unul negativ: 233 de voturi pentru, 360 împotrivă și 59 de abțineri.
Astfel, majoritatea parlamentară PPE – S&D – Renew, poziționată inițial în favoarea raportului Negrescu-Herbst și considerată sigură și stabilă, s-a DIZOLVAT miercuri ca urmare a acestui vot total surprinzător.
Situația seamănă izbitor cu lipsa de coeziune dintre partidele aflate acum la guvernare în România: PSD și PNL, torpilați mereu de USR … Într-o conferință de presă după vot, Victor Negrescu a făcut chiar afirmația gravă (și falsă) că ruptura dintre PPE și S&D a fost cauzată de „apropierea tot mai mare între grupul popularilor europeni și extremiștii europeni”.
Negrescu nu spune adevărul. În timp ce popularii europeni (Grupul PPE) au votat aproape integral în favoarea rezoluției, Grupul Patrioților pentru Europa (condus de partidele lui Marine le Pen și Viktor Orban) a votat împotrivă.
În același timp, celălalt grup considerat „extremist” de establishmentul politic globalist, anume Grupul ECR, din care face parte și AUR, a avut o poziție eterogenă – o parte a votat pentru (delegația AUR a votat amendamentele care priveau România și aveau caracter pozitiv), o parte s-a abținut, iar 10 dintre membri s-au opus.
Ce este cu adrvărat jenant pentru Negrescu este că mare parte a propriului său grup politic, S&D (socialiștii europeni), a votat împotriva sa. Oricât încearcă acum să explice că eșecul rezoluției sale nu a fost un eșec personal, Negrescu știe bine că realitatea e alta.
Ce se va întâmpla în continuare? Vor urma trei săptămâni de negocieri între Parlament și Consiliu, cu scopul obținerii unei înțelegeri între cele două instituții ale UE cât mai rapid, astfel încât Bugetul pentru 2025 să fie votat de Parlament și semnat de Roberta Metsola până la sfârșitul anului curent.
Daca articolul e scris de R.C. (Redactia Cotidianul ?) atunci e corect si bine scris, bravo ! Daca e preluat, atunci macar e bine tradus.
De ce va mira? Nu vor să arate adevărul pentru că, e un eșec crunt! Apropo, știți că, Olanda a activat controlul la granițe, s-a introdus controlul actelor și bagajelor la oricare granita? Așa că, doar Romania se milogește la poarta shengen, pentru ce?, pentru liber circulație orice, oricând și oricum? Acum nu mai e Austria și Lichtenstein contra Romaniei in shengen, sunt peste 7 țări! Eșec total la orice proiecte din partea României politice, nu numai atribuțiile obligatorii privind externele ale plavanului nesimțit că președinte al țării. Garantez că sunt mult mai multe nemernicii decât s-au aflat până în prezent.
„Oficialii” UE și întreg aparatul care îi deservește sunt o adunătură de paraziți și lichele.
Romanii inteligenti din structurile de secret service o iau iar operativ in botic?! Apriori sau Doar MAIst?!
Schengen e aproape mort. Cand ceva e mort si te milogesti la mort inseamna ca esti… de la MAI clar!
In Iran arde o instalație nucleară.. Ovreiul in ciuda avertizărilor și a interdicției a atacat o sursă de explozie nucleară și de provocare de fapt a lumii , nu doar a lumii arabe..
Parte din Raportul Bugetului 2025 e deja-n bugetele nationale. PE, însa = extrema stânga = imigratie masiva, granite deschise, „dezvoltare” prin împrumuturi.
din pacate esti fara creier .
Bun ! Se ascund dupa perdeluta !
Articolul este bun, bine scris, informativ.
Romania ar trebui sa intoarca foaia, sa nu mai pupe in cwr UE-ul si Schengenul, ci sa isi vada de interesele sale.
@Marele Urs: Daca asa stau lucrurile, atuni ovreimea trebuie extirpata fiind ca i tunoare canceroasa pentru omenire.
S-au saturat toti de zigoineri, n-au curaj sa recunoasca dar masurile pe care le iau tradeaza acest lucru. Conducatorii rromaniei cica nu s-au prins, merg inainte cu bratele deschise pentru hetniile incompatibile cu noi.
Nu e vorba numai de măsuri, e vorba și de autoritatea celor care propun. Și autoritatea domnului Negrescu vine din statutul și autoritatea României în UE rușinos de slugarnică și votând toate propunerile PPE și dacă sunt păguboase pentru români. Nu negociem de 17 ani nimic, nu le este frică de opoziția noastră. Cu un președinte Iohannis lasat în funcție după ce a declarat țara pe care o reprezintă “stat eșuat” nu mai contezi.
Comisarul austriac desemnat pentru migrație Magnis Brunner(OVP),într-un document publicat de Parlamentul UE,anunță oficial că sprijină aderarea României la Schengen deși Austria a fost în ultimii ani împotriva.
Dar ministrul de interne austriac Gerard Karner(OVP) a declarat la reuniunea Consiliului de la Luxemburg că NU a sosit încă momentul „Suntem pe drumul cel bun,dar nu la capătul drumului”.!!
Este timpul ca viitorul guvern al România sa pună „PICIORUL in PRAG împotriva obrăzniciei austriacă”!.
Buget de 201 miliarde pt UE? Pai asta nu-i ajunge Ucrainei in sase luni!
O chestie interesantă.. UE e la fundul ssacului,. Germania declară că nu are fonduri pentru a reconstrui industria de apărare. La fel sunt și alte state care incep să stea cu mîna intinsă spre UE,..Clar că politica de imigrație, de sancțiuni, de energie foarte scumpă, nu vor putea relansa europa, ci mai grav.. Azi industriile de bază sunt la podea, nu doar pentru că China face mai ieftin și mai bun,.ci au plecat industrii in america, unde au energia de cinci ori mai ieftin,. sau chiar in China, unde sunt condiții mai prielnice pentru o producție predictibilă. Acu de ukranul depune armele, cum puii mei relanseză europa o gașcă debilă din brusel ? Singura opțiune e aderarea la BRICS,..
Piperea nu cunoaste problema ,doar Ciolacu(care are sursele lui) a spus ca România va intra și teresrtu în Schengen pînă la sfîrșitul anului.Doar nu au curajul ăia de la UE să se pună cu Ciolacu și Stănescu,că va fi vai de mama lor …
Acest organisM-UE este de fapt o nouă uniune sovietică având la conducere din nou cam același neam ales ( de nimeni) care dispune după bunul plac, dar de fapt după interesele lor meschine, de soarta a jumătate de miliard de europeni căzuți într-o exploatare nemiloasă asemănătoare celei a defunctului URSS.