Noi interdicții în Grecia

Restricţiile au fost înăsprite în Atena de către autorităţile elene, pe măsură ce infecţiile cu Covid continuă să crească. De luni până pe 4 octombrie, maximum nouă persoane se vor putea aduna împreună în aer liber, în timp ce până la 20 de persoane pot participa la înmormântări, nunţi şi botezuri.

Concertele în interior şi în aer liber au fost suspendate, iar persoanelor cu vârstă mai mare de 68 de ani li s-a cerut să-şi reducă deplasările şi să evite transportul public.

Creşterea numărului de infecţii din ultimele luni a forţat autorităţile să reintroducă treptat interdicţiile, inclusiv impunerea utilizarii obligatorie a măştilor în toate spaţiile publice şi private închise.

Autorităţile elene au raportat 339 de noi infecţii vineri, după 359 înregistrate joi, cu jumătate din cazuri în zona metropolitană a Atenei, Attica, unde locuieşte aproximativ o treime din populaţia ţării.

„Vedem tendinţe crescătoare, iar epicentrul este Atena. Creşterea infecţiilor coincide cu întoarcerea din vacanţă”, a declarat prof. Gikas Magiorkinis, expert în boli infecţioase.

Numărul total de cazuri al Greciei de la începutul pandemiei este acum de 14.738, iar 327 de persoane au murit.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.