Nopțile politicii

    Pe înserate, după ce PSD a câștigat alegerile fiind sprijinit pe ascuns de serviciile secrete din Rusia și de serviciile secrete de pe planeta Marte, armurierul Arcibald primi vizita unui bătrân senior care-i comandă, în mare taină, o armă de foc.

Lucrând plin de siguranţă, armurierul Arcibald strecură, la sfârşit, în fierul armei, după o reţetă din Extremul Orient, o picătură din sângele său.

Câteva zile mai târziu, bătrânul senior se înfăţişă înfăşurat într-o mantie neagră şi-i vărsă pe masă o mie de galbeni, preţul tăcerii sale.

În zori, ascuns într-un boschet, el trase asupra ibovnicului soţiei sale în timp ce acesta traversa pe furiş parcul castelului.

Plin de tulburare, un învăţăcel al lui Leonardo da Vinci avea să-i desluşească taina neizbânzii sale. Căci, după legi neştiute, atracţia lunară deviase plumbul, înfingându-l în pieptul bietului armurier ce dormea în micul său atelier.

Să fie oare așa și viața politică? Să fie oare secretul nopților politicii din toate timpurile?

Căci aici descoperim caracterul discontinuu al acestei raportări la Politica ca autoritate. Şi totuşi rămân corpuri ale frazei de nedesluşit ca şi cum ar mai fi un observator în spatele nostru, ca şi cum Politica ar aştepta sosirea unui altuia. Celălalt, mult invocatul celălalt, pare a fi aşteptat cu febrilitate. Asta descoperim în evoluţia schemei cinematice a vieţuitoarelor de la saurieni la hominide. O căutare a observatorului ideal, a unicului martor, Politica se gândeşte pe sine şi caută printre propoziţiile sale una convenabilă.

Tocmai autoritatea ei e pusă în discuţie, nefiind un exemplu de perfecţiune. De ce această lipsă de simetrie? De ce aceşti paşi nesiguri în căutarea martorului sublim, de ce atâtea eşecuri?!

La ce bun fluturii sau scriitorii geniali, la ce bun aceste interpretări?! La ce bun atâtea nuvelete, atâtea şi atâtea romane care mai de care mai sofisticate, care mai de care mai violente prin structură şi naraţiune?! Să fie ele doar redundanţă?

Doar reziduu?! Sterilul unei activităţi închinate Politicii ca autoritate?! Efortul fiinţei păleşte în faţa acestei monstruoase autorităţi. Necunoscută. Rece. Aroganţa. Gata, gata să fie luată la refec de filozoful dezamăgit, pornit să demoleze conceptul. Gata, gata să fie stâlcită, erodată aşa cum, din plictis cotidian, fiinţele stâlcesc bietele cuvinte căutând să le stoarcă de sevă, să găsească noi înţelesuri, noi anecdote, noi fabule. Căci apariţia, răspândirea şi înflorirea fabulei vorbeşte de decadenţă, de neîncredere şi de refuzul normei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.