Norocul ghinionului sau ghinionul norocului?

Ne-am bucurat de-am dat pe dinafară după victoria Stelei în faţa celor de la Sparta Praga. Şi ne-am făcut mari speranţe că din urna noncampioanelor sorţii ne vor pune faţă-n faţă cu Ajax sau cu Monchengladbach. Şi dacă ar fi fost aşa, nu voiam să vedem ceea ce ştiam foarte bine, că mari diferenţe între Manchester City, sperietoarea noncampioanelor, şi celelalte echipe, FC Porto, Villarreal, Ajax şi Moenchengladbach, nu prea sunt. Oricare o poate bate pe oricare. Adică situaţia se reduce la o zicere haioasă: „Ce mi-e Londra, ce mi-e Viena, amândouă sunt pe Sena!”.

Glumă-neglumă, dar greu le-ar fi fost steliştilor cu oricare din echipele de mai sus. Da, vor zice cârcotaşii, dar City e City. De acord, dar venim cu un alt proverb, că dacă e să ai ghinion, găseşti un cui ruginit chiar în mijlocul tortului aniversar. Asta e, soartea ne fuse crudă, Steaua întâlneşte o mare echipă, dar City este în plină reformare. A venit un antrenor nou, Pep Guradiola, vor veni jucători noi, până la stabilirea unor relaţii de joc va mai trece oareşce timp şi, să nu uităm, City vine după un singur meci de campionat. Altfel spus, nu e dracul chiar atât de negru!

Am adunat, după câte se vede, o brumă de argumente care par să fie în favoarea Stelei. Sigur că da, mai e mult până departe, dar, dacă e să cădem, şi sunt peste 75 la sută neşanse, vom cădea de pe un cal frumos, mare şi alb şi Steaua va continua în Europa League, acolo unde îi cam este locul, în strictă concordanţă cu cota fotbalului românesc.

În concluzie – fără să ne pierdem speranţele, pentru că, totuşi, mingea e rotundă -, va fi un meci frumos şi interesant şi iubitorii fotbalului, nu numai steliştii, vor avea ocazia să vadă o mare echipă, Manchester City. După primul meci, cel de la Bucureşti, vine returul şi abia atunci vom afla dacă a fost ghinionul norocului sau norocul ghinionului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victor Nita 183 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.