Noua lege a suplimentelor alimentare ar putea duce la creşterea consumului de medicamente

Suplimentele alimentare au intrat din nou sub atenţia Ministerului Sănătăţii. De două zile, s-a propus dezbaterii publice proiectul de lege care vizează reglementarea suplimentelor. Cel mai important punct al noului proiect este că pe etichetă nu îşi găsesc loc cuvinte precum „previne”, „vindecă” sau „tratează”, iar acest lucru poate însemna, spun specialiştii, o creştere a consumului de medicamente.

„Pe lângă faptul că nu este voie să se spună că vindecă, previne sau tratează vreo boală, nici nu are voie să existe cuvântul <boală>, nici nu are voie să existe cuvântul vreunei boli, denumirea vreunei boli. Asta este excesiv”, a declarat Ion Fulga, profesor universitar de farmacologie.

Suplimentele alimentare se găsesc în magazine de tip plafar unde sunt, de regulă, produse naturale. Ele includ vitamine şi minerale, plante sau alte substanţe bio. Totuşi, noua reglementare ar putea descuraja consumul lor.

„Alimentele care de când există omul ca specie au prevenit, au tratat şi au vindecat bolile oamenilor acum nu mai sunt bune. Acum numai medicamentele de sinteză eventual sunt cele care pot preveni, vindeca şi trata. Dacă un aliment nu poate preveni, vindeca sau trata o boală, un om responsabil ce trebuie să facă?! Să consume în loc de alimente, medicamente pentru că numai ele previn, vindecă şi tratează”, comentează prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, specialist în nutriţie.

Chiar dacă de pe etichetă au dispărut cuvintele precum „previne” sau „vindecă”, deja comercianţii au găsit înlocuitori care să informeze corect clienţii – „ajuta” la”, „recomandat în” sau „adjuvant”.

Clienţii se orientează, când nu găsesc informaţiile căutate pe ambalaj, aşa cum pot. Nu doar că indicaţiile sunt incomplete, dar lipsesc şi cuvinte care uneori sunt necesare în alegerea unui supliment.

Încă opt zile, proiectul poate fi contestat, iar Patronatul român al industriei suplimentelor alimentare poate trimite diverse propuneri de ajustare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.