Noul CEO la Hidroelectrica, Iulius-Dan Plaveti, și-a preluat ieri mandatul, anunță compania de stat printr-un comunicat. Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a hotărât pe data de 29 mai numirea lui Iulius-Dan Plaveti în calitate de Preşedinte Directorat (CEO) şi a lui Stan Mihail-Dan în calitate de Membru de Directorat (CFO), mandate cu durata până la data de 7 noiembrie 2027.
„A acceptat mandatul”
„Iulius-Dan Plaveti a acceptat mandatul de Membru şi Preşedinte al Directoratului (Chief Executive Officer – CEO) al Hidroelectrica S.A. De asemenea, atribuţiile de Chief Financial Officer – CFO sunt îndeplinite în continuare de Radu-Ioan Constantin, Membru Directorat (Chief Administrative Officer – CAO), până la data acceptării mandatului de către Stan Mihail-Dan”, se arată într-un comunicat de presă al
Hidroelectrica SA.
Pe ″lista scurtă″ în cadrul procedurii de selecţie a noului director general al companiei de stat Hidroelectrica s-au aflat doi candidaţi. Este vorba de Bogdan Badea, membru Directorat, acum, şi director interimar la acel moment, care s-a retras din cursă, şi Iulius Plaveti, fostul director general al Complexului Energetic Oltenia.
Compania de stat Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din România.
Funcții peste funcții
Absolvent al Facultății de Aeronave, conform
CV-ului său, Plaveti a fost multă vreme președinte sau director la numeroase instituții sau companii de stat.
Acealași CV relevă însă că Plaveti a avut primul loc de muncă în 2008. Adică la mai bine de 15 ani de la terminarea facultatii. Adică, la vârsta de 38 de ani.
A fost preşedinte al CA al Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti, membru în CA al Tarom, Director General al Tarom, preşedinte al CA al CFR Călători SA, vicepreşedinte şi apoi preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, membru în Consiliul de Supraveghere al Transelectrica.
In ianuarie 2023, a fost numit membru în Directoratul CE Oltenia. Consiliul de Supraveghere a aprobat numirea domnului Plaveti Iulius Dan pentru o perioadă de 4 luni, începand cu data de 23.01.2023, în baza prevederilor OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, a anunțat compania. Și a rămas acolo trei ani. Pentru a ocupa noua funcție de la Hidroelectrica, Plaveti a demisionat de la CE Oltenia.
„Plecarea de la șefia CEO, nicio pierdere”
Primarul orașului Turceni, Constantin Popescu, salută plecarea lui Dan Iulius Plaveti din fruntea Complexului Energetic Oltenia. Edilul afirmă că plecarea lui Plaveti „nu reprezintă nicio pierdere pentru companie”. Edilul a susținut la Gorj Tv că CEO nu a pierdut nimic și Hidroelectrica nu a câștigat nimic prin noua numire.
Popescu afirmă că fostul director general „a îngropat colosul energetic în datorii”, iar plecarea sa survine într-un moment convenabil pentru el, în contextul controverselor legate de procedura prin care a fost numit la conducerea CEO.
Într-o declarație tranșantă, primarul din Turceni spune: „Dan Iulius Plaveti a plecat la timp, altfel ar fi plecat cu tinicheaua de coadă.”
Demis de Ponta în 2012
Iulius Plaveti a fost președinte la ANRE în perioada iulie 2010-iunie 2012. Atunci, pe 7 iunie 2012, el a fost revocat din postul de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) prin decizie a premierului Victor Ponta.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Cam toate alea pe unde a fost au ajuns la sapa de lemn. Dist rugerea Romaniei se face dupa un plan. A venit randul Hidroelectrica.
Din ce palarii apar astia, din sertarele cui ??? Numai ei , doar ei se pricep sa ingroape Romania!
Pe unde a fost ac. domn vedem ca a ingropat cate o companie. Intentia acstor alesi pe punct de plecare asta este.
Este sigur! alesii actuali, pe picior de plecare, s-au pus cu ”arme si bagaje” pe aceasta ultima companie de elita a tarii. In care Bolojan a aruncat cu noroi. Ce merita astia!!!!!