Noul evreu e omul alb

Păcat că-i locuită, am spus despre ţară, cu o obidă nec plus ultra. Despre instituţii? Păcat că au nevoie de persoane ca să funcţioneze. Ce nu fac persoanele ca să se răzbune pe alte persoane? Nu şi la nivelul Academiei, vor spune naivii. Acolo e vorba de nemuritori, titulari pe viaţă ai demnităţii de academician. Ei bine, nemuritorii vor, acum, un statut nou, care să permită excluderi din Academie.

Iar progresiştii oengişti din ţară protestează ca nu cumva preşedintele să promulge o lege care interzice profesorilor propaganda pe ideea că genul (masculin, feminin) n-ar avea nicio legătură cu sexul (bărbătesc, femeiesc). Să fie permis, zic oengiştii, ca în şcoli elevii să afle că poţi să îţi hotărăşti singuri genul.

Estimp, campionul absolut al progresismului românesc a devenit Andrei Cornea, intelectual cunoscut.

Iată pasajul final din articolul său publicat recent, în „Dilema veche”, 18-24 iunie: „Şi, în încheiere, o părere personală: în Biblia asta e vorba prea mult de evrei. Şi despre Dumnezeu. Mi s-a acrit!”

Andrei Cornea înţelege că, acum, pentru progresişti omul alb este ceea ce era evreul pentru Hitler: cauza tuturor relelor din istorie.

Ce peisaje avem sub ochi? O revoluţie culturală şi un război împotriva rasei albe. Avem de-a face cu un nou nazism altoit pe idei extrem-socialiste. Partea de revoluţie culturală este făţiş anticreştină.

E clar că textul lui Andrei Cornea are a avea o cheie ironică, dar una care a dispărut din text. Ceea ce nu ar fi trebuit să se întâmple.

Dar dacă textul acesta nu e gândit în cheie ironică, atunci ne aflăm în faţa celei mai iraţionale acuzaţii asupra rasismului ce s-a manifestat în trecutul nostru istoric. Evreii din Vechiul Testament se fac vinovaţi că nu au prevăzut evoluţiile din viitor ale umanismului şi nu s-au adaptat în prezentul lor acestui viitor.

În cazul lui Andrei Cornea, încă mai poţi încerca să consideri că autorul a greşit doar stilistica unui discurs. În cazul protestatarilor anarhişti, nu ai deloc această şansă. Demenţa „discursului” lor este patentă.

Susţinerea politico-mediatică de care se bucură această demenţă devine simptom. Despre ce fel de patologie e vorba? O religie politică nouă a dat drumul unei noi Inchiziţii. Una populară, de astă dată.

În fapt, textul lui Andrei Cornea e o ducere către evidenţa absurdului. Ce duce până acolo? Noua cenzură inchizitorială.

Unui lucru fără cale cale dându-i, multe lucruri fără cale-i vor urma – zis-a Dimitrie Cantemir. Aici ne aflăm. Am dat drumul unui lucru fără cale. Cale dându-i, vedem cu ochiul liber una din căile Antihristului.

Andrei Cornea a făcut-o evidentă.