Novak Djokovici și-a anunțat retragerea din propriul proiect

PTPA a iniţiat în martie 2025, alături de aproximativ douăzeci de jucători, acţiuni în justiţie în Statele Unite, Regatul Unit şi Uniunea Europeană (UE). Acestea vizează ATP şi WTA, care reglementează circuitele masculine şi feminine.

De Florin Toader - Contributor
Novak Djokovici și-a anunțat retragerea din propriul proiect

FOTO: X/@DjokerNole

PTPA a iniţiat în martie 2025, alături de aproximativ douăzeci de jucători, acţiuni în justiţie în Statele Unite, Regatul Unit şi Uniunea Europeană (UE). Acestea vizează ATP şi WTA, care reglementează circuitele masculine şi feminine.

Novak Djokovici şi-a anunţat retragerea din sindicatul jucătorilor pe care l-a fondat în 2020. Djokovici a fondat asocoația împreună cu jucătorul canadian Vasek Pospisil.

Sârbul Novak Djokovici a anunţat, duminică seară, că părăseşte sindicatul jucătorilor pe care l-a cofondat în 2020, invocând în special „preocupările sale privind transparenţa şi guvernanţa” acestei organizaţii disidente din circuitul mondial de tenis, conform News.ro.

Asociaţia jucătorilor profesionişti de tenis (PTPA), fondată de actualul număr 4 mondial şi de canadianul Vasek Pospisil, a dat în judecată în martie 2025 autorităţile de conducere ale tenisului, denunţând un „sistem corupt, ilegal şi abuziv”, vizând în special „un calendar nesustenabil”, cu turnee programate în unsprezece luni din douăsprezece.

Novak Djokovici și-a anunțat decizia pe contul de X

„După o reflecţie profundă, am decis să mă retrag complet din Asociaţia Jucătorilor Profesionişti de Tenis”, a explicat Djokovici pe contul său X. „Această decizie vine în urma preocupărilor persistente privind transparenţa, guvernanţa şi modul în care au fost reprezentate vocea şi imaginea mea”.

„Sunt mândru de viziunea pe care Vasek şi cu mine am împărtăşit-o atunci când am fondat PTPA, oferind jucătorilor o voce mai puternică şi independentă, dar a devenit clar că valorile şi abordarea mea nu mai sunt în concordanţă cu orientarea actuală a organizaţiei”, a adăugat jucătorul în vârstă de 38 de ani, câştigător a 24 de titluri de Grand Slam. „Voi continua să mă concentrez pe tenis, familie şi contribuţia mea la sport într-un mod care să reflecte principiile şi integritatea mea”, a continuat Djokovici, care urmează să participe la turneul ATP 250 de la Adelaide (12-17 ianuarie) pentru a se pregăti pentru Australian Open (18 ianuarie-1 februarie).

„Le doresc succes jucătorilor şi tuturor persoanelor implicate în continuare, dar pentru mine acest capitol este acum închis”, a concluzionat el.

PTPA a iniţiat în martie 2025, alături de aproximativ douăzeci de jucători, acţiuni în justiţie în Statele Unite, Regatul Unit şi Uniunea Europeană (UE). Acestea vizează ATP şi WTA, care reglementează circuitele masculine şi feminine.

Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) şi Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), instituţii pe care le consideră „corupte”, acuzate că „au abuzat, redus la tăcere şi exploatat în mod sistematic jucătorii pentru a-şi alimenta profiturile printr-un control monopolistic”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.