Nu cereţi sfaturi marilor pariori

Calificarea în optimile Euro2016 aunor echipe deloc scontate a întors fotbalul european cu josul în sus. Aşa-zisul ţintar ce se stabilea prin folosirea bilelor calde şi reci, bile despre care însuşi Blatter, fostul preşedinte al UEFA, recunoştea mai deunăzi că au fost folosite uneori, a fost anulat, dacă încă s-a mai recurs la acest odios procedeu. Meritul este al micilor echipe, în frunte cu Islanda şi continuând cu Irlanda de Nord, Irlanda, Ţara Galilor (toate cu fotbalişti din Premier League!!!), dar şi cu Ungaria şi, de ce nu, cu Slovacia. Este greu de crezut că Islanda va elimina Anglia, sau că Slovacia va opri Germania. Nici Irlanda n-are nicio şansă în faţa Franţei. Doar una din micile echipe se va califica totuşi în sferturi şi aceasta va fi învingătoarea din meciul Ţara Galilor – Irlanda de Nord.

Dar, dincolo de pronosticurile aproape sigure de mai sus, optimile propun câteva meciuri de mare atracţie. Cap de afiş, Italia – Spania, adică exact finala de acum patru ani, când s-au impus ibericii. S-ar putea ca italienii, care au etalat un joc bine articulat, dar prea puţin spectaculos, să se impună. Avem în vedere partida haotică pierdută în faţa Croaţiei. Un alt meci cu o încărcătură imensă este cel dintre Croaţia şi Portugalia. Lusitanii speră într-o revenire a lui Cristiano Ronaldo la forma sa obişnuită. Dar, până la calificarea obţinută graţie golaverajului, cel mai în formă s-a dovedit a fi Nani. El, Nani, a făcut jocul de până acum al ibericilor şi credem că va fi supravegheat la sânge de necruţătorii croaţi, aceştia urmând să-i aibă în teren pe Modrici şi Mandzukici, care au absentat în magnifica partidă cu Spania. În fine, o dispută interesantă se anunţă a fi cea dintre surprinzătoarea Ungarie şi Belgia, care creşte de la meci la meci. Trei meciuri, deci, pentru care nici cei mai analişti pariori n-au curajul să vă dea sfaturi. Noi, cu-atât mai puţin.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victor Nita 183 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.