Nu-și pot salva națiunile, dar vor sa salveze Europa

”Trebuie să reorientăm eforturile noastre spre pregătirea păcii, forțându-l pe Putin să vină la masa de negocieri (…). Această presiune coordonată va face diferența”, a declarat Keir Starmer, în timp ce Emmanuel Macron a îndemnat la ”creșterea presiunii” asupra Rusiei. ”Noi avem un plan care este gata să fie pus în aplicare și să fie lansat în orele ce vor urma (semnării) unui armistițiu”.

Franța și Marea Britanie au o ”responsabilitate specială” să apere securitatea europeană, a declarat Emmanuel Macron, în fața camerelor reunite ale Parlamentului britanic, în timpul vizitei sale de stat de trei zile în Marea Britanie. Marea Britanie și Franța trebuie ”să apere ordinea internațională”, când ”regulile internaționale” sunt încălcate de ”puteri destabilizatoare” care ”încearcă să scindeze lumea în avantajul lor”. ”Trebuie să ne de-riscăm societățile și economiile. Trebuie să ne de-riscam dependența de SUA și China”, a spus Macron, în fața deputaților britanici.

Discursul ținut de Macron la Londra și anunțurile făcute alături de premierul britanic sunt văzute ca un semnal al renașterii unei Europe puternice și autonome strategic, la fel sunt văzute și declarațiile noului cancelar german Friedrich Merz despre miliardele oferite apărării, despre îndatorarea mai mare a țării și despre relansarea industriei de apărare.

Dar, până la a salva Europa, Emmanuel Macron și Keir Starmer ar trebui să-și salveze propriile țări, dacă nu acestea din urmă ar trebui să se salveze de cei liderii lor.

”Politic, unul dintre ei este cu un picior în groapă, este nepopular la el în țară, nu dă semne că este capabil să guverneze și este supus atacurilor dreptei populiste și stângii neomarxiste. Celălalt este cu un picior în groapă, este nepopular la el în țară, nu a reușit să arate că poate să guverneze cu adevărat și este supus atacurilor dreptei populiste și a ale neomarxiștilor. Keir Starmer si Emmanuel Macron fac o pereche potrivită”, scrie Spiked.

Keir Starmer conduce un guvern care a reușit recent să ducă la o cădere a lirei sterline ca urmare a disputelor dintre premier și ministrul său de Finanțe, Rachel Reeves. Este un guvern care în ultimele luni a schimbat ministrul Transporturilor și ministrul pentru dezvoltare internațională, ultima demisie fiind cauzată de reducerile masive de fonduri, care acum iau calea apărării. Se adaugă la aceasta proteste mai mult sau mai puțin mocnite cauzate imigrația masivă. Deloc un politician charismatic sau un bun orator, laburistul Starmer nu este înghițit de britanici, motiv pentru care discursul dantelat și mai articulat al francezului Macron a fost apreciat în Marea Britanie.

Audiența britanică tehnocrată și de centru a apreciat discursul lui Emmanuel Macron din același motiv pentru care a fost apreciat discursul ținut de Donald Tusk în 2019 (pe atunci președinte al Consiliului European), la București, când Romania a preluat pentru prima data președinția rotativă a Consiliului UE – pentru că liderii străini sunt văzuți ca fiind mai abili, mai deștepți și mai buni.

Macron a declarat că ”modelul democratic” European este amenințat de ”interferențe străine, manipularea informației, dominarea minților de emoții negative și dependența de social media”. Ce a dorit Macron să transmită? Că democrația trebuie apărată de demosul ignorant. Nu este pentru prima dată când Emmanuel Macron are asemenea tendințe autoritare voalate, iar ocaziile se înmulțesc odată ce măsurile de cenzură ale Bruxellesului dau rateuri în întreaga Europa – și în Est, și în Vest -, iar de la cenzură se ajunge la scoaterea din joc brutală a competitorilor politici – în România, în Franța. În 2017, noul președintele Macron era celebrat în presa europeana ca un personaj providențial care va aduce renașterea Franței, însă, după aproape două mandate la Elysee, rezultatul este că Adunarea Națională a Marinei Le Pen este mai puternică ca niciodată, a câștigat en fanfare alegerile europene și, chiar și fără Le Pen, are prima șansă pentru președinție la alegerile din 2027. Iar potențialul președinte al Franței are șanse destul de mari să se întâlnească cu Nigel Farage, potențialul premier al Marii Britanii. Aceasta este Franța lui Emmanuel Macron după aproape zece ani de mandat, nicidecum marea putere europeană pe care a anunțat-o, cu tot cu reforma statului, începând de la sistemul de pensii.

La Londra, s-au întâlnit doi copii ai unei ordini care pare să se apropie de final, doi tehnocrați speriați de era populistă în care intră Europa, amândoi agățându-se de preceptele ortodoxiei liberale, amândoi pro-europeni, amândoi incapabili să se țină de promisiunile făcute electoratului. Ambii vorbesc aceeași limbă de lemn a ”rezilienței”, ”narativelor”, ”de-riscului”, a ”busolelor strategice”, a acronimelor comisiilor, formatelor și inițiativelor prezentate ca soluții pentru creștere economica și câștigarea unor potențiale războaie. Dar, la fel ca întotdeauna, războaiele se câștigă pe frontul unde își dă viața acel electorat ignorant de care președintele Macron vrea să apere democrația, în uzinele în care lucrează același electorat și în maternitățile in care tot el dă viața noilor soldați. Dar patriotismul și naționalismul sunt considerate patologii, nu virtuți, în Europa, apar generații de războinici din canapea, energia este mult mai scumpă decât în națiunile competitoare, producția este mai mică si mai scumpă, Europa a ratat total startul în noile tehnologii, iar natalitatea scade și populația este înlocuită, se scindează și se ghetoizează.

Cu discursul lor, Macron și Starmer mai scot câte un oftat de admirație din partea unei mâini de deputați loiali, iar în rest nu fac decât să enerveze și mai mult electoratul. Starmer ajunge mai repede la acest rezultat prin discursul său mai cenușiu, liderii est-europeni ajung și mai repede prin discursuri necizelate, în vreme de Macron poate mai câștigă ceva timp și zâmbete din partea adolescentelor englezoaice impresionate când vorbește cu accent franțuzesc despre tranziția verde.