Nunta regală, transformată în afacere

Cadouri nuntă regala

În luna mai a acestui an va avea loc un eveniment deosebit de important pentru Casa Regală britanică. Prințul Harry își va uni destinele cu aleasa inimii lui, fosta actriță Meghan Markle, pe 19 mai 2018, într-o ceremonie fastuoasă la Palatul Kensington.

Nunta prințului Harry s-ar putea dovedi un veritabil stimulent pentru economia Marii Britanii. Specialiștii estimează că evenimentul ar putea aduce încasări de aproape 500 milioane lire sterline, în special datorită turiștilor care vor călători în această țară.

„Credem că aproximativ 200 milioane lire sterline vor proveni din turism, călătorii şi hoteluri“, a declarat directorul unui cabinet de consultanţă în afaceri. Aproximativ 150 milioane lire sterline vor fi cheltuite de participanţii la petrecerile de stradă şi ceremoniile organizate pentru a marca nunta princiară, iar alte 50 milioane lire sterline, de persoanele care vor cumpăra tricouri, pălării şi alte obiecte. De asemenea, nunta princiară va genera venituri de aproximativ 100 milioane lire sterline din publicitatea gratuită de care va beneficia Marea Britanie pe plan mondial.

Păpuși regale de vânzare

„Va fi minunat să vezi atât de mulţi oameni veniţi aici pentru a asista la nuntă şi va fi minunat să organizezi petreceri cu ocazia nunţii în sine“, este de părere şi managerul unui hotel aflat în faţa Castelului Windsor. Nu doar agențiile de turism profită de pe urma acestui eveniment, ci și oameni inventivi care știu să speculeze la maximum importanța acestui eveniment.

Shirley Corsey, din Marea Britanie, creează păpuși cu chipul celor doi miri și le vinde cu 130 lire sterline, scrie Mirror.

Deloc ieftin, având în vedere că aceste păpuși nu prea seamănă cu cei doi protagoniști. Designerul l-a portretizat pe prințul Harry ca având părul castaniu, în realitate fiind roșu aprins, iar pe Meghan Markle nu a reușit deloc să o facă să semene cu personajul real.

Cele două păpuși sunt îmbrăcate în haine nupțiale, iar aceasta pare să fie singura legătură cu evenimentul din luna mai. Shirley Corsey spune că păpușile sunt „o modalitate amuzantă de celebrare a nunții“. „Iubesc istoria și evenimentele recente, astfel că păpușile mele vor stârni interesul copiilor pentru istorie. De asemenea, țin cont de  tendințele actuale și sunt convinsă că mulți cumpărători îmi vor aprecia ­păpușile. Cred că acestea îi vor face și pe designeri să creeze colecții inspirate din cel mai fabulos eveniment din 2018.“

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. Pai … ca tot le plac englezilor pariurile, oriunde, oricind si pe orice subiect : punem pariu ca ginerica se va matoli (ceva cam in, genul „21 & Over”) si nu va mai ajunge la nunta ? Si, pe inca 10 lire, ca mireasa deceptionata va fugi cu Boris Johnson ?

  2. ca orice casa Regala care se respecta si aia din UK trebuie sa respecte regula mulsului la maxim a curiozitatii fraierilor!

  3. Ca tot le plac englezilor pariurile, oriunde, oricind si pe orice subiect : punem pariu ca ginerica se va matoli (ceva cam in, genul „21 & Over”) si nu va mai ajunge la nunta ? Si, pe inca 10 lire, ca mireasa deceptionata va fugi cu Boris Johnson ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.