O analiză apolitică, simplistă, „la rece”, a proiectului SMR–NuScale

O analiză apolitică, simplistă, „la rece”, a proiectului SMR–NuScale

Absolvent al Institutului Politehnic Bucuresti – Facultatea de Energetica, Secția Centrale Electrice Nucleare, specialitatea CANDU, Fac. Finanțe-Contabilitate la F.F., Cursuri Macroeconomie, Conducerea Întrepinderilor privatizate- BERD (Viena, 1994). A deținut funcții de conducere în fostul RENEL, fiind unul din managerii proiectului de modernizare si reabilitare a RENEL. Este membru fondator al ESCOROM-Asociatia firmelor ESCO din România și, de asemenea, este membru al TWG (Technical Working Group al CLIMATE BONDS INITIATIVE).

O analiză apolitică, simplistă, „la rece”, a proiectului SMR–NuScale

În ultima vreme asistăm la multe discuţii și comentarii cu iz de chibiţeală prin presă, pe la diferite conferinţe high-level, diferiţi experţi care se află în treabă şi în domeniul atât de complex al energiei nucleare, astfel încât cetățeanul obişnuit nu mai înțelege nimic din toată această vânzoleală mediatică, aţâţată şi de domnul Bolojan, care mai deunăzi, a emis o simplă evaluare financiar contabilă. 

În acest sens, printre multe alte comentarii a şi fost lansată o întrebare publică transmisă într-un cotidian respectabil, Ziarul Financiar: „Domnule Bolojan, de ce nu munciţi ? Ce înseamnă IAEA-SSR 1, SSG-35 şi NS-G-3.6 ?”

Să încercăm să răspundem la această întrebare cu argumente strict științifice, tehnice şi economice:

SĂ PUNEM CIFRELE SECI PE MASĂ MAI ÎNTÂI PENTRU ANALIZA “LA RECE”

Ce ştim până acum pentru o evaluare a proiectului:

– s-au cheltuit cca 240 mill. EUR (din 2024 încoace), deci proiectul de investiţii e început !

investiţia totală este de peste 6,5 miliarde EUR, de realizat până in 2031 !?  (nu am văzut până acum o investiţie într-o centrală nucleară să se fi făcut la timp, în buget şi la performanţa proiectată. Poate se va face în România!?)

– situaţia economico-financiară a României este aceea pe care o ştim cu toţii, deci, am considerat WACC (Weighted Average Cost of Capital) de numai 8%! , fără să mai vorbim de inflaţie (deşi, Ernst & Young, în studiul de fezabilitate al reabilitării U-1 şi extinderea duratei de viaţă WACC a fost de 9,2%)

– dacă presupunem ca cei 462 MW trebuie să funcţioneze la maxim de putere timp de 8000 h/an, producând maximul de energie (să uităm deocamdată fanteziile cu servicii de sistem, flexibilitate, cogenerare, etc., etc.), deci, va produce 3.696,000 MWh/an

– pe baza cifrelor de mai sus, rezultă ANUITATEA (plata anuala necesară pentru investitori, banci, alte surse de finanţare,  etc.) pentru 30 de ani de cca 902,6 milioane EUR/an. Această cifră raportată la producţia anuală de cca 3,7 mill. MWh/an, ne va arată cifra de 244 EUR/MWh COST FIX (adică numai Amortizarea CAPEX – Capital Expenditures)

– peste aceste costuri fixe, se adaugă  OPEX (Operating Expenditures) + Combustibil+Extindere durata de viata/Dezafectare, etc  de cca 32 EUR/MWh 

– în final, sfârșim la un cost total de producţie (!!) de minim 276 EUR/MWh, cu condiţia sa nu depăşim termenul de punere în functiune, să nu depășim costurile de investiţie şi să realizăm strict performanţa proiectată. Oricine cu cunoştinţe medii poate verifica datele de mai sus.

În mod evident, problema riscurilor tehnico-economice este o problemă uriaşă, pentru o tehnologie nouă, netestata/neverificată comercial, care se va reflecta inerent în noi costuri adiţionale.

Având acest tablou sec macroeconomic general, să analizăm cu multă duioşie şi indulgenţă, zbaterile politice gălăgioase şi mediatice ale unei întregi faune evident necunoscătoare, din diverse zone ale societăţii, care se bagă în seamă în acest domeniu complex, cu implicații politice și tehnico-economice nu pe termen lung, ci pe durata a cel putin 2 generatii, aşa cum decizia României din anii 70, ne afectează în bine, din fericire, şi în zilele noastre! 

Ce este curios poate, este faptul că preţul energiei electrice la consumator, bazat pe costul de producţie calculat mai sus – 276 EUR/MW – va sări mult  peste 320 EUR/MWh, însă pentru inginerii nuclearişti români, NU aceasta ESTE PROBLEMA CEA MAI GRAVA, CI ESTE CEVA CE VA FI CU MULT MAI DISTRUGATOR PENTRU VIITORUL ENERGETIC ROMÂNESC!

Să vedem mai în detaliu despre ce e vorba.

DE CE OARE DISCUTĂM ACUM DESPRE SMR ?

Să enumerăm câteva puncte critice:

  1. Discuţia/analiza cifrelor seci de pe masă de mai sus, ar fi trebuit să fie făcută cu mult înainte de a decide orice altceva (inclusiv SMR !), pe o logică, înainte de stabilirea că:
    1. Prioritatea #1 = reabilitarea şi extinderea duratei de viaţă U-1 şi U-2, unităţi clasice din Generaţia II-a (nu mai intrăm în explicaţii tehnologice acum ce /cum sunt acestea)
    2. Fezabilitatea extinderii capacităților nucleare cu U-3 și U-4, dar la Generatia III-a sau III+ , cu durata de viaţă de 60 de ani prin proiect!…deci vorbim despre ce lăsăm generaţiilor următoare
    3. Evident, acestea de mai sus, necesită o planificare strategică energetică (care nu există în România astăzi!), efort financiar mare şi engineering substanţial, care n-ar trebui sa consume resurse financiare, umane şi de timp, pentru altceva nuclear.

Să vedem acum, în context, CINE ESTE ŞI CE ESTE DE FAPT ACEST SMR-NuScale ?

Să enumerăm câteva caracteristici, în afară de problema cifrelor seci de pe masă:

  1. Este un reactor (tehnologie), în general din Generaţia III-a, eventual III+, dar, care ridică nişte mari semne de întrebare inginerilor şi experţilor nuclearişti români (câți or mai fi !?) pentru situaţia particulară a României şi mai ales a viitorului ei nuclear, în urma deciziilor dubioase luate în privinţa SMR de către SNN şi Ministerul Energiei (exact în această ordine)
  2. Este o tehnologie cunoscută demult, (nu şi in România !!) care astăzi ar avea un singur avantaj cât de cât  semnificativ: miniaturizarea !
  3. ASPECT CRITIC #1 FUNDAMENTAL: ne creează dependenţă totală de combustibilul nuclear (uraniu îmbogățit 5-20%) achiziționat din SUA (dependenţa de un furnizor extern, fie el și din SUA, este un aspect critic de securitate internă în toată comunitatea energetică de pretutindeni. Acesta este scopul energiei nucleare, peste tot în lume, altfel, de ce am mai construi-o ?!). Deci, nu putem să ne fabricăm propriul nostru combustibil cu uraniu îmbogățit!
  4. ASPECTUL CRITIC #2  FUNDAMENTAL: SMR_NuScale, chiar complet dezvoltat şi funcțional, ne duce într-o fundătură tehnologică : blocarea în Generaţia-III-a ! Ce înseamnă asta ?
  1. SMR produce un volum la fel de mare de deşeuri înalt radioactive, dacă nu mai mare, raportat la MW comparativ cu reactoarele mari!
  2. Nu ne oferă sustenabilitate pe termen lung (zeci, sute de ani !) prin reciclarea combustibilului nuclear. SMR doar consumă combustibilul nuclear importat….Și ne oprim acolo, la acest stadiu (end of story).
  3. Nu avem vreun beneficiu de IP (Intelectual Property) sau comercial

SĂ DISCUTĂM DESPRE POZIȚIA ROMÂNIEI ASTĂZI

România astăzi are o poziţie unică În UE: este singurul stat membru care deţine şi operează tehnologia PHWR (CANDU). De ce este aceasta extrem de importantă?

  1. Ne permite utilizarea resurselor proprii (datorită şi mulţumită viziunii corecte a experţilor atomiști români care în anii 60-70 au evaluat şi recomandat Guvernului României de la acea vreme filiera Uraniu Natural, Apă Grea), adică tehnologia PHWR (CANDU), blasfemie politică capitalistă în ciuda presiunilor politice din partea unui URSS comunist, care propunea tehnologia lor PWR (tehnologia similară cu SMR-ul de azi !)
  2. Uraniu natural – Apă grea sunt resursele de bază de care România dispune! 
  3. ASPECT CRITIC #1 FUNDAMENTAL: reactorii PHWR, dintre toate tehnologiile, produc cantitatea cea mai mare de Pu (Plutoniu) care poate fi extras din combustibilul Uraniu Natural și refolosit într-un nou ciclu de ardere (fisiune). Deci, autogenerăm combustibil nuclear ! (poate va apărea şi un SMR-PHWR< de ce nu !?)
  4. ASPECT CRITIC #2 FUNDAMENTAL: Pu (Plutoniul) rezultat din ciclul precedent de functionare a reactorilor PHWR poate fi utilizat în reactorii FBR (Fast Breed Reactors) Gen-IV, exact ceea ce cercetătorii români lucrează acum împreuna cu institute din Belgia şi Italia, în cadrul unui program numit ALFRED, pentru configurarea strategică a unui reactor FBR-Generaţia-IV
  5. ASPECT CRITIC #3 FUNDAMENTAL: pe lângă Plutoniu, reactorii FBR-Gen-IV pot utiliza Thoriu-232 (resursa care este disponibilă în România!) pentru producţia de Uraniu 233 combustibil nuclear de înaltă calitate, net superior  fata de U-235

DE CE ESTE ACEST PROCES UN ARGUMENT SUPREM ÎMPOTRIVA SMR-NuScale (PWR) ?

Dacă România își concentrează resursele pe tehnologia SMR-PWR (NuScale), această opțiune de mai sus – la punctul 5 – Thoriu-232 – U-233 devine imposibilă la noi în țară în viitor!.  Reactoarele PWR (SMR) clasice nu au excesul de neutroni necesar și nici flexibilitatea geometrică pentru a găzdui o cantitate de Thoriu-232 în vederea transmutării la U-233. Adoptând PWR, România cumpără o tehnologie care doar consumă Uraniu-235 îmbogățit în uzine străine și produce deșeuri.

În schimb, utilizarea Plutoniului extras din combustibilul uzat de la Cernavodă este drumul natural şi corect către reactorul rapid tip ALFRED (FBR)-Gen-IV care oferă exact fluxul masiv de neutroni rapizi necesar pentru a bombarda Thoriul-232 conform procesului de mai sus. Rezultatul este producția internă de Uraniu-233 — un combustibil net superior,   care ne permite independența energetică totală.

Aceasta este logica ştiinţifică de nuclear engineering: resursele financiare ar trebui  să  finanțeze viitorul tehnologic suveran al unei țări, nu nişte zbenguieli politice efemere şi visătoare cu importul unei fundături tehnologice şi comerciale scumpe, care va deveni coşmarul generaţiilor viitoare.

UN ALT ARGUMENT SUPREM ÎMPOTRIVA SMR-NuSCALE: ROMÂNIA NU ARE NICI UN BENEFICIU! 

Toate acordurile publice — MOU 2019, Teaming Agreement 2021, MOU 2022, contractele FEED 1 și FEED 2 — sunt exclusiv acorduri de licențiere a tehnologiei și de engineering, nu de co-proprietate sau co-comercializare. 

Documentele post-FID menționează explicit că faza pre-EPC va include printre obiective extinderea acordului de licență tehnologică cu NuScaledeci România plătește o licență, dar nu deține nimic din tehnologie (https://www.powermag.com/romanias-coal-to-nuscale-smr-conversion-secures-fid-moves-into-implementation-with-caveats/)

Structura clară: USTDA american a finanțat asistența tehnică inițială care a dus la selectarea NuScale ca furnizor, a finanțat studiul de fezabilitate și prima fază FEED — România a co-finanțat, dar în poziție de client, nu de partener tehnologic (https://www.powermag.com/romanias-coal-to-nuscale-smr-conversion-secures-fid-moves-into-implementation-with-caveats/)

Ce lipsește complet din orice document public

Nu există nicio mențiune — în niciun comunicat, contract sau declarație oficială — despre:

  • transfer de IP (Proprietate Intelectuală) sau know-how tehnic către România
  • drepturi de co-comercializare a tehnologiei VOYGR în Europa sau în alte piețe
  • participare la royalties dacă NuScale vinde tehnologia altor țări folosind certificarea obținută parțial prin experiența din România
  • drepturi de fabricație locală a modulelor NPM

Paradoxul certificării — acesta este argumentul cel mai puternic

Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare din România a aprobat deja Documentul Bază de Licențiere pentru NuScale VOYGR-6 — aceasta este o certificare europeană de referință, prima de acest fel, obținută cu resurse și timp românești. Această certificare are valoare comercială enormă pentru NuScale în procesul de vânzare a tehnologiei în alte țări europene. 

România a contribuit la ea fără niciun drept asupra valorii create. România rămâne client permanent fără autonomie tehnologică. (https://www.world-nuclear-news.org/Articles/Romania-sets-out-roadmap-for-licensing-of-NuScale)

Sunt sigur că  partenerul strategic va respecta mult mai mult o argumentaţie ştiinţifică, de renunţare din partea României la o pagubă SMR şi asta va demonstra seriozitate şi expertiză, cu mult mai multă greutate decât nişte compromisuri comerciale cu izul iluzoriu al vreunui câștig politic.

O situaţie anormală este dată și de faptul că U-3 și U-4 sunt finanţate de Bănci americane (US EXIMBANK), cu engineering american (FLUOR) ca să construiască o centrala nucleara canadiană PHWR (CANDU !?), în care americanii subcontracteaza apoi firme canadiene, rezultând costuri escaladate. 

Totul este ciudat de unic în lume, pentru că SUA, probabil, asigură finanțarea (o parte din ea), cu condiţia ca România să cumpere nişte SMR care nu ne trebuie….adică „losses all the way down and everywhere”.

PARADOXUL CENTRAL

Canada are tehnologia. Canada a construit U1 și U2. Canada are firmele cu expertiză. Nu există niciun motiv tehnic pentru prezența americană în acest proiect — decât unul geopolitic și/sau comercial cu iz de fuşăraie. . Că România a acceptat această structură ridică întrebări serioase despre calitatea negocierii din partea SNN și a Ministerului Energiei (exact in această ordine!)

Ce ne arată istoricul recent şi documentele:

  • Pe 19 septembrie 2023, Canada a anunțat o finanțare de 3 miliarde de dolari canadieni pentru Nuclearelectrica, pentru construcția unităților 3 și 4 la Cernavodă. 

Deci Canada nu numai că a vrut sa se implice direct, dar a și semnat angajamentul (https://www.international.gc.ca/country_news-pays_nouvelles/2023-09-20-romania-roumanie.aspx?lang=eng)

ANOMALIA REALĂ – MULT MAI ASCUNSĂ DECÂT PARE LA PRIMA VEDERE

LEGATURA FLUOR-NU-SCALE, CONFIRMATA DOCUMENTAR

În 2021, Agenția americană USTDA a finanțat asistența tehnică care a dus la selecția NuScale ca furnizor de tehnologie SMR pentru România. USTDA a finanțat ulterior studiul de fezabilitate și prima fază FEED (https://www.powermag.com/romanias-coal-to-nuscale-smr-conversion-secures-fid-moves-into-implementation-with-caveats/)

Fluor este acționar majoritar în NuScale, iar RoPower a angajat NuScale — deținut majoritar de Fluor — să elaboreze studiul de fezabilitate pentru SMR. https://www.neimagazine.com/news/exim-bank-approves-loan-for-romanian-smr/

Aceasta este conexiunea structurală rezultată: Fluor câștigă pe ambele proiecte simultaneste contractor principal la U-3-4 și acționar/contractor la NuScale/Doicești. Canada  finanțează — dar cu o pondere mai mică decât SUA, și fără să obțină poziția de contractor principal, care a mers la Fluor prin mecanismul ExImBank.

Anomalia reală nu e absența Canadei, ci arhitectura contractuală:

AtkinsRéalis are expertiza, dar Fluor are contractul-cadru și controlul. Și același Fluor controlează NuScale. România plătește intermediarul care deține și tehnologia alternativă pe care vrea să o vândă tot României. Este un conflict de interese structural, nu chiar ca o conspirație, dar efectul practic este același.

Singura poziţie pe care România ar trebui s-o ia este identică cu aceea a lui Nancy Reagan referitor la droguri: Just say NO !  Aş garanta ca vom fi mai respectaţi, chiar dacă ipotetic am pierde 240 mill. EUR şi nu 7 miliarde EUR și distrugerea viitorului energetic nuclear, cum am arătat mai sus.

Deci, strategia ar fi să exploatăm ce există în prezent, în mod corect, natural şi obiectiv, în special prezenţa Coreei de Sud (cu expertiză reală, recunoscută in domeniul PHWR spre deosebire de Fluor care nu are deloc vreo capacitate sau expertiză in acest domeniu), iar SUA rămâne prezentă prin finanţarea EXIMBANK, satisfăcând interesul geopolitic american:

Fundamental, logica este decuplarea SMR de restul Programului Nuclear prioritar  (reabilitarea U-1-2 și construcția U-3-4, cu viitorul şi viziunea naturală FBR-Gen-IV), iar SMR va trăi sau va muri pe propriile picioare.

Deci, exista o „fereastră strategică” în care se mai pot îndrepta lucrurile pentru România, ca mai jos:

preț SMR NuScale

CE E CRUCIAL DIN PUNCT DE VEDERE JURIDIC ?

US ExImBank finanțează U-3-4 cu 3 miliarde USD, iar SMR Doicești este un proiect separat al RoPower Nuclear, cu o finanțare EximBank distinctă de 98 milioane USD pentru servicii pre-proiect. Juridic, cele două sunt independente — oprirea SMR nu pune în pericol finanțarea U-3-4. (https://balkangreenenergynews.com/nuclearelectrica-to-sign-deal-on-new-cernavoda-reactors-start-preliminary-works/)

ARGUMENTUL FAŢĂ DE SUA

Acesta este subtil, dar puternic: SUA rămâne finanțator major la U3-4 prin EximBank — interesul geopolitic american în România este satisfăcut. SMR-ul poate fi oprit pe argumente tehnico-economice legitime și verificabile — costuri de 7 miliarde dolari pentru 462 MW este un cost pe kW instalat aberant, precedentul Idaho anulat există, și România poate invoca riscul tehnic și financiar ca argument suveran

Nicio administrație americană serioasă nu poate contrazice public argumente de prudență financiară.

Dacă totuşi se va continua cu SMR, atunci, neapărat trebuie urmată

CONCLUZIA PRACTICĂ

Minim ce ar trebui negociat înainte de semnarea oricărui contract EPC este: drepturi de participare la comercializarea tehnologiei în Europa, cotă din royalties pentru certificarea CNCAN utilizată de NuScale în alte piețe, și cel puțin obligația de fabricație locală a componentelor non-nucleare. Fără acestea, România finanțează primul reactor de referință comercial al NuScale în Europa — un activ valoros pentru acționarii NuScale, nu pentru cetățenii români.

DE CE NU S-AU ANALIZAT CELE DE MAI SUS ÎN LOGICA PREZENTATĂ  ? DE CE AM AJUNS IN SITUAȚIA ACTUALĂ ?

Probabil ca n-a avut cine sau, chiar dacă a fost explicat cumva, consecinţele înspăimântător de dramatice pe termen lung pentru România, nu au fost înţelese iniţial (nu evit astfel de formulări în acest caz). 

Sau vreun partid oarecare s-o fi gândit că poate deveni el mare şi şi-a instructat miniştrii pe linie de partid ce să facă poate pentru interesele lor politice limitate (sau pentru interesele personale ale unora – căci şi asta este o formă de corupţie – politică, fără să-i pese de consecinţele pe termen foarte lung asupra ţării).

În orice caz, situaţia din prezent, este rezultatul degradării unui sistem care, cumva a finalizat 2 unităţi nucleare, a creat o infrastructură industrială, institute de cercetare, engineering, etc., dar cel mai important a existat o instituţie denumită CSEN (Comitetul de Stat pentru Energie Nucleara), care a și realizat strategia şi Programul Nuclear Românesc.  

Ce este interesant astăzi în România este faptul că nu se înţelege că a avea 2 unități nucleare, nu înseamnă că avem un Program Nuclear ! (de exemplu, un simplu cetăţean, nu ştie care este Programul Nuclear al României, Cartea Albă de exemplu), sau, a rămas în vigoare vechiul Program Nuclear al României, în prezent încă secretizat din câte se spune ? Putem introduce noi, România, noi filiere (gen PWR) in locul PHWR ?

Nu se ştie de asemenea, dacă închiderea ciclului nuclear mai reprezintă o prioritate, sau nu, obiectiv cunoscut de orice student al secției de centrale nucleare a Politehnicii Bucureştene, asta apropos de deturnarea SMR de la obiectivele pe termen lung ale României. 

În situaţia actuală, in care instituţii/institute responsabile specific cu energia nucleară şi mai ales populate cu experţi,  nu prea mai există, am ajuns ca o simpla centrală nucleară, care in sistem, nu este altceva decât o simplă centrală producătoare de electricitate (adică SNN Nuclearelectrica SA) să se erijeze in “strategul”  României care hotărăşte ce trebuie făcut. Ba chiar găsim prin media justificări puerile gen “Consiliul de Administrație sau AGA au hotărât” deşi ştim bine cu toţii că Statul este acţionarul majoritar la SNN şi cam  cum e cu Guvernanţa Corporativă in România şi criticile Comisiei EU.  Şi mai ştim, ce fel de manageri și reprezentanți prin CA avem, din punct de vedere calitativ şi profesional. închei cu un citat al unui profesionist in ale energiei nucleare in România cu ocazia unui workshop la Ottawa pe teme PHWR:

”…as a general conclusion we can stress that it is obvious that without a political support, no national nuclear program is possible, but, too much political involvement in technical an economic aspects is not beneficial at all…” (Budan, 1998). 

Energia nucleară in România s-a degradat în timpul ultimilor 20-25 de ani pînă la nivelul unui instrument jalnic de politică externă rudimentară, în mîna unor politicieni ignoranţi care nu înţeleg rolul unei diplomaţii energetice autentice in domeniul puternic al energiei în general şi  nucleare în special şi consecinţele grave ale unor decizii luate în necunoştinţă de cauză  pentru ţară şi proprii cetăţeni.   

  1. Revenind la întrebarea din titlu : „Domnule Bolojan, de ce nu munciţi ? Ce înseamnă, domnule Bolojan, IAEA-SSR 1, SSG-35 şi NS-G-3.6 ?”  şi care reflectă starea de spirit a unei părți a societăţii și mai ales a spectrului politic din România.

Iar un eventual răspuns,  prin prisma complexităţii celor arătate mai sus, în locul Domnului Bolojan aş răspunde simplu: Who cares ?

*Rubrica EDITORIALE găzduiește opiniile unor specialiști în diverse domenii, pe subiectele de actualitate și nu numai. Redacția nu intervine editorial pe texte, ele sunt asumate integral de contributori.

Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

12 comentarii

  1. SUPERFELICITARI DOMNULE DRAGOSTIN… NUMAI RAUVOITORII NU VOR SA INTELEAGA ACEASTA LUCRARE
    CU RESPECT, DUMITRU COMAN

  2. Va fi un nou Bechtel, nimic altceva. PSD si Ant…enel. La autostrada au,luat banii și au plecat. Acest sistem nu a fost confirmat in practică, atât de simplu.

  3. Nu exista un prototip funcțional Nuscale niciunde in lume.Acesta trebuia construit,verificat ,corectat,îmbunătățit și apoi vândut.Ce garanții sunt că va merge bine? Suntem cobai păcăliți de un fals ambalaj
    Firma americana!

  4. Proiectul Nuscale este sutinut vehement de politicienii buimaci,,incompetenti,care au cam pus pe butuci sistemul energetic al Tarii,sistem care arata cam la fel cu Calea ferata Romana. Buni de gura,rai de patimi,si total nerusinati.Articolul de fata demonstreaza stiintific daca mai era nevoie,ca proiectul Nuscale nu are nicaieri nici un viitor.Daca era bun il implementau americanii care s-au lepadat de el.Mai sus un neeica nimeni mintea dand exemplu Poionia,care nu are nici o legatura cu proiectul.Dar stati linistiti,nu se va gasi nici o Banca sanatoasa la cap sa finateze cu aproape 7 miliarde de Euro un proiect gen fata Morgana.Deci daca bani nu vor fi,nimic nu va fi.Pana una alta,niste hotomani au tocat din banii statului 243 milioane de Dolari,fapt pt.care DNA ar trebui sa se autosesizeze.

  5. Aceasta centrala este o teapa din toate punctele de vedere pentru Romania. Taiem coada soparlei si pierdem numai 240 de milioane de euro, sau ne inglodam pana peste cap in aceasta problema?

  6. FLUOR nu mai este nici un fel de actionar la NuScale Power. O simpla cercetare putea arata acest lucru. Despre ce este vorba aici este doar despre diversificarea resurselor energetice si nimic mai mult. Daca ne incapatanam sa aruncam in stanga/dreapta pentru orice atunci nu mai ajungem nicaieri. Despre reactoarele 3-4 ca se vor ridica se vorbeste inca din anii 90 insa nu s-a intreprins nimic pana acum. Iar acum sa vrem sa construim ceva…hop, nu e bine ca ne costa prea mult. Suntem jalnici din toate punctele de vedere si acest lucru ne face sa fin priviti si din afara cu suscebilitate.

    1. „O simpla cercetare putea arata acest lucru”….asa este ! astazi !….insa in articol era vorba despre „cercetarea de ieri”, cind se „coceau” lucrurile ?!
      Iar despre „diversificarea resurselor” sa nu mai vorbim…nu se diversifica oricum si in nici un caz cu resurse pe care nu le ai si mai sunt si scumpe

  7. – toate aspectele financiare erau cunoscute din start

    – productia mai mare de actinide era si ea cunoscuta la SMR (pentru acelasi grad de imbogatire !)
    insa CANDU-600 foloseste U_natural (0.7%), iar NuScale-VOYGR foloseste 5%, adica extrage
    de x7 ori mai multa energie din aceeasi masa de combustibil. Deseurile sunt pe masura, adica
    de x7 ori mai putine/MWh la VOYGR (fata de CANDU-600).

    – Romania nu mai produce apa grea demult. DA: ERA un atu ! NU: NU MAI este !

    – Romania nu mai produce nici bare de combustibil de pellet-uri sinterizate. DA: ERA un atu ! NU: NU MAI este !

    … cine a avut „grija” sa NU MAI existe aceste atu-uri ?… pai uite Prea Domniile Lor care vor sa ingroape si Doicesti-ul !

    – in schimb EXISTA UN MARE ATU in modularitatea acestor unitati si EXPERIENTA cu asa ceva !

    nu mai spun mai multe. Cine vrea => PRICEPE !

    1. ” in schimb EXISTA UN MARE ATU in modularitatea acestor unitati si EXPERIENTA cu asa ceva !”

      Banuiesc ca va referiti la SMR tip PHWR ?! si astea sunt modulare (cel mai mic e cca 40 MWe, iar despre experienta, ce sa mai zic….pina si eu zic ca avem cea mai mare experienta…Cine il fac primii ? India- care are aprobat proiectul si fac PIF 2032…..si mai mult, India este prima tara din lume care are propriul ciclu nuclear inchis !….Nu SUA, NU FRANTA, NU JAPONIA, etc., etc….iar India are propriul sistem PHWR !…noi de ce nu am putea sa-l avem ?….probabil ca e mai usor sa-l cumparam, sau, sa vina investitoriii sub lozinca „hai sa faceti”

  8. Eu mai multa incredere in americani si in expertii care au girat banii pentru acest proiect decat acest domn care a scris articolul. Am incercat sa aflu mai multe informatii sa vad ce experienta are dansul in domeniul nuclear si nu am gasit nimic, niciun articol, nicio carte de specialitate.

    Proiectul NuScale trebuie sa continue, fiind primul pas catre mai multe astfel mini reactoare, sa nu uitam ca polonezii fac acelasi lucru, oare si la ei sunt oameni prosti educati asa cum insinueaza domnul ce a scris articolul?

    Trebuie sa avem tehnologii noi, moderne si sa crestem parteneriatul cu SUA, aliatul nostru cel mai apropiat.

    1. n-am nici un fel de experienta in domeniul nuclear,…am vorbit si eu ca toti cei care vorbesc despre acest subiect, cu niste vorbe multe puse/spuse claie peste gramada, doar doar o intelege cineva ceva.
      FYI – Vedeti ca polonezii dezvolta sistemul SMR-BWRX – asta e o alta galaxie, la ani lumina de NuScale. Iar CAPEX este cca 2,2-2,4 mill EUR/MW cu indigenizarea fabricarii de componente. Iar Polonia, n-are Uraniu de nici un fel, n-are apa grea, n-are nimic nuclear…deci, sunt fortati sa mearga pe Uraniu imbogatit, Cam asta e, vorbesc si eu ca toata lumea…

  9. Bolojan a pus Lumina si pe acest nou model american de frauda tip Bechtel care urma sa pensioneze si generatii intregi de beizadele pesediste prin tunul dat de actualii sobolani de partid. Cand spui psd trebuie gandit doar la 3 pasi de urmat : Lumina, placuta suedeza si deratizare prin vot si puscarie !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *