O echipă Digi24, agresată în Piața Victoriei

O echipă de jurnaliști de la postul de televiziune Digi24, care transmitea din Piața Victoriei, a fost agresată de susținători ai lui Călin Georgescu.

Astfel, susținătorii lui Georgescu l-au întrerupt de mai multe ori pe reporterul care transmitea live, au făcut zgomot ostentativ cu vuvuzele și au tras de camera de filmat.

‘Au fost și oameni care s-au comportat inadecvat cu reprezentanții mass-media, cu colegii dumneavoastră, deși în repetate rânduri, și în spațiul public și prin mesaje, am condamnat ferm astfel de comportamente. Sunt de neacceptat și se vor lua toate măsurile pentru a fi identificați în baza imaginilor’, a declarat Marius Militaru, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Române, într-o intervenție la Digi24.

După ce Călin Georgescu a participat vineri în Parcul Tineretului la o acțiune intitulată ‘Marea Horă a Unirii Neamului’, o parte dintre susținătorii săi au decis să plece spre Piața Victoriei, pentru a se alătura unui miting organizat de sindicaliști.

În deplasarea lor, ei au blocat circulația rutieră pe traseul Piața Unirii – Piața Universității – Piața Romană – Piața Victoriei.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.