Artizanii sinistrei puneri în scenă a spectrului politic de după ’90, majoritatea responsabili anonimi ai fostului sistem şi ai fostei securităţi, n-au făcut decât să adapteze totalitarismul în văzul unei lumi întregi. Furând revoluţia română, au dat un curs extrem de periculos şi perpetuu mersului istoriei. Nici astăzi, când face parte din Uniunea Europeană, România nu s-a despărţit de trecutul său terorizant.
În răstimp, reforma partidelor s-a făcut doar la suprafaţă, încât astăzi putem spune, fără dubiu, toate partidele reprezintă un monolit. De-a lungul anilor, „conflictele de familie” au fost prezentate, şi chiar luate în serios, inadmisibil, drept tentative de reformare. Tot păienjenişul care a făcut indestructibil comunismul şi securitatea a devenit sursa de finanţare a noilor corifei. Până astăzi tezaurul public, necunoscut vreodată la devăratul său cunatum, realizat prin muncă forţată şi imbecilizare la scară naţională, asigură funcţionarea aparatului de reconversie a fostului regim totalitar. Represiune economică, instituţională, partinică, juridică. Totul culminând cu întreţinerea unei atmosfere exterminante. Principalele instituţii ale statului român nu au pârghii de acţiune democratică, sunt împotriva cetăţeanului, susţinând frauda şi teroarea de orice fel. E de mirare că aceste instituţii nu sunt desfiinţate. Ar fi mai bine. Ar fi un punct zero foarte util unui început.
Pe acest fond au fost create două stafii politice: UDMR şi România Mare, în esenţă nici una mai bună decât alta pentru climatul politic. UDMR, nocivă algoritmului politic, România Mare, un dezastru ideologic, un apologet al securităţii. România Mare e un fenomen deja de domeniul trecutului. Liderul său, politic vorbind, este un personaj înscriindu-se în patologia specifică. Invitat intempestiv la unele posturi de televiziune, el însuşi, prin derapajele extremiste, se situează în exteriorul oricărui climat politic. Ca parlamentar european, face un rău minim, excluzând lipsa sa totală de eficienţă. Politica deja se specializează, naţiunile nu mai sunt de mult sub patronajul presei bulevardier-etnice.
Laszlo Tokes, pastor carismatic, autointitulându-se lider al revoluţiei române, face un rău mult mai mare României, vieţii politice interne, maghiarilor, ideii sacre de convieţuire. În loc să abordeze destructurarea blocajului politic şi moral românesc, acesta cochetează cu un naţionalism de-a dreptul instigator, lipsit de anvergură, contrar unui democrat-european cum se prezintă sau este prezentat pastorul. Nu e primul teolog căzut în extremă.
UDMR este însă cu totul şi cu totul altceva decât România Mare, nu doar pentru faptul că a participat la toate guvernările. Apoi, nu este partid politic. Ca atare, prezenţa sa în Parlament este, evident, realmente ilegală! UDMR este o asociaţie culturală, o ONG. În acest caz, toate ONG- urile din România pot participa la alegeri. E de mirare că nu sunt lăsate să intre în competiţia electorală. Sigur, orice ONG are resurse umane şi oferte infinit mai interesante decât partidele politice actuale.
În timp ce majoritatea ONG-urilor au fost reduse la tăcere prin diverse tertipuri, în principal prin inexistenţa unei adevărate unei legi a sponsorizării, UDMR s-a transformat în principalul partener de serviciu al învingătorilor din politica românească. Prezenţa acestei organizaţii culturale maghiare nu are a face nici cu cultura maghiară, nici cu etnicii maghiari, serveşte doar interesele fondatorilor, fiind un blocant al politicii româneşti. Situându-se deasupra tuturor, precum toate partidele politice actuale, UDMR este dovada incontestabilă a încălcării normelor democraţiei politice. În loc să-i sprijime pe maghiari spre un spirit civic autentic, UDMR produce o izolare.
Că nu pot exista partide constituite pe criterii etnice este deja un adevăr valabil oriunde. În România este încă posibil! Curios este că nicio organizaţie care se ocupă de protejarea democraţiei nu a luat atitudine clară faţă de UDMR, cu atât mai mult cu cât cunoscuta organizaţie face un rău imens funcţionării sistemului politic, demobilizându-l.
Am prieteni intelectuali maghiari, am colaborat în presa maghiară într-o perioadă în care compatrioţii noştri erau consideraţi duşmanii României. Primele poeme mi-au fost traduse în limba maghiară. Toţi vecinii noştri sunt importanţi. Mie îmi place Ungaria.
Cum spuneam, nici maghiarii, nici românii nu au de câştigat din prezenţa UDMR pe scena politică. Dimpotrivă. Se vor găsi, în timp, destui ipochimeni care să se radicalizeze într-o parte şi alta aprinzând lozincile cu înscrisul apartenenţelor etnice. UDMR asta face, chiar cu bună-ştiinţă. Întreţine acest foc de paie, oarecum periculos, aranjându-şi afacerile personale. Ministerele, licitaţiile, afacerile: acestea le sunt ţintele politice. O SRL în toată regula, marca România.
Când deja a trecut un deceniu din secolul XXI, e vremea să nu mai existe această maşinărie a fraudei în organizarea politică, cu ifose de război civil. Sunt maghiari, cetăţeni români, care se simt stingheri în propria lor ţară care este România. Sunt români care au acelaşi sentiment. UDMR şi România Mare au pus umărul la distrugerea liantului socio-uman în efortul construcţiei politice. Naţionalismul există cu adevărat pe ecranul televizoarelor, încercând să ridice audienţa unor persoane care ar trebui alăturate, fără ezitare, celor care susţin nazismul.
Fapt curios, am umblat de-a lungul şi latul acestei ţări, dar n-am prea întâlnit pericolul naţionalist, cum n-am întâlnit pericolul maghiar. Marele rău, chiar de-a lungul istoriei, l-au făcut oamenii politici, uneori fanatismul din paginile unor ziare doctrinare interesate. Cu nimic nu s-a schimbat situaţia până astăzi. Întreţinerea confuziei în care se amestecă aşa-zisele drepturi civile este revoltătoare. Maghiarii sunt menţinuţi prin UDMR într-un ghetou.
Trecerea UDMR în rândul asociaţiilor culturale este obligatorie, cât şi interzicerea partidelor pe baze etnice. Răul făcut vieţii politicii interne de UDMR a fost deja evaluat cam de toată lumea. Prezenţa sa în viaţa politică aminteşte constant de nemiloşii ani ’90, de care, iată, această ţară nu se poate despărţi.
Politica e competiţia pentru o viaţă mai bună, pentru susţinerea democraţiei. Nimic mai mult. Elementul naţional este unul cultural, simbolic, care nu poate fi utilizat în alte scopuri decât cele specifice. Însăşi definiţia culturii la scara noului mileniu include pe primul loc egalitatea umană.
Dacă România Mare a eşuat, UDMR ar trebui să se retragă sau să fie nominalizată ca susţinător al extremismului naţionalist, întreţinând un climat mai mult decât nociv. A fi minoritar sau majoritar nu e o cale de acces la reprezentarea parlamentară. Apărarea specificului face parte din esenţa democraţiei.
Corectitudinea viitoarelor alegeri cred că trebuie să degajeze arealul de partidele şi entităţile neconstituţionale, respectiv cele naţionaliste. UDMR reprezintă o formă de deturnare a dinamicii politice.
Nu e de mirare că mulţi din cei care s-au succedat la cârma statului român au avut în UDMR un aliat. UDMR nu e nici partid şi nici asociaţie de cultură. Pare să fie un club de afaceri în toată regula. Această fantomă bântuie nefast de prea multă vreme pe malurile Dâmboviţei.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.