O întâlnire diplomatică fără precedent s-a încheiat cu o anchetă

Şeful guvernului libian l-a suspendat pe ministrul de externe, Najla al-Mangoush, după anunţarea unei întrevederi pe care

De (R.C.)
O întâlnire diplomatică fără precedent s-a încheiat cu o anchetă

Şeful guvernului libian l-a suspendat pe ministrul de externe, Najla al-Mangoush, după anunţarea unei întrevederi pe care

Şeful guvernului libian l-a suspendat pe ministrul de externe, Najla al-Mangoush, după anunţarea unei întrevederi pe care a avut-o săptămâna trecută cu omologul său israelian, relatează AFP.

Doamna Mangoush este „suspendată provizoriu” şi supusă unei „anchete administrative” de către o comisie prezidată de ministrul Justiţiei, a anunţat duminică seara guvernul condus Abdelhamid Dbeibah, potrivit unei decizii oficiale publicate pe Facebook.

Anterior, ministrul israelian de Externe Eli Cohen a anunţat că a discutat cu omologul său libian Najla al-Mangoush în cadrul unei întâlniri „fără precedent” la Roma, săptămâna trecută.

„Am vorbit cu ministrul Afacerilor Externe despre marele potenţial al relaţiei dintre cele două ţări”, a spus Eli Cohen.

El a adăugat că a discutat cu ministrul de Externe din Libia despre „importanţa păstrării moştenirii iudaismului libian prin repararea sinagogilor şi a cimitirelor evreieşti din această ţară”.

Acesta este, potrivit ministrului, un „prim pas în relaţia dintre Israel şi Libia”. „Dimensiunea şi locaţia strategică a Libiei oferă o oportunitate imensă pentru statul Israel”, a subliniat şeful diplomaţiei israeliene.

Întâlnirea a avut loc sub auspiciile ministrului italian de Externe Antonio Tajani, potrivit unui comunicat.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Atenția mărită la băiatu, că deraiază cu vaporul de pe autostradă, iar e Arafat în sevraj.Mai dă-mi o linie, beizadeao!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.