Într-o intervenție recentă, cineva implicat în cadrul puterii judecătorești se arată contrariat de activitatea unei organizații de breaslă a justițiarilor pe care o declară fără legitimitate, în lipsa Adunării Generale. Adunarea Generală, conform legii, este unicul for legiuitor al unei organizații, societăți, fiind aceasta asociație de bloc sau ONG-ul celor mai talentați cântăreți la flautul oficial. Nu știm cum stau lucrurile la organizația judecătorilor în discuție, însă controversatul personaj ridică o problemă reală, extinsă, prin care justiția din România atentează incriminabil la activitatea asociativă și, implicit, la întreaga legislație privind personalitatea juridică. Acest absurd face parte din trend-ul care funcționează, în lanț, la scară generală, cu sprijinul constant și tenace al unor judecători, în mod evident corupți sau incompetenți, care compromit grav actul de justiție și, implicit, ordinea și siguranța publică. Există riscul ca unele sentințe eronate, tendențioase să fie asimilate fraudulos, în mod inadmisibil, constituirii legale a unor entități care sifonează banii publici, producând o subminare a legii prin iresponsabilitatea unor judecători.
Mașinăriile de spălat bani și făcut trafic de influență au constituit în România un adevărat stat paralel. Sunt cunoscute până acum câteva zeci de asemenea entități, neconstituite legal, numărul lor este în creștere, iată, până la sfera justiției, unde urmarea procedurilor de funcționare pare dusă în derizoriu. Alt caz, apoteotic, fiind însăși organizația breslei avocaților vehement contestată. Statul român este pus în paranteză tocmai de unii dintre cei care au obligația să aplice Constituția și legislația. Această anarhie, pe care s-a constituit corupția endemică, poate fi brusc stopată, în momentul în care magistrații vor fi obligați să respecte legea, fără nicio abatere și interpretare personală. Constituirea legală și Adunarea Generală, la fel cu spectrul legalității democratice, sunt în România încălcate fățiș, din motive diverse, toate ținând de corupție, firele afacerii ducând probatoriu la cârdășia cu persoane situate politic în instituțiile statului, direct interesate, precum Ministerul Culturii și Identității Naționale, Parchetul General sau ANAF. Prin de-acum sistemul constituit astfel a fost și este prejudiciat patrimoniul public, interesul persoanelor și întreaga legislație, fiind pusă în pericol însăși siguranța publică și ordinea constituțională a țării. Reactivarea ilegală a unor legi ale statului totalitar, pe care corupția încearcă să le reintroducă în circuitul civil, reprezintă o veritabilă tentativă de lovitură dată statului actual.
Situarea deasupra legii este un sport pe care judecători aparținând limpede și poziționat în cadrele justiției paralele îl practică împotriva persoanelor și entităților juridice fără a clipi. Mai mult, foști beneficiari ai fostului regim totalitar, mână în mână cu judecători corupți sau integrați traficului de influență, reactivează legi abrogate cu o lejeritate greu de imaginat. Semnale de alarmă trase chiar de curajoșii șefi ai unor instanțe, probabil intrați în conflict cu mafia din sistem, asupra încălcării legii se văd anulate de un mediu care pare în totalitatea lui expus. Sunt cazuri în care sute de litigii, generate de un fond limpede pentru care nu sunt necesare mai mult decât două termene de judecată, primesc suspendări sau amânări cu anii sau, în final, sentințe contrare legii și Constituției. Sistemul mafiot constituit în acești ani pe teritoriul conflictului de interese, fraudei și a sfidării legislației este încă de neclintit, fiind chiar aplaudat și cerându-se cu inconștiență păstrarea lui ca fiind european.
Constituirea legală a tuturor organizațiilor, fie acestea foste uniuni de creație comuniste, astăzi ilegale, sau asociații ale proprietarilor, par niște glume pentru grupuri care au fost susținute din umbră de politicieni, la rândul lor implicați în grave acte de corupție. La mijlocul acestor opoziții față de legislația curentă se află avantajele financiare din sfera criminalității economice. Așa au fost retezate, peste noapte, păduri, însușit ilegal patrimoniul public, devalizat fondul de pensii. Judecătorii din justiția paralelă vor trebui să plătească daune pentru scenariul tenebros în care au aruncat societatea românească. Noua ordine pare să producă un adevărat cutremur, având în vedere acumulările negative, inclusiv procesele la CEDO. România integrată spațiului comunitar nu mai poate fi captivă sistemului mafiot și terorii exercitate de grupuri care îi escrochează, cu asistența justiției, pe cei care au curajul să denunțe ilegalitățile.
adică cine va rezolva aceste lucruri: noua ordine???, judecatori răspunzători pentru ceva????, statul de drept???
există există doar unul-cel mafiot, celălalt este imaginar- la fel cu orice promisiune. seamana cu ideea de autoturism hibrid- o păcăleală, nu există generare primară de electricitate ci transmisie electrică( ca o locomotivă diesel-electrică pe motorină. asta este o iluzie sau mai bine zis un delir pseudo sau precomunistfascist, adică UTOPIE. un drog pentru anestezierea poporului, o nouă religie. nu e cinism este realistatea actuală. Soluţia o va da viitorul şi va fi dureroasă la fel ca şi comunismul sau fascismul, cine ştie ce va fi ….