O lovitură antidemocrație care confirmă regula

După decizia președintelui Donald Trump de a iniția negocieri directe cu Rusia, fără participarea Ucrainei și a aliaților europeni, Bruxellesul a încercat să prezinte o Europă solidară, un bloc puternic gata să preia rolul Statelor Unite de a susține Ucraina și continuarea războiului, până la o pace pe care UE o consideră justă.

Însă această imagine a unitătii este departe de realitate, atat la nivel economic, militar, cât și politic. Mai degrabă, UE seamănă cu un insectar al Ursulei von der Leyen, în care unii fluturi sunt inerți, alții mai bat dintr-o aripă, în vreme ce președinta Comisiei Europene se căznește să pună mâna pe vreo doi care nu se dau prinși.

Înaintea ultimului summit european, președintele Emmanuel Macron s-a adresat națiunii și a spus că Rusia este o amenințare nu numai la adresa Ucrainei, ci și a Franței și a Europei. Premierul Poloniei, Donald Tusk, a declarat că Europa va câștiga cursa înarmării cu Rusia și că Moscova va fi înfrântă, așa cum s-a întâmplat cu URSS în războiul rece. Aceste declarații au fost dublate constant de cele venite din partea liderilor statelor baltice.

Escaladarea retoricii nu reflectă însă poziția UE ca întreg. Fisurile din așa-zisul ”bloc” european nu sunt făcute doar de premierii Ungariei și Slovaciei, Viktor Orban și Robert Fico. În Franța, Marine Le Pen, cea care are șanse să-i urmeze la președinție lui Macron, în 2027, a declarat că ideea de a trimite trupe de menținere a păcii franceze în Ucraina este ”nebunie curată”. Tot în Franța, Henry Guaino, care a făcut parte din echipa de consilieri a fostului președinte Nicolas Sarkozy, l-a acuzat pe Macron că inflamează tensiunile cu Rusia pentru a-și auto-împlini profeția că Rusia va deveni o amenințarea la adresa Europei. Herve Morin, fost ministru al Apărării în Franța, l-a avertizat pe Macron că nu se va ajunge la pace în Ucraina prin provocarea lui Vladimir Putin prin declarații de presă.

Măsura în care elitele europene sunt pregătite să elimine vocile alternative se poate observa în România: alegerile prezidențiale de la finalul anului trecut au fost anulate pe baza unor dovezi subțiri, iar apoi favoritului, un candidat anti-război, i se interzice să se înscrie la alegerile repetate. ”Atacul la adresa democrației care are loc în România este încă o dovadă că adevărata amenințare la adresa democrației nu vine de la outsiderii anti-sistem, ci din partea elitelor tehnocratice și a centrului politic susținut de Bruxelles”, scrie Spiked. ”Nicio țară UE nu a mers atât de departe încât să interzică candidatura favoritului unor alegeri, însă lovitura anti-democratică din România se înscrie într-o tendință generală în Europa. Partidele tradiționale din fiecare țară și Comisia Europeană au găsit o mulțime de căi prin care să nesocotească preferințele electoratului. UE s-a descotorosit de guverne incomode în Grecia și Italia. În timpul crizei euro, premierul grec George Papandreou și premierul Italian Silvio Berlusconi au fost înlocuiți cu guverne nealese de tehnocrați aprobați de Bruxelles, pentru a implementa măsuri dure de austeritate. Au fost nesocotite și referendumurile cu rezultate negative pentru Bruxelles. Degeaba au votat francezii și olandezii împotriva unei Constituții Europene, pentru că ea a fost reîmpachetată în Tratatul de la Lisabona. Iar Irlandezii au fost forțați să voteze la câte un nou referendum, până ce au ajuns să aleagă «bine»”.

”Pentru sistemul politic din România, nu există decât o explicație legată de preferința electoratului pentru candidatul Calin Georgescu – interferența rusă. Rusia i-ar fi creat marea popularitate pe Tik Tok. Însă una este ca Rusia să încerce să influențeze niște alegeri și alta este ca Rusia să reușească asta. Ideea că sute de mii de români au votat pentru Georgescu strict datorită unor conturi TikTok create în străinătate este absurdă. Mai plauzibilă este explicația că românii, ca și alegătorii din întreaga lume, caută o alternativă la un sistem eșuat. Încercarea de a-i exclude pe candidații alternativi nu va face decât să sporească dezamăgirea electoratului”, scrie Spiked.

Cazul României este flagrant, dar încă poate fi considerat o excepție. Regula, către care se poate îndrepta și România, este mai degrabă ilustrată de situația din Suedia – fabricarea falsului consens pe spezele cetățenilor. Un articol publicat pe site-ul Institutului Mises arată că arena politică suedeză este rezervată partidelor sistemice. Partidul Moderat, de centru-dreapta, care conduce actualul guvern, este finanțat în proporție de 70% din bani contribuabililor. Suma totala alocată astfel partidelor este de circa un miliard de coroane suedeze. Dacă acest sistem ar fi aplicat in Statele Unite, partidele ar trebui să primească nu mai puțin de 6 miliarde de dolari din bani cetățenilor. Presa suedeză primește un sprijin de circa un milliard de corone din bani contribuabililor. Cel mai important ziar al sistemului, Svenska Dagbladet, primește circa 100 de milioane de coroane. Radioul și televiziunea publice au un budget de 9,1 miliarde de coroane. Dacă acest sistem ar fi ajustat la numărul de locuitori, presa controlată de guvernul SUA ar urma să aibă un budget de 27 de miliarde de dolari. Presa astfel finanțată în Suedia ii critică rareori pe politicieni. Nu există nici interpelări publice precum în Statele Unite. ”Școlile din Suedia îi învață pe elevi că acest sistem este bun și că sprijinul generos pentru partide și presă este un lucru bun. Altfel, «Suedia ar ajunge în situația Statelor Unite»”.