Viața a făcut ca în ”Epoca de aur” să fim vecini, în același OD1, lung cît un transatlantic. Noi eram la scara 7, la pupa colosului de beton, cu fața spre răsărit. Nea Nicu Stan locuia cu un etaj mai jos decît mine și lucra la o fermă de legume și ciuperci, la Buftea. Îl auzeam seara cînd venea acasă și-l strigam de fiecare dată cînd îl auzeam că deschide, la etajul șase. Îmi aduc aminte că într-o zi, în timp ce îmi căutam cheile și fredonam ceva cu ”I love you” în stilul jazz-ului de la New Orelans, coborîse și el din lift și cînd deschidea ușa i-a spus doamnei Eliza:
– Pe ăsta-l doare-n c…. de comunism!
Avea haz și bunătate, era tonic și trăda înțelepciunea țăranului școlit și umblat. Era inginer horticultor și citea România literară. Comentam presa și emisiunile de televiziune, aparițiile editoriale și ce auzeam despre Nicolae și Elena Ceaușescu. Ne-am chinuit împreună să facem rost de ”Istoria literaturii de la origini pînă în prezent” a lui George Călinescu re-tipărită de Iosif Constantin Drăgan în Italia. Apoi de ”Delirul” și mai tîrziu de ”Cel mai iubit dintre pămînteni” al lui Marin Preda. El mi-a adus să citesc tableta ”Merge și așa” a Anei Blandiana și m-a întrebat:
– Tu ce zici?
Tot el zicea, ”să facem copiilor o bibliotecă și să le dăm de citit!”. Nea Nicu avea două fete și le făcea o bibliotecă de parcă ar fi îngrijit o livadă și o grădină de flori. Lui Nicolae Stan îi ziceam nea Nicu de parcă ar fi fost fratele meu mai mare. Iar cînd îl invitam la o parolă și îl cinsteam cu ceva îmi zicea:
– Mă tratezi ca pe tovarășu..
Nea Nicu a fost reazemul meu în București. Fără el m-aș fi pierdut în puzderia de apartamente din Drumul Taberei. El era grădina, el era vocea pămîntului, el era omul cu simțul realității, el era enciclopedia mea de flori, fructe și ciuperci, și tot el era omul cu înțelegerea blajină a lucrurilor, cu humorul muntenesc și cu bunătatea țăranului de Tămași, de dincolo de Corbeanca. Pentru mine, în cei mai grei ani, nea Nicu a fost prietenia frumoasă a doi copii de țărani ajunși în București, precum și semnul discret al solidarității românești din anii comunismului, mai ales în vremea în care mulți se fereau să-ți deschidă ușa casei lor sau să îți facă o vizită.
Într-o seară de Crăciun, m-am trezit cu lovituri înfundate în ușă. Am deshis cu teamă, dar era nea Nicu, cu o sticlă de vin sub un braț, cu un cozonac sub cealaltă, și cu două farfurii, una cu sarmale, cealaltă cu pomana porcului. Și iradia a bucurie din toată ființa lui:
– Măi tovarășu, dumneata crezi că ești singur pe lumea asta?
Și cînd îmi zicea ”măi, tovarășu” o făcea într-un fel cu mai multe semnificații, din care eu trebuia să-mi aleg una în funcție de împrejurare. ”Tovarășul” la el avea cîteva patru-cinci cîmpuri semantice. Primul era un fel de familiar ”măi, amice”, după care urma ”alo, ziaristul cutare”, iar al treilea sens, mai rar, suna ironic, de sus, puțin batjocoritor, de parcă mi-ar fi zis, ”dom Sulică Frînarul”. Și mai era unul pe care l-am auzit spus numai pe seama altora, ”tovarășul acela, un dobitoc” și care era în deplinătatea limbii române o înjurătură în toată regula.
Cînd ne contraziceam avea felul lui de a mă contra și de a încerca să mă pună cu botul pe labe. Mă băga în agricultură și zicea:
– Dumneata știi din ce se face pîinea? Știi ce fel de rădăcină are grîul, din ce familie face parte și dacă are rădăcină pivotantă și bob dicotiledonat sau monocotilednat? Ia spune, să văd dacă știi!
Și eu îi ziceam imediat:
– Ușurel, ușurel! că nu mergem la sapă mîine dimineață!
Avea cheia apartamentului meu, îmi cunoștea părinții, prietenii și îmi citea articolele. Dacă nu avea nicio reacție era un semn discret că am tras pe lîngă. De fiecare dată cînd scăpam cîte ceva mai de ispravă, îmi bătea la ușă și îmi zicea:
– Așa, măi tovarășu, arde-i!
Dacă nu zicea nimic, era primul semn că am scris degeaba.
Îi datorez lui nea Nicu Stan înțelegerea și prietenia, momentele de humor politic, cădura sufletească și zilele petrecute la ferma de la Buftea, pe malul lacului, unde mă mai chema vara, pe caniculă, dar și discuțiile despre comunism din serile lungi de iarnă și toată înțelegerea mea asupra agriculturii, inclusiv din vremea tranziției.
A trăit 76 de ani.
Dumnezeu sa-l ierte! A fost un OM.
Sa-i fie tarana usoara! Dumnezeu sa-i ierte !
Dar pana ne ducem sa scoatem Romania din mana strainilor.
Sa incepem cu iohanus…apoi cu ungurii Barna Domocosh, Ciolosh, Horban Tzantzos din guvern.
Un adevarat epitaf in stilul spumos al Dlui Nistorescu, dar si o marturisire de credinta! Mi-a placut si punerea intre ghilimele a „Epocii de aur”, iar daca transcria „Epoca de AUr” putea da o baza mult mai solida invocarii celebrului legionar al Sectiei de cadre(Securitatea din ilegalitatea interbelica!)PCR legendat ca milionar, ulterior miliardar in Italia lui Musolini, Iosif Constantin Dragan. A vandut fascistilor italieni petrol din Romania la ordinul Comintern prin intermediul lui Antonescu care astfel poate fi considerat furnizorul cu petrol al asasinilor Hitler si Musolini! Petrol fara care nu putea fi asigurata declansarea celui de-al doilea macel bolsevic mondial…
Un fel de Söros roman interbelic si postbelic,creator de fundatii si de burse in Occident tinerilor ofiteri de Securitate
prevazuti sa actioneze acolo….Un fel de Ionash Ratz legendat dupa al doilea macel bolsevic mondial ca multimilionar din pusculitzele Garzii de Fier si ale PNT la Londra…
Fiecare dintre noi, romanii normali dinainte de 1989, am incercat sa supravietuim sfidand ororile ultimului deceniu prin refugiul in noi insine si intr-un cerc restrans de prieteni de suferinte… Pe atunci Securitatea era mai „blanda” stiind ca e mai eficienta solidaritatea in mentinerea noastra in lanturi, decat astazi cand a revenit la metodele staliniste ale DEZBINARII…
Felicitari dle Nistorescu pt ca nu l/ati uitat pe om!
2 OAMENI DIN TALPA TARII.AU PURTAT TENESI,GUMARI SI CIOARECI.ASA ERA IN SARACIA ROMANIEI RAGALISTE-pe cara=e numai fostii hoti de mosieri si excroci o injura din tata in fiu.ei aveau conace,palate,amante.
SI NEA NICU SI DOMN JURNALIST,AU FOST EDUCATI,INVATATI,PRIMIT LOCURI DE MUNCA MOCA.AU FOST PIONERI,
UTECISTI SI PECERISTI.DECI SOCIALISMUL,NU COMUNISMUL A DAT VALOARE ROMANILOR.SI NEA STAN SI DOMN ARDILEAN AU FACUT MESERIILE CARE LE-AU PLACUT..ING AGRONOM SI PROFESOR.
BRAVO SOCIALISMULE.SCARBA CAPITALISMULE HOT SI CRIMINAL
Dumnezeu sa îl odihneasca. Nici acum nu îmi vine sa cred ca se învârteau pe lângă tine inși care nu aveau ascunse microfoane în salata de boeuf, cum era moda vremii. În redacția în care lucram erau smecheri care palmau cu spor deconturi, făceau comerț cu arta, se vizitau la chiolhanuri muncind mai nimic și nu ii deranja nimeni, în timp ce unii ca noi făceau foamea. Ii invidiam, mărturisesc. Nu însă și după ce am aflat de ce le mergea atât de bine. Dumnezeu sa ii ierte, cei mai destoinici și-au găsit liniștea eterna după atata”truda”. Nu s-a ales mai nimic de capul lor.
Când emoţia, trăirea, dar iată că şi murirea, se întâlnesc cu talentul îţi faci cruce de două ori : odată pentru memoria celui dispărut ( Dumnezeu să-l ierte !) şi odată de talentul celui care face artă şi din asemenea ocazii !
P.S.
Cine n-ar vrea să moară dacă ar şti că are parte de asemenea necrolog ? 😉
Condoleante pentru pierderea prietenului dvs.Nicolae Stan,de asemenea condoleante familiei sale !
Frumoase cuvinte ati spus ,asemenea vietii sale,omeniei sale,prieteniei impartasite.
Dumnezeu sa-l ierte,Dumnezeu sa-l odihneasca !
Empatizez sincer cu tristetea domnului Cornel Nistorescu la trecerea in nefiinta a unui prieten drag si de nadejde, inginerul horticol Nicolae Stan, caruia ma rog sa-i fie „Tarana usoara si Dumnezeu sa-l ierte”!.
Odihnă veșnică prietenului dumneavoastră. În câteva rânduri ați reușit să îl descrieți atăt de frumos încât mi se pare că îl cunosc și mi-a fost prieten și mie.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe nea Nicu, un om de toata isprava. Tot respectul pentru oameni ca dumnealui care alaturi de tarani hranesc populatia, ei satura si burtile hulpave ale trantorilor care-si zic elite dar si burtile imparatilor, muncitorilor, militarilor, preotilor, copiilor, pensionarilor, intelectualilor, oameni de toate categoriile; la toti le este foame, toti vor de mancare dar nici unul nu vrea sa se injoseasca la muncile agriculturii privind superior si adesea cu dispret catre tarani si fermieri.
O fi fost un proeten excelent al dvs, om bun si plin de omenie, dar din punctul meu de vedere, este doar o cunostinta ca multe altele, asta fiind cunostinta apropiata, un partener de suflet amar! Consider ca prieten in adevaratul sens al cuvantuluu si exprimarii, este doar buzunarul! Ai in buzunar, ai absolut tot ce vrei in limita buzunarului!, ai neamuri, frati si surori, ai parinti, ai veri si destule cunostinte! Nu ai in buzunar, nu ai pe nimeni alaturi, pute a prost si sarac incat toti fug de tine!
Sa ii tina d-zeu tarana usoara acestui vecin din zona dumitale.
Hey very nice blog!