Aranjamentele politice pentru constituirea noului guvern îl arată pe acesta ca pe unul minoritar, chiar mai mult, contradictoriu. A fost o greșeală inițierea și trecerea moțiunii de cenzură acum înaintea alegerilor prezidențiale, în plină campanie. Mai mult, trecerea moțiunii s-a vrut un punct al campaniei electorale a titularului de la Cotroceni, însă reușita l-a situat în plin paradox.
Cei care cred că un guvern post-PSD nu este posibil se pot consola cu improvizațiile teoretice ale premierului desemnat, lipsite de raportare la realitate. Armura noilor cruciați pare a fi dintr-un material cu aspect comercial, însă nul ca eficiență. Liberalismul colaboratorilor Securității, Quintus și Stolnici și nesfârșita lor galerie, este una dintre mișcările de uzurpare a moralității și reformei, de peste 30 de ani. Presupusul guvern liberal care se anunță nu e decât o mască a serviciilor, în sensul de -a alinia România unor interese care nu o privesc.
Motivele pentru care PSD a câștigat alegerile nu s-au epuizat, dimpotrivă. Statul de drept este în colaps, oponența serviciilor a reușit, însă realitatea socială nu poate funcționa prin artificiile unor delegări inadecvate. Noul guvern nu poate fi decât rezultatul unui conflict surd care s-a instalat în societatea românească, în care, pentru moment, actuala ofertă electorală este uzată moral, pentru a nu o numi inexistentă conform standardelor europene.
Misiunea noului guvern, oricâte intenții ar avea, este subminată de modul în care a obținut desemnarea.
PSD si-a pierdut memoria pentru ca nu este AUTENTIC social democratie, toti si-au pierdut memoria si asistam „oripilati „la tradarea unui Tariceanu si gasesc aici explicatia „Liberalismul colaboratorilor Securității, Quintus și Stolnici și nesfârșita lor galerie, este una dintre mișcările de uzurpare a moralității și reformei, de peste 30 de ani”.,deci cum am putut sa am incredre si sa votez cu ALDE, cu ac.Tariceanu care l-a tradAt pe Crin Antonescu ,la randul sau tradator PNL- desi in cazul parasirii USL avea justificari- deci TARICEANU O MASCA A SERVICIILOR, in fine ajunsa la LImanul lui Sica Mandolina si a lui KWI produs direct al serviciilor !Personal nu mai pot avea incredere in nici-o „libertate”functionala liberala !Nu pot sa sper decat,ca, renascut din propria cenusa ca PASAREA PHOENIX, social democratia sa-si asume acea platforma social-democratica NAtionala,adaptata propriei sale NATURI-pt.cei multi si adaptata ATACURILOR NEMILOASE PENTRU a REUSI SA SE ADAPTEZE POLITICII agresive ANTISOCIALE SI ANTIROMANESTI, pt.ca toate STatele Europei sunt supuse ATACURILOR ANTINATIONALE SI ANTINATIUNI .ISTORIA ne demonstreaza ca totusi RAMASITA SANATAOSA a RO, in pofida oricaror CONTRADICTII SI CRITICI intemeiat epoate conjunctural ,DRA CARE TREBUIE DEPSASITE Pt. a NE SALVA – RAMANE ACEST SAMBURE PSD-poate inconsntient de rolul sau,dar singura punte ce ne leaga de ceea ce candva era LEAGANUL CELOR MULTI CE AU CUVANTUL LOR DE SPUS CONTRA DOMINATIEI ORWELIENE -ca ultima expresie a incalcarii LIBERTATII Persoanei, ANIHILARII EI, DISTRUGERII SI ADUCERII EI IN STARE DE LEGUMA, A SALVARII EI DIN SCLAVIE SI INALTARII EI ASA CUM MERITA ,SPRE LIBERTATEA si demnitatea SPIRITUALA!