O nouă lovitură la adresa românilor. Și, de data aceasta, beneficiar nu va fi statul, ci firmele de asigurări. Astfel, începând din data de 11 noiembrie, intră în vigoare prevederile Legii 115/2023 conform cărora toți cei care vor să își cadastreze locuințele sau să le intabuleze trebuie să aibă un contract de asigurare.
În aceste condiții, nimeni nu își va mai putea înregistra locuința în Cartea Funciară și nici nu va mai putea schimba statutul respectivei locuințe fără a deține o asigurare obligatorie împotriva dezastrelor (PAD).


Lege dată în aprilie 2023
Plenul Camerei Deputatilor, for decizional, a adoptat miercuri, 12 aprilie 2023, o serie de modificari la Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor (polița PAD). Una dintre modificări se referă la prețul asigurării obligatorii pentru locuințele de tip A care va crește la 130 de lei pe an, față de 100 de lei (20 de euro) pe an în prezent. Prețul pentru locuințele de tip B rămâne la 50 lei (10 euro în prezent). Despăgubirea maximă va fi de 100.000 de lei (față de 20.000 de euro în prezent). Pentru locuințele de tip B (casele din paiantă), prima va fi de 50 de lei și suma asigurată de 50.000 de lei, față de 10 euro și, respectiv 10.000 de euro.
Locuințele de tip A sunt bunuri imobiliare construite cu structură de rezistență din beton armat, metal ori lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă sau alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic.
Contract PAD
Contract de asigurare împotriva dezastrelor naturale– este primul pas în asigurarea locuinței.
Asigurarea prin contractul PAD acoperă daunele produse asupra locuinței de inundații (din cauze naturale), cutremure sau alunecări de teren.
Prin contractul PAD sunt acoperite daunele produse locuințelor ca urmare a unui dezastru natural, ca efect direct sau indirect al acestora.
Obiectul asigurării îl reprezintă locuințele situate pe teritoriul României, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, din mediul rural sau urban și care sunt înregistrate în evidențele organelor fiscal si pentru care s-a păstrat in fapt destinația de locuință.
Locuințele situate în clădirile expertizate în condițiile legii de către experți tehnici atestați și încadrate în clasa 1 de risc nu pot fi asigurate pentru niciunul din riscurile incluse în polița PADDe asemenea, nu pot fi asigurate anexele, dependințele, dotările și utilitățile care nu sunt legate structural de clădirea în care este situată locuința asigurată și nici bunurile din interiorul locuinței.
Asta e o taxă veche. Pe vremuri îi spunea fumăritul. Doar că acum o plătim unor privați. Aici e șmecheria.
nu le ies profiturile la austrieci si alti de A?
Inca o escrocherie prin lege! Cum adică, eu plătesc impozit și taxa statului pentru proprietatea statului deși e proprietatea mea cu acte, sau, poate sunt proprietar doar pe hârtiile numite acte pentru care am platit o căruță de bani! Acum, pentru proprietatea statului, eu având proprietate doar niste acte plătite gras, sunt obligat să plătesc și asigurare pentru proprietatea statului, sau, e asigurare pentru propriile acte că sa fie păzite de vânt? Ba, ăștia chiar sunt 100% dezmembrați mental! Mai e încă o manipulare, cică îngrașă firmele de asigurări! Minciuni crase! Toate aceste firme au în componenta politicieni, daca nu chiar șeful firmei e politician PNL deși a activat în cadrul armatei, poliției, notariat, procurorie=profesii liberale în complicitate cu socialiștii. Vă pot da nume fara număr cât și de pe Google maps pozitia de firmelor in localitati.
Am schitza Casei la Fisc ! Cu cati metrii patrati are Casa !
…inainte de 89 asigurarea se platea cu impozitul…daca nu am avea idioti la conducere ar face la fel, ar putea folosi banii stransi intre mari dezastre, nu sa se imprumute…dar, mai bine, bani in plus de furat pt politicieni, mai bine ne fura privatii…
@ Calin..Tu esti mai greu de cap…pricepi mai greu..Postacul @ marin vrea libertate cu orice pret, deci locul lui e in America, stie si engleza.. Nu in Rusia unde il trimiti tu….Despre mine nu vorbesc ca nu vreau sa ma laud, dar sigur nu as vrea sa fiu aproape de prostanaci, de grei de cap, de confuzi la minte cum esti tu.
Foarte Scump Cadastru si Intabularea ! 650 de lei ! Eu nu vand Casa ! Nu am nici Cadastru si nici Intabularea !
Is it compulsory to have home insurance?
If you have a mortgage outstanding on the property then the lender usually requires you to have a policy in place. It’s not a legal requirement, but it’s often a condition of getting a mortgage.
Dar aici e Marea Britanie si astia nu stiu nimic despre democratie.Deh…
@ La ce vă folosește Consiliul Legislativ de la Parlament, ?
@ Bă, vânzarea, contractarea forțată este interzisă, ? Asigurarea obligatorie, este contract în favoarea unui grup de interese, sancționat de lege la abuzul în serviciu, constrângerea, ?
cadástru n., pl. e (fr. cadastre, d. pv. cadastre, care vine d. it. catast[r]o, din catástico, ĭar acesta d. mgr. katástihon. V. catastih). Planu proprietăților teritoriale ale unuĭ ținut (cu situațiunea, întinderea și valoarea lor) p. a stabili impozitu fonciar. (Dicționar 1938)
Dicționarele de mai tîrziu ascund faptul că e vorba de bir/impozit nu plan topografic.
Etimilogia la francezul „cadastre” de unde zic dexurile că vine: Espagn. catastro ; ital. catasto et catastro ; du bas-latin capistratum, registre de l’impôt par tête, de caput, tête (voy. CHEF.)
@axon,tu nu mai pierde vremea:Magadan,Extremul Orient,acolo e bine,frumos și mult AUR.Doar daca rușii înșiși vor suporta laudele grotesti fata de ruși și Putin.
@marin, nu-i târziu încă să pleci acolo unde se trăiește cel mai bine:Rusia lui Putin.Alt loc pentru tine nici nu se poate pune în discuție.
@ marin..Statul nu e niciodata beneficiar…Deci, ai Proprietate, trebuie sa
platesti Taxe la Stat, trebuie sa iti asiguri proprietatea legal… Statul te apara, iti apara proprietatea prin Institutiile sale, care trebuie platite de Stat din taxele si asigurarile pe proprietate…Daca ai crezut ca esti mai liber ca proprietar, esti mai greu de cap, mai lipsit de simtul raspunderii….Un anti-comunist este musai mai greu de cap… Dupa ce plateste Taxele si Asigurarile ii vine sigur mintea la cap…
Mai scump este Cadastru sau Intabulare ! Te da Banii afara din Casa ! Dar Asigurarea nu este scumpa , 130 de lei pe An .
De remarcat ca acestea sunt exclusiv decizii in avantajul bisnitarilor internationali si in defavoarea cetatenilor propriului stat.
Ei, ca sa vezi intamplare.
Ai proprietate platesti taxe…Ai proprietate platesti fonciirea…Romanii nu plateau fonciirea nici insinte nici dupa razboi de aceea erau fugariti de Stat…Dar romanu pricepe greu…Duoa razboi, nimeni nu mai vres da plateasca fonciirea, ca ce, e comunism…Fara plata fonciirii Statul moare. De aceea Statul a cooperativizat agricultura. O masura logica, cinstita, care a eliberat Taranii de munca grea, animalica cu care erau obisnuiti. Dupa 1999 cand au reprimit terenurile a revenit munca animalica…Taranii nu au rexists nici 5 ani, cadeau ca mustele pe brazda….Prin urmare trebuia introdusa Arendasia…Dar in 15 ani jumatatd din Tarani si – au piedut Terenurile…Dupa Arendasie, Taranii au fost eliminati de la munca, devenind o patura intretinuta de Stat…Prostia romaneasca a invins inca o data.
.
Asta nu-i lovitură dată românilor, asta e lovitură Bugetului. Subsemnatul pe proprietate la țară am anual PAD Obligatoriu 100 de lei, Facultativă 400 lei. Furtună, vijelie cu zburat de țigle, inundație 30 cm apă în încăperi. Brokerul nu Nicio o implicare, el numai ia banii! Asiguratul își face singur Dosarul, adică caută agentul constatator, care vine când poate că vijelia a fost în toată zona Sibiu, păgubitul scoate extrase de carte funciară și culmea cu poze cu apa până glezne în curte și casă existente la dosar trebuie și Adresă de la Primărie că a fost furtună!!! Și aștepți. Afli peste o săptămână că pentru Avrig evaluatorul este extras de calculator!!! este din Suceava. Vorbești la telefon. Pe bază de dosar hotărăste: pe asigurarea Privată (de 400 lei pe an) primești 500 lei. Pe PAD (de 100 lei pe an) primești de la statul România 4000 lei. Păi doamnă nu-i ca la mașină? îmi numiți firmă de construcții agreată, aia repară și Asigurarea decontează. Nu. Eu (din Suceava) am zis cât e dauna. Asta e asigurarea de locuință pentru lumea de rând în România. Pentru mizeria care o suportă asigurații nu se modifică legea. Brokerii sunt din lumea bună a pensiilor speciale.
p000limea doarme linistita. este incredibil si incepe sa imi para rau pentru ca nu am plecat de aici cand am putut… Romania este un teritoriu ocupat de oi. popor nu mai exista demult.
Prost sau, după caz, prostit, e cel ce vrea să-și întăbuleze/cadastreze/înregistreze bunurile. Orice act e un contract cu multe pagini, scris mic, încurcat, cu multe cuvinte străine, pe care nimeni nu-l citește, dar e plin de obligații din partea omului numit, de ce?, persoană fizică. De aceea te execută dacă nu le-ai dat birurile, c-ai semnat acel contract. De aceea plătești chirie/taxe pe acel bun, că nu mai e al tău.
Da, sînt pentru împărțirea cît mai cinstită cu putință a bogățiilor.