Curtea Constituţională a primit joi patru sesizări în care se solicită anularea rezultatelor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Potrivit unor oficiali ai CCR, au depus sesizări în acest sens Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, publicaţia Calea Europeană şi candidatul independent Cristian Terheş.
Astfel, SNSPA a solicitat CCR invalidarea primului tur al alegerilor prezidenţiale, având în vedere încălcarea prevederilor art. 81 din Constituţie de către Călin Georgescu, candidatul care a obţinut cele mai multe voturi în primul tur.
Tot joi, SNSPA a transmis joi Avocatului Poporului o petiție pentru a-i solicita sesizarea Curţii Constituţionale a României cu invalidarea primului tur al alegerilor prezidențiale, potrivit unui comunicat.
Solicitarea SNSPA către Avocatul Poporului vine după ce joi dimineață tot SNSPA sesizase ea însăși Curtea Constituțională pentru suspendarea turului doi al alegerilor prezidențiale de duminică, pentru scoaterea lui Călin Georgescu de pe buletinele de vot și reluarea primului tur al prezidențialelor, după cum a declarat rectorul Remus Pricopie, pentru Edupedu.ro. Sesizarea directă de către SNSPA a CCR e admisibilă, potrivit lui Toni Neacșu, fost membru CSM.
Publicaţia ”Calea Europeană” anunţă că a sesizat joi Curtea Constituţională a României privind ”ilegalităţile” identificate şi comunicate de CSAT în legătura cu desfăşurarea procesului electoral din România pentru turul întâi al alegerilor prezidenţiale.
”Având în vedere concluziile privind vicierea procesului electoral din România, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, printr-o serie de ilegalităţi identificate şi comunicate public de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi având în vedere că niciun proces electoral viciat nu poate sta la baza funcţionării unui stat democratic, membru al Uniunii Europene şi al NATO, vă solicităm să vă exercitaţi prerogativele legale şi constituţionale pentru ca alegerile din România să se deruleze în condiţii de legalitate deplină, cu respect faţă de cetăţenii acestei ţări şi faţă de valorile lumii democratice şi ale statului de drept. Vă rugăm să luaţi act şi să procedaţi în consecinţă că pentru a exista în condiţii corecte şi constituţionale un tur doi al alegerilor prezidenţiale este nevoie de un prim tur care să se deruleze cu adevărat în condiţii legale“, se arată în sesizarea făcută publică de Calea Europeană.
Citiţi şi
Mai poate face ceva CCR? Ce spun Toni Greblă şi Tudorel Toader!
Da aia 2.3 mniioane de votanti nu le zice nimic CCR istilor.A ,ba le zic:puscarie.Cam pe timpul asta a inceput la Timisoara miscarea, la Pastorul Tockach-sau cum s-o scrie-tot de la o persoana considerata de sistemul de atunci ,persoana non grata.
Da aia 2.3 mniioane de votanti nu la zic nimic CCRistilor.A ,ba le zic:pucarie.Cam pe timpul asta a inceput la Timisoaramiscarea, la Pastorul Tockach-sau cum s-o scrie-tot de la o persoana considerata de sistemul de atunci ,persoana non grata.
„M-ați convins să votez!”
Mai ia vreo 3 milioane cu tine, sa fim 6 milioane contra 3 milioane ! Pentru simetria cifrelor.
Curtea de slugi sa faca bine sa se stearga cu ele undeva.
Art. 81 – Alegerea Preşedintelui
(1) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.
(3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.
(4) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.
Poate ne lamureste si pe noi snspa cum s-a incalcat constitutia dar dupa cum se vade ei nu au habar de ce scrie in constitutie.
Nu a iesit cine trebuie, nu?
Cum muriti voi de grija Romaniei, dar o furati cu 3 maini cand ajungeti la butoane.
Uite ca de asta voi vota CG in turul 2!
Tot statul paralel s-a incolonat in spatele useristei.nu stiu sa piarda si sunt disperati.sunt sigur ca romanii le vor da o lectie duminica.demnitatea,bunul simt si patriotismul romanesc vor castiga.hai Romania!
CSAT pe post de Ghita Pristanda a aflat continutul scrisoricii de amor (contul tiktok care l-a sustinut pe CG). Acum intra in scena institutiile asa-zis democratice (Nae Catavencu) si cer anularea candidaturii hotarate de Comitet. Pristanda va incerca asta seara si probabil duminica sa provoace haos, dar nu mai poate intoarce soarta hotarata de popor. In sfarsit, dupa ce efectul scrisorii devine nul, toti detractorii domnului Georgescu vor redeveni slugi docile, de asta data la noul „stapan”.
Am votat si voi vota pentru disparitia caracterelor infecte din politica romaneasca.
”Curtea Constituţională a primit joi patru sesizări în care se solicită anularea rezultatelor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Cineva s-a aflat in treaba……..
Cu cît îl atacă și îl denigrează mai tare pe dl.Călin Georgescu, cu atît mai tare se va înverșuna poporul și îl vor vota. Văzînd linșajul oribil la care este supus, vor ieși special ca să îl voteze pe dînsul, mulți care nu aveau de gînd să iasă din casă. Oamenii normali votează Călin Georgescu. Oamenii normali, anti lgbt, anti așa-ziși „progresiști” cur cubești, NU pot să o voteze pe PRO ASTA satului (de fapt pro asta țării), șefa habarnistă a trădătorilor șoroșiști useriști curcubeiști. Romanii NU au uitat măgăriile useriștilor din pandemie, morții îngropați în saci de plastic.
Je suis trădător! Votez Călin Georgescu. M-ați convins să votez!
#șîeusunt”trădător”
snspa e chestia aia unde profi abuzeaza studentele?
ha ha ha ha ha ha ha ha
ha ha ha ha ha ha ha ha
ha ha ha ha ha ha ha ha
ha ha ha ha ha ha ha ha
Mă,. Pentru mine este evident că cineva, sau cîțiva sunt cu degetele la ușă,.. iar Georgescu va da cu piciorul,.. E vizibilă teama de moarte a unei mafii, a unora care incă nu vor să iasă la baionetă, dar posibil să urmeze,.. E ciudat cum presa e foarte partizană,. nu vezi imparțialitate ci doar politruci, partizani. E clar o democrație originală,.. pusă pe șine de iliescu,.
Ha, ha! Jos Mafia dân justiție cu acolițâ iei!
Care sunt dovezile? Cum a fost viciat procesul de votare? A votat tictocul?
Vicirea procesului de vot presupune mituirea alegătorilor, furt la secțiile de vot, saci ascunși (ca la Clotilda), transferarea voturilor de la un candidat la altul.
Au fost mituiți cei din diaspora? Adică au fost mituiți tocmai cei care trăiesc în occident. E un nonsens! Să fie prezentate probele.
În Austria, Franța, țările de jos au câștigat naționaliștii și nimeni nu a interzis partidele câștigătoare.
Calin Georgescu a fost securist daca a lucrat ca secretar la mae .