O săptămână cu lansări seducătoare

Norman Manea, din nou în atenţia presei suedeze

Scriitorul Norman Manea este, din nou, în atenţia presei suedeze, de această dată cu volumul de povestiri Octombrie, ora opt, apărut în traducerea reputatei traducătoare Inger Johansson, la editura 2244. Acesta este al treilea volum de Norman Manea publicat în limba suedeză, după Întoarcerea huliganului (2012) şi Vizuina (2013). Asemenea celor precedente, şi acest titlu s-a bucurat de reacţii entuziaste din partea presei, majoritatea semnate de recenzenţi care sunt, deopotrivă, scriitori.

Astfel, revista Dagens bok scrie că Norman Manea este “un gigant al literaturii române”, în timp ce Dagens Nyheter aminteşte faptul că scriitorul român şi-a clădit, prin toate cărţile publicate până acum, reputaţia unui candidat serios la Premiul Nobel. În Göteborgs Posten, scriitorul Ulf Eriksson compară proza lui Norman Manea cu cea a lui Thomas Mann sau Hugo Claus, descriind-o ca fiind “concretă, savuroasă, grotescă, intuitivă şi totodată intensă, aluzivă şi deseori parodică”. În Sydsvenskan, scriitoarea Eva Ström descrie cartea în termeni similari, considerând-o o lucrare excelentă pentru cititorii care vor să intre în contact cu opera lui Norman Manea, o carte ”scrisă fără compromis”, ”de o forţă deosebită”.

Scriitorul Kaj Schueler îşi deschide cronica din Svenska Dagbladet cu observaţia că Norman Manea, asemenea lui Imre Kertész, a transformat experienţa lagărului în ”literatură memorabilă”, în timp ce Anneli Dufva de la Radiodifuziunea suedeză punctează că avem de-a face cu “o literatură bine scrisă, trăită, fără compromisuri”. Scriitorul Joar Tiberg de la Aftonbladet remarcă şi el ”măiestria” lui Norman Manea în “acuitatea detaliilor şi arta amintirii”. Majoritatea recenziilor se opresc, de asemenea, asupra “subtilităţii” şi “forţei” traducerii realizate de Inger Johansson.

În ultimul timp, Norman Manea a devenit un contributor constant al cotidianului naţional suedez Dagens Nyheter, care îi consacră un amplu interviu cu ocazia apariţiei celui mai recent volum, dar şi în contextul împlinirii a 70 de ani de la eliberarea lagărelor naziste. Printre temele abordate se numără copilăria într-un lagăr de concentrare din Transnistria, ataşamentul faţă de limba română, exilul în Statele Unite, recrudescenţa antisemitismului în Europa şi viitorul literaturii.

Norman Manea îşi va întâlni cititorii suedezi în această toamnă, când va participa la mai multe programe organizate la Târgul de Carte de la Göteborg şi la sediul Institutului Cultural Român de la Stockholm.

România lui Caragiale, văzută prin ochii unui englez

Editura Humanitas şi Fundaţia Calea Victoriei vă aşteaptă la Librăria Humanitas de la Cişmigiu marţi, 16 iunie, la ora 19.00, la lansarea cărţii Trei ani în România. 1870-1873 a diplomatului şi corespondentului de presă englez James William Ozanne, un nou volum apărut recent în Seria Vintage. Vor vorbi Georgeta Filitti, Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, Dan C. Mihăilescu, Iulia Vladimirov, Vintilă Mihăilescu şi Sandra Ecobescu.

Volumul lui James William Ozanne despre România a apărut la Londra în anul 1878. În acele zile, Europa era prinsă în fierberea Congresului de la Berlin, după ce urmărise Războiul Ruso-Turc cu sufletul la gură şi cu temerea că avea să degenereze într-un nou conflict continental de amploarea Războiului Crimeii. Dacă astăzi vedem aceste evenimente mai ales ca pe un pas înainte în ceea ce priveşte realizarea aspiraţiilor popoarelor balcanice, pentru opinia publică occidentală ele au avut o cu totul altă dimensiune şi importanţă.

Pentru cititorul de azi, una dintre cele mai surprinzătoare întâlniri pe care le prilejuieşte acest volum este imaginea României lui Caragiale văzute prin ochii unui englez. Este o Românie care iese din amorţeala Răsăritului şi se îndreaptă grăbită spre Europa progresului, o Românie cu paşii nesiguri, dar care gesticulează exuberant, însufleţită de un entuziasm copilăresc.

Englezul nostru ajunge aici la puţină vreme după ce se stinge vacarmul revoluţiei de la Ploieşti, pe care o pomeneşte în câteva rânduri.

Este un obişnuit al Teatrului Naţional – unde tânărul republican Caragiale funcţionează ca sufleur – şi se lasă prins în vâltoarea carnavalurilor şi a încăierărilor de galerie.

Înregistrează spectacolul grotesc al duelurilor între spadasinii de ocazie care se luptă pentru o birjă de faţă cu damele.

Contemplă forfota amploaiaţilor şi ofiţerimii mărunte, care-şi zăngăne săbiile la promenadă pe caldarâmul plin de gropi.

Se răcoreşte cu o bere în grădinile de vară, vrăjit de muzica lăutarilor, cot la cot cu vreun jupân Dumitrache.

Se amestecă în zarva şi multimea de la Târgul Moşilor.

Admiră caleaşca principelui Carol şi a principesei Elisabeta la Şosea.

Şi, desigur, petrece o noapte la stabilimentul central din Ploieşti, în atmosfera colbuită şi sordidă pe care o ştim prea bine din Grand Hôtel Victoria Română.

Dincolo de pitorescul burgheziei române care abia lepădase giubeaua şi încerca să se deprindă cu straiul nemţesc, descrierile lui J.W. Ozanne alcătuiesc una dintre puţinele cărţi dedicate de un străin României în secolul al XIX-lea şi ne pun în faţa ochilor un tablou întreg şi precis desenat al ţării şi oamenilor dinaintea Războiului de Independenţă.

Păpădiile, romanul unui premiat Nobel

Scris cu intermitenţe, romanul Păpădiile a fost publicat în foileton în revista Shincho între 1964 şi 1968. De la finele anului 1968, când i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură, până în 1972, când şi-a luat viaţa, Kawabata nu a mai putut să se aplece asupra scrierii, iar textul neterminat al Păpădiilor va vedea lumina tiparului postum, editat, conform notelor din manuscris, de ginerele autorului, Kaori Kawabata.

Tânăra Ineko este oarbă. Dar orbirea ei nu ţine de o afecţiune fizică, ci de o maladie ciudată, care se manifestă sporadic. A început în adolescenţă – mingea de ping-pong i-a dispărut din faţa ochilor în timpul unui meci –, dar acum această boală o împiedică să vadă trupul iubitului ei, Hisano. În ziua când o internează într-un spital pentru boli mintale, aflat în împrejurimile oraşului Ikuta, mama lui Ineko şi Hisano rămân peste noapte la un han şi îşi vor petrece seara cântărind consecinţele acţiunii lor. Conversaţia celor doi protagonişti, punctată mereu de chinuitoare întrebări fără răspuns, dezvăluie povestea lui Ineko fără a o epuiza.

Moartea violentă a tatălui fetei a survenit sub ochii ei, iar imaginea cumplită a marcat-o, poate, atât de profund, încât mintea ei alege cecitatea. Dialogul dintre Hisano cel optimist, convins că dragostea lui o va vindeca pe Ineko, şi mama sceptică şi îndurerată este ritmat de sunetul melancolic al clopotului de la templul de lângă azil, care răzbate asemenea unei chemări a fetei izolate de lume. Va putea dragostea lui Hisano să o salveze de consecinţele traumei care i-a afectat spiritul? Kawabata, recunoscut drept marele scriitor al clar-obscurului, l-a lăsat pe cititor să-şi ofere singur un răspuns.

Yasunari Kawabata s-a născut la Osaka, în 1899. În 1924 a absolvit Universitatea Imperială din Tokyo. A debutat în 1925 şi doi ani mai târziu a devenit cunoscut prin nuvela Dansatoarea din Izu (Izu no odoriko; Humanitas Fiction, 2008), iar în 1948 şi-a câştigat definitiv notorietatea cu romanul Ţara zăpezilor (Yukiguni; Humanitas, 2007). Este primul scriitor japonez care primeşte Premiul Nobel, în 1968. S-a sinucis în aprilie 1972, la mai puţin de doi ani după moartea prietenului său, scriitorul Yukio Mishima.

Printre cele mai cunoscute cărţi ale sale se numără O mie de cocori (Sembazuru, 1952; Humanitas, 2000), Maestrul de go (Meijin, 1954; Humanitas Fiction, 2007; 2014), Lacul (Mizuumi, 1954; Humanitas Fiction, 2012), Sunetul muntelui (Yama no oto, 1954; Humanitas, 2010), Frumoasele adormite (Nemureru bijo, 1961; Humanitas, 2006; 2009), Vechiul oraş imperial (Koto, 1962; Humanitas Fiction, 2009) si Frumuseţe şi întristare (Utsukushisa to kanashimi to, 1964; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2013).

Editura Humanitas Fiction vă invită la Librăria Humanitas de la Cişmigiu miercuri, 17 iunie, la ora 19.00, la o seară japoneză dedicată ultimului mare roman al lui Yasunari Kawabata, Păpădiile.

În a doua parte a evenimentului, plecând de la o temă centrală a romanului Păpădiile, publicul va asista la o prezentare cu titlul Clopote în Japonia. Mesageri între sacru şi profan şi la un moment de taiko (tobe tradiţionale japoneze) susţinut de Alex Crişu.

La eveniment vor participa Dana Jenaru, critic literar, Andreea Sion, filolog, preşedintele Asociatiei profesorilor de limba japoneză din România şi traducătoarea volumului, şi Şerban Georgescu, coordonatorul Centrului de Studii Româno-Japoneze Angela Hondru din cadrul Universităţii Româno-Americane. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.

Nae Ionescu – File de corespondenţă

Cu ocazia aniversării a 125 de ani de la naşterea lui Nae Ionescu, Editura Vremea vă invită marţi, 16 iunie, la ora 18.30, la Librăria Mihai Eminescu, la lansarea volumului: Nae Ionescu, Elena-Margareta Ionescu – O carte de dragoste. A ta de tot. Al tău de tot. File de corespondenţă.

În volumul de faţă, deşi nu explică şi nu epuizează nici el tainele unui atât de puternic personaj, ne aflăm totuşi mai aproape ca oricând de intimitatea profundă a lui Nae Ionescu, fiind vorba de corespondenţa cu Elena-Margareta Fotino şi apoi Ionescu, cea alături de care va trăi vreme de patru ani un fel de prietenie amoroasă, care îi va deveni, în 1915, soţie, cu care va avea trei băieţi, şi din viaţa căreia va pleca în 1930, fără a se despărţi vreodată, în ciuda legăturilor ulterioare, aparent mult mai puternice, în tot cazul mult mai spectaculare. Iar asta fiindcă în această relaţie şi această corespondenţă, personalitatea lui se oglindeşte şi se revelează, atât cât e omeneşte posibil, în toate valenţele sale umane, completând, în chip oportun, Jurnalul soţiei sale, apărut foarte recent tot la Editura Vremea.

Vor vorbi: Anca-Irina Ionescu, Doina Jela, Silvia Colfescu.

India văzută şi nevăzută

„Oamenii se complac în fantasme. Fantasme nu înseamnă fantastic, ci înseamna un substitut digerabil al realului. Din teama de realul întreg.”

Editura Herald propune un nou volum semnat de binecunoscutul scriitor Vasile Andru, în seria care îi poartă numele.

„Speţa umană doarme. Fără viveka viaţa este somn şi vis. Raiul din somnul omului este fantasma”.

„Mintea poate face suportabil insuportabilul vremii. Omul suferă pentru că se identifică mereu cu suferinţa sa. Când evoci suferinţa, mintea ta ia forma suferinţei. Când evoci norocul, mintea ta ia forma norocului. Gândirea înălţată este secretul realizării”.

„Extazul sau răpirea minţii (numite iluminarea) sunt fracţiuni ale Treziei… Adevărata trezie este ieşirea din ignoranţa şi din somnul speţei. Înţelege lumea şi astfel vei intra în altă lume.”

Vasile Andru s-a născut la 22 mai 1942, în satul Bahrineşti, în nordul Bucovinei. Studii universitare la Iaşi, absolvite în 1965. Şapte ani este lector universitar. Părăseşte catedra şi se consacră scrisului şi practicii sapienţiale. În 1975 devine membru al Uniunii Scriitorilor şi se stabileşte în Bucureşti. Din 1980 este redactor principal la revista Viaţa Românească. În 1990 este ales şeful secţiei de proză a Asociaţiei scriitorilor Bucureşti.

Face stagii de documentare antropologică la Roma (1989) şi la Paris (1990, 1991). Călătorii de studii în India cu bursa Sivananda (1992, 1996). Centrul Sivananda din Trivandrum-India i-a conferit titlul de master în filosofia Vedanta. Participă la simpozioane internaţionale de istoria religiilor şi de psihologie.

În 1990 întemeiază Centrul de Practică Isihastă din Bucureşti. Face trei călătorii la Muntele Athos. O efemeră rezidenţă în Noua Zeelandă (1999, 2000), unde elaborează volumul Revelaţia Polineziei. Participări culturale la New York (2006, 2007) şi Tokyo (2010). Între 2001 şi 2011 face parte din Juriul internaţional Balkanika pentru promovarea culturii est-europene.

A publicat 30 de cărţi. Volume literare (selectiv): Iutlanda posibilă (1970), Mirele (1975), Arheologia dorinţelor (1977), Noaptea împăratului (1979), Turnul (1985), Muntele Calvarului (1991), Păsările cerului (1999), Cel mai îndepărtat paradis (2001), Grădinile ascunse (2006).

Cărti pe tema optimizării umane şi „jurnale” sapienţiale: Viaţă şi semn (1989), India văzută şi nevăzută (1993), Mistici din Carpaţi (1998), Psihoterapie isihastă (2000), Isihasmul sau mesteşugul liniştirii (2002), Întâlniri cu maeştri şi vizionari (2001), Exorcismele (2004), Surâd deci exist (2010), Istorie şi taină la Sfântul Munte Athos (2014).

Drumul egal al fiecărei zile

România, anii ’50. Într-o cameră dintr-un oraş de provincie, trei personaje: mama, fiica adolescentă şi unchiul. Tatăl lipseşte – e în închisoare. Unchiul, un intelectual remarcabil, este marginalizat după excluderea din Partidul Comunist din cauză că a simpatizat cu Garda de Fier. Mama îmbătrâneşte tot mai mult şi se străduieşte să păstreze amintirea tatălui, în timp ce tânăra Letiţia trăieşte bucuriile şi neliniştile vârstei sale. Pe fundal, se văd cozi la apă minerală şi la gaz, se aude zumzetul radioului cu sonorul dat la minim (Vocea Americii), se întrezăreşte şi mica valiză pregătită pentru cazul în care Securitatea ar veni să-i aresteze… Curând, Letiţia pleacă la Bucureşti şi odată cu această plecare începe povestea iniţierii ei, în care unchiul o va însoţi pas cu pas, urmându-şi menirea de a se sacrifica mereu pentru ceilalţi…

Ieri seară, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, Gabriela Adameşteanu a intrat în dialog cu cititorii, pornind de la romanul Drumul egal al fiecarei zile, ediţia a VI‑a definitivă, apărut de curând în seria de autor pe care Editura Polirom i-a dedicat-o.

Distins cu Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor şi cu Premiul Academiei, romanul Drumul egal al fiecărei zile a fost tradus în Bulgaria, Franţa şi Germania.

Gabriela Adameşteanu este absolventă a Facultăţii de Litere. Până în 1990, lucrează ca redactor de dicţionare (timp de 19 ani) şi redactor de literatură română (timp de 5 ani).

A condus revista 22 (timp de 13 ani) şi suplimentul ei, Bucureştiul cultural (timp de 7 ani). A fost distinsă cu Premiul Hellman-Hammett pentru jurnalism atribuit de Human Rights Watch (2002). A fost vicepreşedinte (2000-2004) şi apoi preşedinte al Centrului PEN Român (2004-2006). Membră a Juriului Uniunii Latine (2007-2009). Preşedinte de onoare al primei ediţii a Premiului Goncourt Românesc (2013). Chevalier de L’Ordre des Arts et des Lettres (2014).

Romanul ei Dimineaţa pierdută a fost dramatizat şi pus în scenă de Cătălina Buzoianu la Teatrul Bulandra, cu o distribuţie de aur (decembrie 1986 –februarie 1990), într-un spectacol devenit clasic.

Are patru romane (Drumul egal al fiecărei zile, 1975; Dimineaţa pierdută, 1984; Întâlnirea, 2007; Provizorat, 2011), două volume de proză scurtă (Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă, 1979; Vara-primăvara, 1989), două volume de jurnalism (Obsesia politicii, 1995; Cele două Românii, 2000), un volum de memorialistică (Anii romantici, 2014) şi două romane traduse din franceză (unul în colaborare). Cărţile ei de proză au fost traduse în 15 limbi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.