O sărbătoare naţională ca o comemorare

Ca şi în celelalte mari oraşe din ţară, la Craiova, Ziua Naţională a României s-a desfăşurat în condiţii speciale impuse de autorităţi sub motivul evitării răspîndirii coronavirusului. Dacă anul trecut, zeci de mii de craioveni au sărbătorit Ziua Naţională a României, astăzi, numărul persoanelor prezente la ceremonie nu a depăşit 100, majoritatea reprezentînd autorităţile locale.

Şi cîţiva craioveni ţinuţi după zăbrele, la fel ca acei copii din imaginea de mai sus, în ochii cărora se vede tristeţea că asistă la altceva decît ceea ce credeau ei a fi Sărbătoarea Naţională.

Cum era în anii trecuţi? Aşa:

Pentru craioveni, în mod special, Unirea înseamnă şi desăvîrşirea unirii făcute de Mihai Viteazul în anul 1600, de aceea, şi la 24 ianuarie, şi la 1 Decembrie, ei îl slăvesc şi pe Mihai Viteazul, Banul Craiovei, a cărui statuie ecvestră planează în centrul oraşului.

Anul acesta, parcă a fost altceva, părea o comemorare, aşa cum îşi dorea în anii trecuţi un extremist maghiar. Merită să aflăm cîndva cine a vrut să-i dea dreptate în acest an 2020.

După ceremonia religioasă, prefectul judeţului Dolj, Nicuşor Roşca, preşedintele consiliului judeţean Dolj, Cosmin Vasile şi primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, au vorbit despre însemnătatea zilei de 1 Decembrie, apoi a urmat depunerea coroanelor cu flori. Cuvinte frumoase, patriotice, spuse, însă, nimănui!

Ceva, totuşi, a fost spus şi despre contextul în care s-a desfăşurat această ceremonie tristă, repetată în toate oraşele ţării. Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj, a depăşit formalitatea şi a vorbit în faţa restrînsei audienţe despre ceea ce ne transmit înaintaşii în fiecare zi de 1 Decembrie şi ce au înţeles conducătorii de azi: „Un testament pe care prezentul pare, totuși, că are nevoie să-i fie reamintit. Întrucît constatăm cu tristețe cum, în discursul public, chiar la cele mai înalte niveluri, își fac loc tot mai des discordia, învrăjbirea între români sau pur și simplu disprețul. O retorică periculoasă macină zi de zi temelia României de mîine”.

În locul unei analize triste, vă prezentăm cîteva fotografii pe care „Cotidianul” le-a realizat în faţa Primăriei Craiova în ziua de 1 Decembrie 2020, la manifestarea organizată de Prefectura Dolj după indicaţiile „Guvernului Meu”:

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

3 Comentarii

  1. „Agenturili” au învins, „case closed”!

    Următorul Mihai Viteazu’ ?!Peste câteva sute de ani poate, când vom vorbi ro-ngleza, iar in locul calusarilor vom avea majorete mulatre îmbrăcate sumar.

    S-ar părea ca 102 ani e o varrsta critica, „comorbitatile” (sic) au dus la deces prematur.Franta merge mai departe însă, „comunista” cum o stim.

    Slujba de înmormântare a României savarsita azi a fost inaltatoare.Arcul de Triumf -sublim, simetrie perfecta, alfa si omega, începutul si sfarsitul in acelasi loc.Asteptam pomenirea de anul viitor.

    Dumnezeu sa ne ierte!.

  2. Oltenia e in urma Moldovei care are doua zile de comemorare: si 24 Ianuarie. Si ar mai fi si ziua pactului ribentrop cand s-a furat jumatatea cealalta, si iesirea la mare cu cetatea alba. ardelenii au nimeerit-o cel mai bine dupa uniotriumnationem cand practic erau in patru labe iar acum sunt rotunzi. Sa nu-i uitam nici pe cei 9 amarati din Vaslui de care astazi se rad meltenii sudisti.

  3. 1 decembrie este comemorarea EROILOR cazuti ZIUA JERTFEI pe care ardelenii au transformat-o in marele lor merit eroic ca dupa terminarea Primului Razboi Mondial s-au adunat sa intampine armata, iar fruntasii lor, avocati in Budapesta vazandu-si sfarsitul carierei acolo cand armata fraceza inainta spre Dunare, au inceput sa se dea romani.
    Unirea durabila ramane cea din 24 ianuarie 1859, atunci romanii sunt cu adevarat bucurosi, atunci familiile lor nu portau rana unui parinte sau fiu cazut pt tara, atunci toti erau bucurosi.

    Anul sobolanului care in istorie a transmis Ciuma este aproape de incheiere si ciuma moderna va fi terminata.

    Oamenii se vor putea bucura ca sunt romani si ca pot sa se bucure.
    De 1 dec. trebuie cantat Imnul EROILOR, iar de 24 ianuarie HORA UNIRII, HORA IUBIRII de NEAM si TARA,
    Noi nu trebuie sa ne trezim ca ardelenii care de 2000 de ani canta slava lui Traian, pt ca noi suntem si am fost liberi NU sclavi ai Romei cum le place ardelenilor sa se mandreasca mai ales in Cluj, Alba, Sibiu, negandu-si neamul denumit de roman Dac si transformand Dragonul in lup, haita de hoti si criminali ca si Remus si Romulus, Abel si Cain din Roma. Muntenia si Moldova stravechi leagan al getilor a fost si va fi LIBER, oricati ghiauri occidentali/orientali vor veni. Ei doar vor fura bunuri, Comorile adunate de popor in inima si in Cer nu le vor atinge. Vine ziua cand UE si altii vor veni sa-si ceara iertare in Gradina Maicii Domnului.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.