O vizită în atelierul lui Corneliu Baba: „Desemnurile unui pictor”

“Mi-a plăcut să mă ştiu un apărător al ultimului cap de pod al picturii mari. Consider chiar o virtute în lumea artelor plastice la această oră să faci ca pictura aşa zis depăşit să fie contemplată şi să emoţioneze”, scria Corneliu Baba în 1997.

Muzeul Colecţiilor de Artă găzduieşte până în 11 martie 2015 expoziţia Corneliu Baba. Desemnurile unui pictor, cu lucrări din colecţia Constanţei Baba, soţia artistului.

De data aceasta, o expoziţie de grafică, cu desene, pasteluri, acuarele, studii în tempera, în tuş sau în tehnici mixte, ce prilejuiesc vizitatorului intrarea într-o zonă niciodată până acum atât de larg accesibilă publicului: atelierul artistului. Locul în care se năşteau ideile, se conturau, se dezvoltau prin reluări succesive figuri şi teme, aprofundări formale sau cromatice, modalităţi ce urmau să ducă la obţinerea unei maxime expresivităţi a unei picturi. Atelier de lucru din care însă au ieşit şi lucrări ce pot fi considerate de sine stătătoare, variante ale unor subiecte cu valoare estetică egală cu cea a picturilor.

Nud

Reîntâlnim pe simeză stadii diferite ale unor portrete, de la cele foarte cunoscute de toată lumea, ca Lucia Sturdza Bulandra, George Enescu sau Mihail Sadoveanu, la Tudor Arghezi, Camil Ressu sau Corneliu Medrea, de la portretele părinţilor la cele ale soţiei artistului sau la o dramatică figurare a Mariei Tănase, în alb şi negru… Unele impun prin monumentalitatea conferită personajului, alte vădesc o privire hâtră, sau chiar o uşoară caricaturizare. În spatele fiecărui portret descoperim acuitatea înţelegerii pihologice a modelului, capacitatea de empatie şi, în acelaşi timp, de distanţare necesară faţă de personajul care pozează.

Portretul mamei artistului

Printre ele, din loc în loc, Autoportretele, emoţionante, uneori maiestuoase, alteori cu o doză de autoironie pe care cu greu ai ghici-o din celelalte opere.

Şi amintiri: un Oţelar ce urma desigur să intre în compoziţia Oţelari, care, alături de ilustraţiile la Mitrea Cocor, romanul-concesie al lui Mihail Sadoveanu aveau să-i atragă acuza de pact cu arta ideologizantă, un Arlechin, din seria care i-a populat creaţia în ultimul deceniu de viaţă, trimiţând la seria de figuri dramatice ale circului, de fapt metaforă pentru o întreagă societate. Subiect îndrăgit de pictorii secolului al XX-lea, Arlechinul îi oferă lui Corneliu Baba posibilitatea unei game largi de exerciţii cromatice, dar şi ocazia unei “reflecţii” asupra veşnicei dualităţi a spiritului uman între ludic şi dramă, între râs şi tristeţe. Dualitate ce poate fi, de altfel, regăsită de-a lungul întregii sale evoluţii artistice.

Studiu după Rembrandt

Li se alătură pe simeză figuri de ţărani ce aveau, în compoziţiile de mari dimensiuni, cu personaje suspendate între resemnare şi dramă, să fie multă vreme cele mai expuse lucrări ale artistului.

În afară de ilustraţiile la Mitrea Cocor sunt expuse şi cele la opera lui Caragiale, încântătoare prin precizia surprinderii esenţei personajelor. Le recunoşti imediat, chiar dacă nu există o etichetă pentru fiecare dintre ele.

Maria Tănase în viziunea lui Corneliu Baba

Chiar în aceste lucrări de grafică, gama cromatică este profundă, iar clar-obscurul pe care Corneliu Baba l-a învăţat de la marii maeştri ca Rembrandt serveşte la construirea atmosferei dramatice din ciclurile Spaima sau Regele nebun. Referirea la maestrul olandez apare în expoziţie în filele de carnet intitulate Eu jucându-mă de-a Rembrandt, studii de figuri recognoscibile, dar filtrate prin viziunea de secol XX a artistului.

Eu jucându-mă de-a Rembrandt

Legătura spirituală cu arta secolelor trecute este vizibilă şi în Pieta şi Studiu pentru Golgota. E drept, “aduse la zi” prin transformarea personajelor în simboluri, prin cadrajul “decupat” al punerii în pagină.

Cea de a doua sală a expoziţiei cuprinde mai ales studiile pentru Spaima, ciclul început după cutremurul din 1977, şi pentru Regele nebun, ale cărui lucrări aveau să ducă la închiderea rapidă a unicei retrospective artistului din 1978, singura sa expoziţie personală în România în timpul vieţii.

Spaima

Sunt ciclurile în care, în pofida grijii pentru exactitatea detaliilor, aşa cu o dovedesc în expoziţie studiile de mâini pentru Omul cu lingura, Corneliu Baba intră definitiv pe tărâmul expresionismului. Personajele devin simboluri ale unor tulburări viscerale, în primul ciclu, ale unora mentale, în cel de al doilea, metaforă pentru lumea întoarsă pe dos a acelor vremi. O lume al cărei derapaj îl consemnează şi a cărei dispariţie este previzibilă, chiar dacă nu neapărat intenţionat, privind regii desculţi, cu coroane de tinichea sau de hârtie, umbre dezumanizate, terifiante şi groteşti totodată.

Alungiţi, ca într-o reminiscenţă manieristă, ghemuiţi în posturi ce şterg ganiţa dintre uman şi animalitate, detaşându-se fantomatic din fondul întunecat al lucrării, regii nebuni sunt şi ei întruparea unor altfel de spaime care au marcat vieţuitorii unei epoci pe care am vrea s-o credem revolută.

Portret 1987

Este vizibilă în expoziţie şi complexitatea relaţiei cu lumea a artistului. Ultima perioadă de creaţie ne-a obişnuit să ne amintim în primul rând aplecarea spre tragic, spre o artă subsumată expresionismului, uitând latura aprope solară a unor lucrări, cu ar fi Nudurile, cu o senzualitate uneori rubensiană, sau Peisajele şi Naturile moarte.

Dragostea pentru universul lucrurilor simple apare, chiar dacă fără veselie, în figurarea personajelor prinse în activităţi cotidiene, cum ar fi Călcătoreasa, o umilă scenă de interior, realizată într-o minunată valorare cromatică a fondului şi personajului.

Aceeaşi ştiinţă a folosirii valorii expresive a culorilor, cunoscută şi relevată de mai toţi comentatorii operei lui Corneliu Baba, este excelent exemplificată în expoziţie printr-un Portret de femeie, un cap realizat aproape alb pe alb, detaşându-se din fondul lucrării prin câteva trăsături colorate de penel. O capodoperă de vibrare a fondului de mare virtuozitate, semnificativă pentru calităţile de colorist ale artistului tocmai prin îndepărtarea de la tonurile “coapte” ale picturii sale.

Autoportret

Cele 130 de lucrări expuse la Muzeul Colecţiilor, chiar dacă pentru publicul neavizat mai puţin spectaculoase decât pictura sa, ne ajută să înţelegem mai bine două dintre afirmaţiile lui Corneliu Baba.

Una se referă la dubla dimensiune a artei sale, situată prin forţa lucrurilor între Est şi Vest: „Ideea care m-a urmărit este că şansa picturii mele a fost tocmai dezavantajul de a trăi în Est şi de a participa la toate coşmarurile acestei epoci, care mă urmăresc obsesiv în drama picturii mele. Fantezia mea avea nevoie de un drum sinuos, de drama umană, văzută în toată cruzimea, violenţa şi laşitatea care continuă să umple, de-a lungul secolelor, Istoria”.

Cea de a doua este o mărturisire în care umilinţa şi orgoliul artistului se contopesc şi pe care expoziţia actuală o certifică: “Am rămas toată viaţa un ucenic… Propriul meu ucenic”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.