Oana Maria Cajal: în trei mari proiecte realizate cu ICR New York

O galerie celebră în New York, La MaMa

Institutul Cultural de la New York a dezvoltat împreună cu autoarea de piese de teatru Oana Maria Cajal, premiată pentru dramaturgie de UNITER, un proiect mai amplu care a început de la ideea organizării unei expoziţii de postere şi de desene ale autoarei care s-a dedicat în ultimul timp foarte mult artelor vizuale, pictând, creând colaje de fotografie, desen şi pictură pe teme si concepte care o impresionează marcându-i sensibilitatea, atitudine faţă de real, dar mai ales această dorinţă irepresibilă de a dori ca fiinţa umană să nu-şi piardă bucuria imaginaţiei.

Oana Maria Cajal, Doina Uricariu la standul României

Relaţiile apropiate pe care le-a avut cu Ellen Stewart şi prietenia cu marele om de teatru Andrei Şerban, care o cunosc pe artistă de multă vreme, s-au concretizat în invitarea Oanei Maria Cajal la Galeria La MaMa pentru a realiza, în spaţiul acestei galerii notorii, o expoziţie.

Mia Yoo – directoarea Teatrului La MaMa, Matt Nasser – directorul Galeriei La MaMa, Samuel Draxler – curator La MaMa Galleria

La New York, numele ei este foarte cunoscut în lumea oamenilor de teatru şi ai artei spectacolului, în lumea artiştilor vizuali. Generozitatea şi clariviziunea lui Ellen Stewart sunt evocate cu nenumărate prilejuri de newyorkezi. Ea a ajutat, a susţinut şi a identificat numeroşi artişti la începuturile lor şi a dat autoritate şi credibilitate la zeci şi sute de proiecte de anvergură. Ar trebui amintiţi câţiva artişti care au expus la această galerie. Este imposibil ca cititorul român să nu cunoască măcar câteva din aceste nume de răsunet: Sam Shepard, Lanford Wilson, marele compozitor şi muzician Philip Glass, Andrei Şerban, Robert Wilson, Al Pacino, Robert De Niro, Harvey Keitel, nume care au creat avangarda americană.

La MaMa (http://lamama.org) este o instituţie culturală de renume mondial, care deţine patru clădiri din zona de est a Manhattan-ului. La MaMa are în componenţa sa trei teatre, o galerie de artă, un studio de repetiţie construit pe şase etaje, precum şi o arhivă vastă, care conţine toată documentarea privind istoria pieselor jucate de-a lungul anilor pe Off-Off Broadway.

Doina Uricariu

La MaMa Gallery este o galerie non-profit, fondată în 1984, care susţine noile experimente artistice. La MaMa a încurajat şi încurajază dialogul dintre artele vizuale, new media, spectacole, expoziţii şi proiectele educaţionale. Obiectivul său este de a oferi programe inedite care depăşesc aşteptările galeriilor tradiţionale şi ale expoziţiilor în spaţii consacrate, dorind să aibă o audienţă cât mai diversă ca preocupări profesionale şi ca vârstă. De asemenea, galeria acordă încredere totală curatorilor şi artiştilor, cărora le dă o libertate deplină în exprimarea lor artistică.

Institutul Cultural Român nu putea să nu promoveze acest proiect care presupunea eforturi în susţinerea artistei în realizarea expoziţiei, editarea unui catalog-album, lansarea acestui album, expoziţia de la Galeria La MaMa şi expoziţia din Auditorium Hall.

Vedere de ansamblu din expoziţie

În plus, printr-o coincidenţă fericită, scriitoarea Doina Uricariu se reîntâlnea cu Oana Cajal, căreia i-a publicat, la grupul ei de edituri, în anii trecuţi, un volum masiv de piese de teatru Ten plays and a screenplay, Solenodon, după ce la grupul de Edituri Universalia au apărut ediţia completă de proză a lui Corneliu Michăilescu, îngrijită de Constantin Măciucă, Cartea despre Balcic şi Poveşti de peCoasta de Argint, scrisă sub formă de memorii de Balcica Măciucă, mama Oanei Cajal.

Piesa Oanei Cajal, Ultimul pact, a fost distinsă cu Premiul UNITER pentru „Cea mai bună piesă românească a anului 2011”. Din distribuţie făceau parte: Mircea Albulescu, Irina Movilă şi Virgil Ogăşanu. Piesa a fost scrisă iniţial pentru Radu Beliga,n care urma să interpreteze personajul lui Clemenceau.

Când Doina Uricariu şi Oana Cajal au lucrat la volumul Solenodon, amintirea copertei desenate de către Oana Cajal pentru volumul ei Ten plays and a screen play, apărut în limba engleză la grupul Universalia, a modificat substanţial proiectul cărţii de poezii, transformându-l într-un soi de carte post-modernă de desene şi poezie de picto-poeme.

Puterea Oanei Cajal de a inventa la nesfârşit desene, scenarii, poveşti cu inocenţă, dar şi cu multă ironie a transformat volumul Solenedon într-o carte a sufletului şi imaginaţiei. Iar micul animal inventat ca un personaj de poveste şi poezie a devenit o mascotă a cititorilor de toate vârstele.

Cel puţin câţiva dintre cunoscătorii cărţilor publicate de Oana Cajal vor descoperi dintre lucrările din expoziţia POSTERS FOR UNWRITTEN PLAYS acest personaj jucând rolul Micului Prinţ în lumea animalelor de jucărie.

Omagiu adus lui Ellen Stewart

Oana Maria Cajal a creat mai multe postere care au în centrul lor portretul lui Ellen Stewart. Caleidoscopul multi-media îi este dedicat fondatoarei La MaMa, bine cunoscuta Ellen Stewart. Expoziţia a inclus chipul emblematic al acestei generoase personalităţi a culturii americane în teme şi paradigme largi dedicate iubirii dintre Heloise şi Abelard, basmul Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, sentenţelor anti-război, unor peisaje memorabile din Europa, din ţările nordice, dar şi propriei familii sau arborelui genealogic al Oanei Maria Cajal, incluzându-l pe bunicul ei Ovidiu Moşescu, Primarul Balcicului, pe splendida lui soţie îmbrăcată în portul din Cadrilater.

Seria “The Promised Play, Abelard şi Heloise”

Temele personale se împletesc în expoziţia de la La MaMa cu temele universale. Albumul de familie cu o arhivă de fotografii aşezate pe prima pagină a cotidienelor din toată lumea. Viaţa intimă şi pulsul realităţii mondiale, focul interior al creaţiei, şi focarele adversităţilor periculoase. Mesajul general al expoziţiei este unul al păcii şi imaginaţiei. Un Car de horas sau Carpe diem, deviza egoismului antic, dar şi o lecţie de viaţă pentru omul modern.

Imagine din expoziţie

La vernisaj au participat din partea galeriei doamna Mia Yoo, directoarea TeatruluiLa MaMa, şi Matt Steward, alături deun public extrem de impresionat de lucrările autoarei.

Tot la vernisaj a fost prezentat şi catalogul expoziţiei, care este, de fapt, un album ce reproduce posterele din expoziţie împreună cu textul lui Andrei Şerban intitulat O joacă de copii pentru toate vârstele, profesiunea de credinţă a autoarei şi un eseu semnat de Doina Uricariu intitulat Cartea făcută din zmeie.

Albumul a fost realizat la Editura Institutului Cultural Român având calitatea de a reproduce cu multă fidelitate culorile vii folosite în posterele ei pentru piese nescrise de către Oana Maria Cajal.

Nagy Mihály Zoltán, Vicepreședintele ICR, Constantin Dancu (Virgo erBooks)

În acelaşi timp este un titlu realizat cu foartă multă generozitate de către editură, care beneficiază de o versiune trilingvă a textelor scrise de autorii menţionaţi mai sus.

Iată ce mărturisea Oana Cajal, o adevărată profesiune de credinţă:

”E clipa vieţii voastre!

M-am născut în casa părintească din Bucureşti, sub vraja ochilor de bronz ai Domnişoarei Pogany. Vedeam în ea zâna mea cea bună. Celebra sculptură a lui Constantin Brâncuşi era sufletul colecţiei de artă a bunicului matern.

Când aveam 5 ani, s-a născut fratele meu. Aşteptându-l să vină de la spital, am făcut primul desen. O vază maro, cu flori maro, pe o masă maro, sub un cer maro. Creionul maro a fost singurul pe care l-am putut găsi în casă. Nu-mi plăcea culoarea maro, dar îmi amintesc cât de fericită eram să desenez!

La 9 ani, am avut prima mea expoziţie în livada din faţa casei de vară a bunicilor. Mi-am agăţat picturile pe o frânghie de rufe, între doi cireşi în floare. Bunicul a luat parte foarte ceremonios la „vernisaj“. S-a oprit îndelung asupra fiecărui tablou şi l-a studiat atent. În final, a cumpărat câteva „opere“.

Oana Maria Cajal

La 18 ani, eram pregătită să intru la Institutul de Arte Frumoase. Cu o zi înainte de examen, nu ştiu de ce, m-am răzgândit şi m-am înscris la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. Am devenit critic de teatru, însă meseria mea nu mă entuziasma. Ca şi culoarea maro. În schimb, adoram teatrul. Întâlnirea la Bucureşti cu legendara Ellen Stewart a fost decisivă. La puţin timp, am reuşit să scap de dictatura ceauşistă. Am luat avionul spre New York cu mâna bandajată: în noaptea de dinaintea plecării, cel mai bun prieten al meu, câinele vecinului din faţă, m-a muşcat. De ce? Aşa a început eternul meu periplu. De la New York, am plecat în California, unde am făcut un masterat în Dramaturgie şi unde am început să scriu în engleză. După revoluţia din 1989, am vrut să mă întorc. În schimb, m-am căsătorit cu prima mea iubire din România, Ştefan Cajal, care locuise până atunci la Montréal. Când fiica noastră Annya s-a născut, am învăţat să iubesc într-un mod care nici nu ştiam că există. Ea e forma desăvărşită a poemului meu de dragoste, adevărata mea capodoperă.

Dintr-odată, destul de recent, am realizat că nu am destul timp pentru cât de mult aş avea de spus.

Am reînceput să pictez. Imaginile sunt mai rapide decât cuvintele! Ardeam de nerăbdare să pictez viaţa sub toate înfăţişările ei: frumuseţea, disperarea, dumnezeirea, spaima, calmul, întunericul, lumina…

Pictez ca să vă incit să celebraţi viaţa!

Am credinţa că teatrul este spaţiul cel mai potrivit pentru a lansa acest mesaj. E un templu viu, unde oamenii se regăsesc în simultaneitatea emoţiilor pe care le trăiesc pentru ei înşişi şi unii pentru alţii. Un loc unde oamenii sapă, umăr la umăr, pe şantierul arheologic al credinţelor lor uitate, al viselor colective, al spaimelor şi al speranţelor lor. Un loc unde descoperă că, în ciuda prezenţei tiranice a morţii, viaţa străluceşte în culorile ei cele mai scânteietoare!

Acum! E clipa vieţii voastre!”

După expoziţia din Galeria La MaMa, posterele Oanei Maria Cajal au fost expuse în Galeria ICR New York, o galerie ce şi-a consolidat individualitatea din expoziţiile purtând semnătura lui Vlad Basarab, Iosif Karoly, Viorica Colpacci, Alexandra Popescu-York, expoziţia curatoriată de Igor Mocanu şi recent de expoziţia Memorialul Sighet adusă de Ana Blandiana şi Romulus Rusan şi deschisă concomitent cu standul României de la Book Expo America.

Imagine de la vernisaj

Posterele create de Oana Maria Cajal au împânzit site-ul ICR şi pagina de Facebook a Institutului, fiind preluate de numeroşi prieteni ai ICR New York şi de membrii echipei. Ele circulă pentru moment doar virtual asemeni unor zmeie pe paginile de socializare virtuală.

Cartea-album „POSTERS FOR UNWRITTEN PLAYS„, publicată în trei limbi, a fost lansată apoi la BookExpo America, la standul României în prezenţa directorului Centrului Naţional de Carte (CNNAC), domnul Bogdan Popescu, a Vicepreşedintelui ICR Mihaly Nagy, a unei numeroase audienţe concomitent cu prezentarea unui slide show reluat de mai multe ori pe ecranul prezent pe toată perioada târgului în standul României.

La eveniment n-au lipsit, fireşte, artista vizuală Oana Maria Cajal însoţită de dr. Ştefan Cajal, cel care a susţinut-o pe toată perioada realizării acestui proiect, fiindu-i cel dintâi privitor, curator şi critic, deşi admiraţia faţă de creaţiile Oanei Maria Cajal nu a lăsat gust deloc exercitării acestui fel de spirit.

La Expoziţia de al Auditorium Hall şi pe slide-show-ul prezentat la standul României de mai multe ori, expoziţia „POSTERS FOR UNWRITTEN PLAYS” a fost văzută de Ana Blandiana, Romulus Rusan, Norman Manea, Petru Popescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Bogdan Hrib, prezentarea ei fiind făcută de scriitoarea Doina Uricariu.

Romulus Rusan, Valery Oisteanu

Oana Maria Cajal a vorbit în faţa audienţei despre proiectul ei şi despre mesajul unei expoziţii care face din imaginaţie valoarea supremă a fiinţei umane de la care aceasta nu trebuie să abdice.

Iată ce scria în această carte Andrei Şerban:

”Simt că e bine să termin cu un omagiu adus autoarei, pe care o cunosc încă din adolescenţa ei tumultuoasă, începută în strada Romulus din Bucureşti, de unde s-a exilat, atunci când strada, oraşul au devenit la un moment dat prea înguste, şi, cum ea voia să zboare, a aterizat la New York, unde a trăit în plină atmosferă boemă viaţa de artist din downtown Manhattan, a început să scrie în engleză poeme, piese, dar după un timp a găsit că oraşul era prea imens şi prea zgomotos pentru ea, care dorea să se adune şi să-şi găsească în linişte muza. A zburat din nou, mai întâi spre California, mai târziu spre Canada. S-a oprit din zbor când şi-a găsit locul la Montreal împreună cu familia ei, care o adoră şi o protejează: un soţ ideal şi o fiică minunată. „Şi-a găsit locul“ e un fel de a spune. Pentru că undeva neliniştea, dorul, întrebările, creativitatea o ţin suspendată în aer. Pictează, scrie, compune versuri, visează despre zbor. I-am amintit odată vorba înţeleaptă că trebuie să înveţi să mergi călcând cu picioarele pe pământ.

Nu a învăţat. Înţeleg de ce. Oana se simte acasă doar călcând pe nori.

Mi-a spus cândva: „Mi-e dor de dor“. Adică de zbor.

Cum poate un artist să-şi împlinească destinul? Cred că doar căutând. Oana continuă să-şi croiască aripi. Cartea aceasta ne îndeamnă să ni le croim şi noi”.

Standul României la BEA

Alegem şi un citat din eseul dedicat autoarei de către Doina Uricariu:

”Pe unul dintre afişele sau posterele cuprinse în această carte, printre desenele cuibărite într-un puzzle de ochi şi aşchii sărite dintr-o realitate fotografiată, printre chipuri reverberate din profil, citim un îndemn limpede formulat: „Just imagine!“. Aceasta înseamnă pe limba, în sufletul şi în spiritul Oanei Cajal, ceea ce înseamnă „Sesam deschide-te!“ în basmul celebru. Cifrul sau codul prin care putem accesa toate bogăţiile lumilor reale şi imaginare.

Totul este cuprins în imaginaţie. Şi în iubire.

Doar să-ţi imaginezi. Şi să-ţi desenezi fiecare puzzle iubind. A privi, a vedea, a simţi, a mirosi, a auzi, a citi rămân nişte întâmplări prizoniere, priponite în ţarcul lor, dacă nu păşesc pe tărâmul imaginaţiei şi al iubirii. Doar să-ţi imaginezi! Iubind. Ca şi cum ai spune: „Respiră! Trăieşte!“

Imaginaţie = oxigen = viaţă = pasiune =iubire.

Chipul din fotografia lui Ellen Stewart, repetat în ecouri, visul pulsatil, obsesiv despre iubirea dintre Abélard şi Héloïse, vertijul de fragmente şi compoziţii.

Oana Maria Cajal, Ştefan Cajal

Ce sunt, ca atare, toate aceste imagini scăldate în surrealism şi avangarde, care ne trimit la Dada, Chagall, cadavre esquis, picto-poeme, Isidore Isou, cartoons, designul ludic, hiperimaginativ al lui Gaetano Pesce, sau la celebrele useless machines, inventate de Bruno Munari, cel declarat de Picasso drept un Leonardo al timpurilor moderne? Sau la sculpturile mobile, create de Alexander Calder, pornind de la vechile giruete de pe acoperişuri şi de la visul copiilor de a înălţa zmeie pe cer, de a alerga după ele?”

Imaginile ce însoţesc comentariile acestui proiect aflat în centrul celei de-a doua participări a României la BookExpo America sunt atotgrăitoare. Posterele Oanei Maria Cajal au culorile vii ale florilor ce cresc în grădina mânăstirilor româneşti, degajă bucurie şi solaritate, şi înţelepciune şi au în spatele lor mâna unei artiste care desenează ca şi cum visează, care foloseşte colajul precum un copil, şotronul vârstei de aur, modernitate şi vis al modernităţii. Bucuria jocului ireversibilă. Acesta este, spus în mai puţine cuvinte, ce se doresc semnificative, proiectul susţinut de ICR New York în trei acte: Expoziţia de la Galeria La MaMa, albumul de la BookExpoAmerica şi Expoziţia de la Auditorium Hall de la ICR New York.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.