Observaţii de fost critic literar

Repet: am devenit de puţină vreme navigator pe internet. Şi nu încetez să mă şochez de calitatea mai mult decât joasă (uneori chiar josnică) a comentatorilor din bulele diverselor site-uri de ştiri şi opinii. Iată câteva observaţii generale:

– am căutat cu lumânarea un specimen de comentator care să fie conştient că aparţine unei bule şi să facă măcar un mic efort de a cerceta îndreptăţirea punctelor de vedere din alte bule; în limbajul criticului literar care am fost, asta se cheamă nombrilism: incapacitatea de a privi dincolo de propriul tău buric; incapacitatea de a cântări un punct de vedere diferit de al tău; incapacitatea de a impersonaliza discuţia prin punerea unor argumente pro şi contra în aceeaşi balanţă; mi se pare uluitor cum lucrăm cu două balanţe, una pentru pro, una pentru contra, care, evident, au întotdeauna dreptatea lor;

– personalizarea discuţiei, adică vizarea persoanei care are o părere, nu a argumentelor din spatele unei opinii, este un simptom de o gravitate ce nu poate fi exagerată; acesta este semnul cel mai clar al faptului mentalitar că nu am ieşit din lumea premodernă, deşi avem o faţadă de mentalitate care pretinde că ne-am fi modernizat;

– în fine, a treia mea observaţie trage concluzia că în lumea politrucilor e mai multă disciplină mentală decât în bulele comentatorilor de site-uri; acolo, disciplina are centre de elaborare a contraargumentelor; aici, cultura argumentului şi exercitarea spiritului critic, un ogor pe care nu au fost însămânţate niciodată „ştiri” despre binefacerile îndoielii.

Nu vreau să fac tam-tam despre aroganţa încrederii în adevărul propriei bule, căci e clar că aceşti privitori ca la teatru sunt de fapt galerii sportive ce se uită după o idee cum se uită fotbaliştii după minge.

Românul Ipingescu din noaptea aceea furtunoasă suntem toţi. Aşa am ajuns. Numeri pe degetele de la câteva mâini minţile care se străduiesc să pună măcar bună-credinţă acolo unde ar fi de pus discernământ (adică lipsă de credulitate). Lipsa de bună-credinţă face praf şi pulbere pretenţia noastră intimă că am fi buni creştini. Ipingescu era un analfabet funcţional al bunei-credinţe. Nici măcar atât nu am reuşit să conservăm.

Să sacrificăm un negru pentru a salva zece albi? Nuuuuu! – auzi de la galerie.

Să sacrificăm un bolnav de cancer pentru a salva zece bătrâni din calea acestui virus? Daaaaa! – zice corul de microbişti. (Orice microbist e şi virusist.)

Ce fel de discriminare avem aici?

Totul atârnă de cuvântul acest… Acest virus…

Cineva, ceva, a făcut din acest virus (SARS-CoV 2) o chestiune ce s-a bazat pe discernământul mai sus descris. Generalizarea lui devenise o evidenţă clară pentru cei care aveau o analiză globală a comentariilor despre care am vorbit aici.