Printre cele mai avantajoase oferte de vacanţă în străinătate, din această toamnă, se numără un sejur de 129 de euro la Istanbul – cu autocarul, o vacanţă de 149 de euro la Larnaca – cu avionul, şi o mini-vacanţă de 3 zile la Viena- cu avionul, care se ridică la 165 de euro. Din 11 octombrie se pleacă spre aceste destinaţii.
Dacă vrei să mergi în luna octombrie la Istanbul, un sejur cu autocarul până la această destinaţie te costă acum 129 de euro. Tariful acoperă 3 nopţi cazare cu mic dejun la un hotel de 3 stele din Istanbul şi transportul cu autocarul, precum şi un ghid însoţitor pe toată durata vacanţei. Pe 12 octombrie se porneşte spre Istanbul.
Un sejur de 4 zile în staţiunea Larnaca din Cipru te costă în această perioadă 149 de euro. În aceşti bani intră 3 nopţi cazare cu mic dejun la un hotel de 2 stele din staţiune, biletul de avion şi taxa de aeroport. Tariful nu acoperă transferul. Tot 12 octombrie este data la care se porneşte spre Cipru.
Cei care vor să meargă într-o scurtă vacanţă la Viena în această perioadă, trebuie să ştie că un sejur aici îi costă acum 165 de euro. Banii acoperă 2 nopţi cazare cu mic dejun la un hotel de 3 stele din Viena, biletul de avion şi taxa de aeroport. Până pe 31 octombrie poţi beneficia de tariful şi condiţiile antemenţionate.
Cu 180 de euro mergi într-un mini-sejur de 3 zile la Roma, în această perioadă. Banii acoperă 2 nopţi cazare cu mic dejun la un hotel de 3 stele din Roma, biletul de avion şi taxa de aeroport. Pe 11 octombrie se pleacă spre Roma.
O vacanţă în Cehia în această perioadă ajunge la 199 de euro. Banii acoperă 2 nopţi cazare cu mic dejun la un hotel de 3 stele din Budapesta şi alte 3 nopţi cazare la Praga, la un hotel de 3 stele (cu mic dejun inclus). Pe lângă cazare, tariful acoperă transportul cu autocarul şi vizitele prevăzute în program. Pe 13 octombrie se pleacă spre Praga.