Pentru că natura nu a fost prea darnică la capitolul forme de relief, un jurnalist a propus construirea unui munte artificial. Iniţial doar o glumă, propunerea este luată acum foarte în serios, scrie realitatea.net.
S-au făcut deja primele schiţe, iar o echipă de ingineri olandezi şi străini caută cele mai eficiente soluţii pentru ridicarea muntelui ce va măsura 2.000 de metri înălţime. Costurile sunt estimate la un miliard de euro şi vor fi acoperite cel mai probabil din investiţii private.
Ideea aparţine unui jurnalist sportiv care deplângea într-un articol lipsa facilităţilor pentru sporturile de iarnă în Olanda. Soluţia lui era construirea unui munte artificial, dar recunoaşte că nu şi-a imaginat nicio clipă că propunerea lui se va concretiza într-un timp atât de scurt.