Omul-record. Ce a reușit Messi în meciul contra Algeriei

Lionel Messi a bifat mai multe recorduri în meciul câștigat de Argentina contra Algeriei la Cupa Mondială.

Omul-record. Ce a reușit Messi în meciul contra Algeriei

Lionel Messi a fost devastator în meciul contra Algeriei FOTO: X/@Argentina

Lionel Messi a bifat mai multe recorduri în meciul câștigat de Argentina contra Algeriei la Cupa Mondială.

La 39 de ani, Lionel Messi a reușit ca, într-un singur meci la Cupa Mondială, să doboare mai multe recorduri decât mulți fotbaliști într-o carieră întreagă.

Statisticienii au numărat 7 recorduri pe care Lionel Messi a reușit să le doboare în meciul contra Algeriei.

Astfel, Messi a devenit primul jucător care evoluează la 6 ediții ale Cupei Mondiale. Și-a făcut debutul la Campionatul Mondial din Germania, în 2006, într-un meci împotriva Serbiei și Muntenegrului.

Până la debutul Portugaliei, la acest mondial, când e de așteptat ca Ronaldo să-l egaleze, Messi rămâne singur în fruntea acestui clasament.

Un alt record, egalat (deocamdată) în meciul contra Algeriei, este cel al golurilor marcate la Campionatul Mondial. Recordul era de 16 goluri și îi aparținea vârfului neamț, Miroslav Klose. Acum, Messi l-a egalat și e de așteptat să-l depășească, în următoarele meciuri.

Lionel Messi și-a consolidat recordul pentru numărul se selecții în naționala Argentinei, atingând o cifră rotundă: 200.

Printre celelalte recorduri, se numără: cel mai în vârstă marcator al unei „duble”, cel mai în vârstă marcator al unui hattrick sau jucătorul cu cele mai multe goluri din afara careului la Cupa Mondială.

Lionel Messi, după meciul în care a doborât șapte recorduri: Îmi place să joc fotbal, e pasiunea mea

La aproape 39 de ani, Lionel Messi nu şi-a pierdut deloc din imensul său talent. De opt ori câştigător al Balonului de Aur, a marcat un hattrick în primul meci al Argentinei la Cupa Mondială împotriva Algeriei (3-0), marţi seară. După ce a oferit o prestaţie completă, inclusiv o contribuţie defensivă, jucătorul de la Inter Miami savurează victoria. Mai ales că, în zona mixtă, La Pulga a recunoscut că a trecut prin momente dificile, potrivit News.ro.

„Adevărul este, şi asta nu are nicio legătură cu sportul, că am trecut prin momente dificile”, a mărturisit Lionel Messi. „Vreau să mulţumesc întregii delegaţii, coechipierilor mei. Au fost, ca întotdeauna, alături de mine. Mi-au dat multă putere să depăşesc această provocare”, a spus el.

„Îmi place să joc fotbal, este pasiunea mea de când eram mic”, a răspuns argentinianul. „Când mă simt bine, dau totul. Urmărind serialul lui Rafa Nadal, mă identific mult cu el. Suntem similari prin faptul că vreau să dau tot ce am mai bun şi să mă simt bine. Aşa mă bucur de asta. Atâta timp cât pot, atâta timp cât sunt în formă, voi fi acolo.”

Datorită hattrick-ului său, Lionel Messi are acum 16 goluri la Cupa Mondială, la egalitate cu Miroslav Klose. Însă fostul jucător al Barcelonei nu îşi stabileşte un obiectiv anume: „Este o onoare să fiu aici, pentru ceea ce înseamnă să fii alături de Klose, şi de Ronaldo (brazilianul). Dar nu ştiu dacă înseamnă mare lucru. Şi Mbappé este aici şi a marcat de două ori. Este doar o statistică, nimic mai mult. Chiar dacă este o onoare să concurezi cu ei, nu înseamnă nimic. Ronaldo a fost unul dintre cei mai mari şi nu este numărul unu; este doar o statistică.”

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Putin telespectatori au observat FENOMENALA iluminate a stadioanelor americane, fata de cele Europene, in care NU exista UMBRELE jucătorilor pe gazon !. Este o realizare de EXCEPTIE !.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.