Actuala putere una vorbește, alta fumează! În timp ce în discursurile lor sforăitoare de la televizor turuie nonstop despre nevoia imperioasă de a restrânge cît mai mult posibil cheltuielile publice, în realitate, coaliția pedelisto-uneperistă risipește banul statului cu o larghețe de nabab.
Principalii aliați ai PDL-ului, fugarii din PSD și PNL, reuniți sub comanda generalului de patru stele Oprea, nu au nici ei, ca și pedeliști nici o reținere în a cheltui bani cu duiumul pentru campania electorală pe care au declanșat-o încă de acum. Neculai Onțanu, primarul sectorului 2, este poate cel mai reprezentativ exemplu din UNPR care cheltuie în neștire fondurile comunității pe care o păstorește, pe concertele unor cântăreți faimoși din străinătate și pe multe festinuri publice organizate pentru nevoiașii care locuiesc în sectorul 2. Problema e că fostul pesedist refuză sistematic să se supună legii și să publice costurile acestor spectacole și pomeni electorale pe care Primăria sectorului 2 le organizează din două în două săptâmâni. În data de 7 iunie 2011, Onțanu a fost somat de organizația PNL sector 2 și de consilierii locali ai PSD și PNL să facă publice sumele pe care Primăria sector 2 le-a alocat pentru concertul cu Goran Bregovici și focul de artificii din Parcul Plumbuita, desfășurate în data de 5 iunie 2011.
Primarul uneperist nu numai că nu s-a sinchisit de lege și de somațiile opoziției, dar, iată că la doar două săptămîni de la orgia din Parcul Plumbuita, de mici și bere, cântăreți de prim rang din străinătate și artificii costisitoare, mai organizează încă una, trasă la indigo. Din nou Parcul Plumbuita, din nou tone de mici și bere, din nou vedete ale muzicii internaționale, plus nelipsitul foc de artificii. Firește toate acestea plătite gras din bugetul local al sectorului 2.
Organizația PNL din sectorul 2 i-a cerut încă o dată lui Neculai Onțanu să facă cunoscute costurile substanțiale ale acestor pomeni și spectacole electorale achitate din banii contribuabililor din sectorul 2. ” Această nouă pomană electorală cu cap de afis o vedetă internațională, Ruslana – cântăreță din Ucraina, alături de deja celebrii mici, pahare de plastic cu bere si tone de coji de semințe, demonstrează încă odată că domnul Onțanu recidivează cu aceste acțiuni, cu atât mai mult cu cât mai are de dat răspunsuri și privitor la spectacolul electoral din Parcul Plumbuita organizat în seara zilei de 5 iunie 2011, atunci când invitat să concerteze a fost Goran Bregovic.
Partidul Național Liberal Filiala Sector 2 solicită din nou primarului Neculai Onţanu să informeze opinia publică cu privire la proveniența sumelor substanțiale alocate pentru organizarea acestor spectacole, dat fiind faptul că domnul primar nu este la primul eveniment de acest gen. Coaliţia aflată la Putere, din care face parte şi UNPR, împreună cu lider-ul la vârf, domnul Onţanu, îndulcește electoratul cu acest gen de acțiuni încercând să acopere din gafele monumentale pe care gașca Băsescu – Udrea – Oprea le face în ultima vreme. ” , se afirmă în comunicatul remis presei de PNL sector 2.