Pe zi ce trece, oraşul rupe din noi. Copitează, scuipă, pute, loveşte, urlă şi ne înghite ca pe o mâncare nefiartă. Oamenii îşi taie calea şi se ameninţă cu ce apucă. Cei mai mulţi au pumni în priviri. Unii se privesc cu nişte ochi ciomăgitori, de sub nişte pleoape ce seamănă perfect cu bâtele ciobăneşti. În Vestul Europei, viaţa este ca un somn într-o caleaşcă. Adică parfumată şi legănată, omul trecând mereu printre vise, bunăstări şi speranţe. În România, oamenii se muşcă mereu ca nişte câini sălbatici. În Bucureşti, mai rău, ca nişte şobolani într-un sac. Şi noaptea, când sunt singuri pe străzi, n-au pe unde trece unul de celălalt şi însângerează bulevardul pustiu.
Nu mai încap de sine în goana lor nebună după ziua de ieri pierdută mai mult a proastă. Adică din mândria imbecilului hotărât să trăiască singur şi care nu vrea să facă echipă nici cu părinţii săi. Oraşul acesta şi educaţia localnicilor (dacă în Bucureşti există aşa ceva!) au fost croite doar pentru birje. Îmi tai drumul, îţi rup gâtul! Bucureştii n-au avut un Haussmann care să croiască bulevarde ca la Paris. Străzile lui Vodă Mavrogheni erau cel mult pentru a-l speria pe Napoleon. Ceauşescu a construit mai mult pentru ochii lumii decât pentru trafic. Adevărul este că dintr-o aşezare pe margini de bălţi şi smârcuri nu se putea naşte un oraş. De unde cetăţi în Bărăganul pustiit? În jurul a ce să se desfacă străzile precum razele unui astru? Între negustorii din convoaie amestecaţi printre hoţi, ciungi, leproşi şi ţiitoare de popas nu se putea naşte un alfabet de comportament urban. A înflorit o altă lume, cea a lui Mavrogheni şi Caragea, cea a lui Ipsilanti şi Ştirbei, una care s-a redus mereu la care pe care, o ţară a ciupelii fine şi a manglelii violente. Când iei, pârjoleşti totul, când înfrunţi pe cineva, decapitezi, când minţi, inventezi o altă lume şi o demolezi pe cea adevărată.
Obiceiurile acestea de marginea bălţii au supravieţuit peste ani şi le regăseşti şi pe holurile primăriilor mici şi pe cele ale fortăreţei lui Oprescu şi în Guvernul lui Ponta, şi în Parlamentul lui Zgonea (un fel de Zăroni al PSD-ului), inclusiv în serviciile secrete, ţâfnoase şi berbante ca o nouă generaţie de boactări în ţivil şi filatori de bulevard comunist.
Bucureştii sunt croiţi în aşa fel încât să se înfunde mereu. La apă, la gunoaie, la trafic, la gândire, la orice ţine de organizare, proiectare şi construcţie. Asta şi explică ţâfna bucureşteanului care sare mereu la bătaie. La intrarea în magazine, la intersecţii, în parcări. Chiar şi la biserică. Bucureşteanul te bate şi în parc dacă te-ai uitat urât după nevasta şi după odrasla lui. Supapele minţii sale agitate plesnesc pe neaşteptate, în timp ce aşteaptă la rând şi se umflă cu secunde, minute şi ore de aşteptare înghiţite de pomană.
Bucureştii, oraşul nebun al Estului european, sunt infernul care a contaminat şi îmbolnăvit ţara. Parcă ar spurca-o şi ar lăsa apele murdare să se prelingă în Dunăre. De aici au plecat toate bolile din instituţii, de aici s-au răspândit marile şmecherii de fabricat tunuri financiare, de aici s-au măsluit economia, finanţa şi educaţia, la Bucureşti s-a deprins împărţirea puterii pe bani necuraţi şi tot începând de aici România a pierdut reperele şi punctele cardinale. Bucureştii cu cabinetele sale conectate la subsolurile mahalalelor au condus vânzarea fabricilor şi a combinatelor, bucureştenii au inventat trucuri legalizate de găurit bugetul statului, din Bucureşti a pornit meseria de politician făcător de bani şi avere. Ţara n-a făcut decât să-şi urmeze capitala ridicată pe marginea bălţilor, a canalelor şi gropilor de gunoi, adică oraşul infernal şi nebun în care totul este posibil.
Dezastrul şi deruta României de astăzi nu sunt decât triumful mentalităţii şi vieţii de Dâmboviţa asupra României.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.